Start-up-ului Erbology, care furnizează produse nutritive pe bază de plante, a primit o finanțare suplimentară de 100.000 de euro de la PepsiCo în cadrul primului program incubator al companiei în Europa – Nutrition Greenhouse.
PepsiCo, al doilea mare jucător din industria alimentară, a rezervat 100 camioane Tesla Semi, cea mai mare comandă de până acum pentru camionul electric dezvoltat de Tesla, estimat să intre în producția de serie în 2019.
Nestle vinde, la nivel mondial, apă îmbuteliată în valoare de 7,7 miliarde dolari pe an, iar municipalități și localnici din zonele unde concesionează izvoare acuză compania de abuz de poziție dominantă. Consumatori reclamă la rândul lor că au vândut apă curentă de lângă facilitățile sale ca fiind de izvor. În pofida criticilor, industria de îmbuteliere prosperă, în condițiile în care sistemele de apă potabilă nu respectă în totalitate cerințele de decontaminare.
Adrian Tudoșca, administrator al Quadrant Amroq Beverages, îmbuteliatorul PepsiCo de pe plan local, a părăsit compania, optând să preia poziția de Finance Director al Synevo, cel mai mare operator de servicii medicale de laborator din România.
Producătorul chips-urilor Lay’s, Star Foods EM, prezent pe piața locală de aproape 25 de ani și deținut de PepsiCo de 13 ani, a revenit anul trecut la un profit net de aproximativ 29 milioane de lei, după o scădere de aproape 20% în anul precedent.
PepsiCo renunță la producția de băuturi răcoritoare în Grecia, oprind activitatea unei fabrici din Inofyta, care va fi transformată în unitate de depozitare după șase ani consecutivi de pierderi, relatează Kathimerini.
PepsiCo a stabilit un nou obiectiv pentru reducerea conținutului de zahăr în băuturile răcoritoare comercializate la nivel mondial, până în 2025, relatează Reuters.
Dintre cele 21 de ferme cu care lucrează compania PepsiCo pentru livrarea de cartofi pentru chipsuri, Ferma Mirică, situată în Lungulețu, județul Dâmbovița, este cea mai mare din zona de sud, cu 60 de hectare cultivate și aproximativ 1.500 de tone de cartofi livrate anual către fabrica pe care gigantul american PepsiCo o are în Popești-Leordeni.
PepsiCo l-a numit la conducerea operațiunilor din Europa Centrală și Balcani, regiune din care face parte și România, pe Christophe Guille, în locul lui Levent Yuksel, care preia conducerea PepsiCo Turcia.