Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență și pe cale de a fi vândut pe bucăți, a înregistrat în primele trei luni un profit net în creștere cu 76% față de perioada similară a anului trecut, iar cifra de afaceri a companiei a urcat cu 30%, conform unui document al administratorilor judiciari. Problemele din sectorul energetic vor fi discutate la Profit Energy.forum de cei mai mari jucători din domeniu.
Acționarii combinatului chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, au fost convocați pentru a aproba dublarea capitalului companiei, prin aport în numerar, de la 170,1 milioane lei la maximum 340,2 milioane de lei, banii fiind destinați cumpărării unor active scoase la vânzare de Oltchim Râmnicu Vâlcea și integrării lor în structura de producție a Chimcomplex.
Termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea activelor combinatului Oltchim, aflat în insolvență, a fost prelungit cu trei luni, până la 26 iunie, ca urmare a solicitărilor primite de la firmele interesate, arată un comunicat al combinatului vâlcean, publicat marți.
Ultimul contract de asigurare a patrimoniului Oltchim de pe platforma industrială din Râmnicu Vâlcea a fost încheiat în ianuarie 2012, cu Asirom, acesta fiind reziliat în octombrie același an după ce combinatul nu și-a mai permis plata primelor. Polița prevedea o sumă asigurată totală de 275,5 milioane euro și o primă anuală de achitat de 771.400 euro.
Membrii echipei de management a combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență și pe cale de a fi vândut pe bucăți, ar putea împărți, după eventuala finalizare cu succes a privatizării, un bonus total egal cu 2,9% din profitul operațional înregistrat de companie anul trecut, pentru întreaga lor activitate și pe fondul rezultatelor bune ale combinatului din ultima perioadă.
În planul de reorganizare modificat al Oltchim, aprobat de creditori pe 6 martie, administratorii judiciari BDO și Rominsolv susțin că, deși investigația Comisiei Europene cu privire la potențialul ajutor de stat acordat combinatului ar mai putea dura încă 6-12 luni, au obținut totuși de la Bruxelles o scrisoare de confort privind modalitatea de vânzare avută în vedere, respectiv pe pachete de active
Adunarea creditorilor combinatului chimic Oltchim, aflat în insolvență, a aprobat modificarea planului de reorganizare a activității societății, la cererea Comisiei Europene, acceptând să elimine SPV-ul și să vândă direct activele, astfel încât să elimine riscul, pentru cumpărători, de a rambursa ajutoarele de stat considerate ilegale de către Executivul de la Bruxelles, potrivit unui anunț transmis joi Bursei de Valori București (BVB).
În condițiile în care și-a majorat cifra de afaceri cu 12,43% în 2016, la 754,82 milioane lei, de la 742,39 milioane lei în exercițiul financiar precedent, combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a înregistrat un profit net de 11,38 milioane lei.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a anuntat vineri că a primit oferte neangajante din partea unor "operatori industriali" și a unor "investitori financiari", patru dintre ofertele primite acoperind pachetele operaționale, care includ activități de fabricare de produse chimice, în timp ce celelalte sunt doar pentru active.
Mai mulți investitori au depus oferte până la termenul limită de depunere a ofertelor neangajante pentru cumpărarea activelor Oltchim care a fost vineri, ora 18, a declarat joi ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, fără a preciza câți sau care sunt investitorii interesați să cumpere combinatul vâlcean. În opinia ministrului, combinatul Oltchim poate juca un rol important la nivel de regiune și poate fi profitabil.
Chimcomplex Borzești, membră a Grupului SCR, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a depus o ofertă indicativă pentru preluarea activelor Oltchim, care prevede și angajarea de personal pentru a exploata activele dorite să fie achiziționate.
Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacției, dar nici contractele cu clienții nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligație de a prelua actualii angajați, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, și de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL, intrat în posesia News.ro.
Compania Oltchim, aflat în insolvență, a înregistrat în primele nouă luni din 2016 pierderi de 38,5 milioane lei, deși a raportat un profit de 16,15 milioane lei, arată un raport independent comandat de unul dintre creditori, intrat în posesia News.ro.
Consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, a pregătit un document, intrat în posesia News.ro, pentru companiile interesate să preia activele combinatului petrochimic din Râmnicu Vâlcea, în care se precizează că nu există nicio condiție pentru păstrarea angajaților actuali, însă există un bonus de evaluare în cazul în care sunt preluați o parte dintre salariați, deoarece o astfel de măsură ar reduce plățile compensatorii pe care le-ar avea de plătit societatea Oltchim.
Chimcomplex Borzești a preluat active ale fabricii de celuloză și hârtie Someș Dej și pregătește achiziția activelor funcționale ale combinatului Oltchim, cu intenția de a forma Compania Română de Chimie (CRC). Chimcomplex este controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, iar Someș Dej face parte tot din grupul Serviciile Comerciale Române deținut de Vuza.
Guvernul a obținut prelungirea cu un an, până în aprilie 2019, a duratei de executare a Planului de reorganizare judiciară a Oltchim, în așteptarea unui investitor care să verse bani în compania a cărei privatizare a eșuat în 2012, în urma unui "show" cu influențe politice înainte de alegerile parlamentare și cu Dan Diaconescu în prim plan. La scurt timp după acel episod, în anul următor, compania a intrat în insolvență.
Adunările creditorilor nu vor mai avea niciun cuvânt de spus în privința deciziilor Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, aflată în subordinea Guvernului, de a stinge creanțele pe care le deține asupra companiilor insolvente, care îi datorează bani, prin preluarea activelor funcționale ale acestora, prin procedura dării în plată.
Grupul germano-polonez PCC, acționar minoritar al Oltchim, a trimis în luna septembrie la Comisia Europeană un plan propriu de restructurare a Oltchim, care prevede păstrarea actualei structuri juridice, dar renunțarea la activele neviabile și la o parte din angajați. Potrivit documentului, obținut în exclusivitate de News.ro, PCC susține că Oltchim este în realitate pe pierderi, deși a afișat profit în primul semestru, și acuză statul de politici socialiste în privința combinatului din Râmnicu Vâlcea, care generează pierderi creditorilor, bugetului de stat și companiilor de stat obligate să furnizeze în continuare materie primă către Oltchim.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) va transmite "în perioada imediat următoare" celor interesați de privatizare mai multe detalii, care le vor permite acestora să formuleze o ofertă neangajantă, precizează Ministerul Economiei, în urma unei solicitări News.ro.
Pe fondul unei majorări de aproape 90% a câștigului pre-taxare EBITDA, Oltchim Râmnicu Vâlcea a obținut un profit net la 9 luni de 16,15 milioane lei, față de pierderea de 15,76 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Dinamica reducerii datoriilor este însă nesemnificativă, iar cifra de afaceri de 555,09 milioane lei este, de asemenea, în coborâre, cu 2,71%.
"Naționalismul economic, o atitudine mai dură față de multinaționale atât din partea dreptei conservator-tradiționale, cât și din partea mediului ONG stângist, nemulțumirea în creștere față de furnizorii de servicii financiare, în contextul schimbării rapide a mediului comunicațional, în care problemele sunt descoperite, inventate sau exagerate rapid, sunt forțele care vor afecta politica românească", își avertizează firma de lobby clienții.
Grupul PCC, acționar minoritar al Oltchim, a confirmat marți, la solicitarea News.ro, că va participa la privatizarea combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea, depunând oferte pentru toate pachetele de active scoase la vânzare.
Combinatul chimic Oltchim are un al doilea investitor interesat de preluarea activelor, grupul germano-polonez PCC, acționar minoritar al combinatului, care urmează să depună, după ce autoritățile demarează oficial procesul de vânzare, oferte pentru toate activele combinatului, au declarat luni, pentru News.ro, surse apropiate negocierilor.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, aflată în coordonarea Ministerului Economiei, care este acționarul majoritar al Oltchim, va putea să preia, prin dare în plată, active ale companiilor insolvente care îi datorează bani, pentru stingerea datoriilor. O operațiune prin care Oltchim se poate "curăța" de datoria către stat.
Combinatul chimic Oltchim are un singur investitor serios interesat de preluarea activelor, care este Chimcomplex, companie controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza și care urmează să depună, până la finalul acestei luni, o ofertă pentru a participa la licitația privind vânzarea combinatului, au declarat joi, pentru News.ro, surse apropiate negocierilor.