BLIK, sistem polonez de plăți mobile lansat cu sprijinul băncilor din Polonia în 2015, a intrat pe piața din România, relevă date analizate de Profit.ro.
Italia va renunța la o parte din planurile sale de a facilita plățile în numerar pentru bunuri și servicii, după criticile de la autoritățile UE, a anunțat ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters.
Deficitul contului curent a continuat să se adâncească în octombrie și soldul la 10 luni a depășit cu 38% nivelul înregistrat pe întreg anul 2021. Situația poziției externe este considerată ”deosebit de îngrijorătoare” de către banca centrală. La finele anului deficitul ar putea trece de pragul de 10% din PIB, nivel atins ultima oară înaintea crizei financiare și economice. Chiar dacă investițiile străine directe au continuat să crească și se îndreaptă spre un nivel nominal record în acest an, acestea nu reușesc să acopere ieșirile de bani generate mai ales de balanța negativă din comerțul cu bunuri.
Prim-ministrul Italiei Giorgia Meloni a declarat că ar putea reduce planurile de a face mai ușoară decontarea plăților mici cu numerar, mai degrabă decât cu carduri, în urma discuțiilor cu Comisia Europeană cu privire la această problemă, transmite Reuters.
Banca Națională a României consideră ”deosebit de îngrijorătoare” creșterea deficitului de cont curent la un nivel peste așteptări în acest an și menținerea lui la un nivel ridicat și în 2023, ca urmare a riscurilor asupra inflației, costurilor de finanțare și a sustenabilității creșterii economice. BNR vede o încetinire a dinamicii produsului intern brut pe parcursul anului viitor și se așteaptă și la frânarea dinamicii salariilor în viitorul apropiat.
Twitter ar putea încorpora, pe viitor, un sistem de plăți prin care utilizatorii să trimită bani oricui are cont pe rețeaua socială.
Autoritățile italiene intenționează să majoreze plafonul pentru plățile care pot fi efectuate în numerar, de la 1.000 de euro până la 5.000 de euro, potrivit unui proiect de decret guvernamental consultat de Reuters.
Procesatorul de plăți digitale Stripe, al doilea cel mai valoros “unicorn” american, cu activități și în România, concediază aproximativ 14% din forța sa de muncă globală, în condițiile în care încearcă să reducă costurile pe fondul inflației ridicate și al unui mediu de afaceri dificil.
În lumina unui nou ordin antimonopol din India, Google a renunțat la condiția folosirii sistemului de plăți din Play Store pentru dezvoltatorii de aplicații pentru Android din această țară.
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru a pune plățile instantanee în euro la dispoziția tuturor cetățenilor și întreprinderilor care dețin un cont bancar în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE).
Băncilor din zona euro li se va cere să ofere permanent servicii de plăți instant în moneda unică, în conformitate cu un proiect de reguli al Uniunii Europene văzut de Reuters.
Poziția externă a României a continuat să se deterioreze în august și deficitul pe primele 8 luni este deja peste nivelul înregistrat pe întreg anul 2021, însă viteza cu care deficitul de cont curent se adâncește a scăzut pentru a patra lună la rând. Investițiile străine au continuat să crească și sunt cu aproape jumătate peste nivelul de anul trecut și la ritmul actual ar putea depăși recordul nominal stabilit în 2008. Crește și datoria externă, mai ales în sectorul privat, pe fondul creditelor comerciale mai mari.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că nu are cunoștință despre vreo infuzie de capital sau de bani de bugetul statului pentru vreo companie de furnizare din domeniul energiei electrice, în afara plăților curente care se fac de la buget către aceste companii.
Compania poloneză de plăți PayPo și-a lansat serviciile în România, prima piață externă pe care fintech-ul a decis să se extindă.
Poziția externă a României a continuat să se deterioreze în iulie. Deficitul contului curent al balanței de plăți a ajuns la 14,9 miliarde de euro, comparativ cu 9,1 miliarde de euro în primele 7 luni din 2021, pe fondul creșterii importurilor de bunuri și a deteriorări balanței veniturilor primare. Investițiile străine directe au continuat să crească. Au crescut însă și datoriile externe ale firmelor, îndeosebi cele comerciale.
Companiile americane de plăți vor aplica un cod nou pentru identificarea vânzărilor magazinelor de arme din Statele Unite, transmite Reuters.
Deficitul de cont curent s-a adâncit cu 71% la jumătatea anului comparativ cu aceeași perioadă din 2021 până la 12,3 miliarde de euro, în condițiile creșterii puternice a deficitului comercial și a ieșirilor nete mai mari de fonduri primare. Vestea bună este că investițiile străine directe au continuat să crească, însă acestea finanțează doar în proporție de o treime deficitul de cont curent, față de jumătate anul trecut.
O bancă europeană a fost de acord să proceseze o plată care are legătură cu tranzitul petrolului rusesc prin Ucraina, eliminând motivul pentru oprirea livrărilor de petrol spre Europa Centrală, au declarat pentru Reuters mai multe surse din cadrul companiei slovace Slovnaft și din apropierea acestui dosar.
Forțat de noua legislație europeană, Google se vede nevoit să dea voie dezvoltatorilor să folosească și alte sisteme de plată, însă, o face cu propriile condiții și limitări, care s-ar putea să nu fie pe placul autorităților.
Guvernul a aprobat o serie de măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2021/1230 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 privind plățile transfrontaliere în Uniune. Astfel, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane identice cu cele percepute pentru plăți naționale echivalente efectuate în moneda locală.
Gradul mic de bancarizare și lipsa de educație financiară la nivelul României frânează digitalizarea în domeniul plăților, a afirmat, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Luminița Șoitu, președinte Comisia pentru decontări și operațiuni în lei, în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB). Însă, în ultimii doi ani, digitalizarea plăților a crescut totuși într-un mod accelerat, în principal pe fondul pandemiei.
Gradul mic de bancarizare și lipsa de educație financiară la nivelul României frânează digitalizarea în domeniul plăților, a afirmat, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Luminița Șoitu, președinte Comisia pentru decontări și operațiuni în lei, în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB). Însă, în ultimii doi ani, digitalizarea plăților a crescut totuși într-un mod accelerat, în principal pe fondul pandemiei.
Fintech-ul britanic Revolut a semnat un parteneriat cu procesatorul de plăți digitale Stripe, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din SUA, pentru plățile din Europa.
Forțată de o nouă prevedere legală, Apple a început să lase dezvoltatorii aplicațiilor disponibile în Coreea de Sud să opereze plăți și prin alte sisteme decât cel oferit de compania americană.
Serviciile Samsung Pay și Samsung Pass dispar din portofoliul companiei coreene, iar facilitățile acestora vor fi regăsite într-o nouă aplicație, numită Samsung Wallet.