Segmentul de furnizori ai industriei auto din Germania este amenințat cu o reducere masivă de personal, în următorii 5 – 6 ani, estimată de specialiști la peste 25% din total.
Grupul german Continental, unul dintre cei mai mari producători de părți auto din Europa, prezent și în România, confirmă că va elimina mii de locuri de muncă, pe care nu le indică exact la acest moment, arătând că dorește să-și facă din nou profitabilă divizia de furnizori de automobile, iar din 2025 vrea o reducere anuală a costurilor de 400 de milioane de euro, în zona administrativă.
Grupul german Continental, unul dintre cei mai mari producători de părți auto din Europa, prezent și în România, poate anunța, chiar de luni, reducerea a 5.500 locuri de muncă, reprezentând 3% din personalul său din întreaga lume, potrivit Managermagazin.
Compania Continental a anunțat o scădere ușoară în trimestrul al treilea al acestui an și se așteaptă ca ultimul trimestru să aducă o creștere ceva mai bună decât fusese anticipat anterior. Pentru 2024, previziunile companiei arată o încetinire a piețelor, mai ales pe segmentul de vehicule comerciale.
Creșterea livrărilor de automobile din prima jumătate a anului, pe cele mai mari piețe ale lumii ar putea să nu se mențină în a doua parte a anului, din cauza scăderii cererii, chiar dacă efectele crizei de semiconductori s-au redus substanțial.
Asociația Industriei Auto din Germania (VDA) a modificat previziunile privind producția de autovehicule din 2023, la un nivel mai optimist comparativ cu estimările anterioare. Chiar și așa, fabricile de autovehicule nu vor recupera pierderile suferite în ultimii trei ani.
Poate că recesiunea din 2023 este una dintre cele mai așteptate din toate timpurile, dar asta nu înseamnă că nu va fi dureroasă, scrie Bloomberg.
Financial Times și-a publicat lista de previziuni pentru noul an. Jurnaliștii publicației financiare consideră, printre altele, ca un armistițiu în Ucraina nu se va realiza în 2023, că Biden va candida pentru un al doilea mandat, că Donald Trump va fi pus sub acuzare, că Rezerva Federală nu va opera reduceri ale dobânzii de referință, China nu va invada Taiwanul iar Erdogan va câștiga alegerile din Turcia.
Speranțele pentru o "recesiune ușoară" în Europa în această iarnă au fost abandonate de economiștii Deutsche Bank, care și-au redus drastic previziunile pentru 2023.
Economistul american Nouriel Roubini se teme că președinția lui Joe Biden va fi marcată de tulburări civile și atacuri cibernetice.
Numeroase provocări economice, geopolitice, sociale și de mediu așteaptă în 2021 lumea, care va fi necesar să se adapteze multiplelor schimbări politice și dorinței de mai multă libertate și democrație a cetățenilor multor țări, cu scopul de a supraviețui crizelor sanitară, economică și de mediu, după un 2020 haotic, incert, plin de răsturnări, dar și de solidaritate și adaptare, relatează Euronews.
Economia României va scădea cu mai puțin decât indicau estimările anterioare, potrivit Comisiei Europene, care avertizează însă că produsul intern brut nu va reveni la nivelurile dinaintea izbucnirii pandemiei decât la finele anului 2022.
Economia mondială va reveni la nivelurile dinaintea izbucnirii crizei declanșate de pandemie în prima parte a trimestrului viitor, cu aproximativ trei luni mai devreme decât indicau estimările inițiale, potrivit analiștilor Morgan Stanley.
Economia României se va contracta cu 11 până la 14% în trimestrul al doilea, mai lent decât declinul de până la 18% estimat anterior, potrivit prognozelor analiștilor ING și Erste, actualizate după publicarea cifrelor oficiale privind evoluția comerțului cu amănuntul.
Pandemia de coronavirus a afectat puternic regiunea Uniunii Europene cu cea mai rapidă creștere economică în primul trimestru, împingând majoritatea membrilor estici ai blocului comunitar înspre cea mai severă recesiune de la căderea Cortinei de fier.
Volkswagen anunță modificarea țintelor financiare pentru acest an, ca urmare a epidemiei de coronavirus. Potrivit companiei, pandemia a avut un impact semnificativ asupra afacerilor grupului, soldat cu declinul cererii, blocajele furnizorilor și oprirea producției.
Inflația anuală se va situa peste limita superioară a intervalului țintit de BNR în următoarele luni, în pofida unei încetiniri sub estimări în septembrie, potrivit analiștilor Erste, care apreciază că presiunile inflaționiste sunt încă prezente în economie.
Piața imobiliară bucureșteană va beneficia în acest an de accelerarea lucrărilor de construcții pe segmentul birourilor, de extinderea spațiilor industriale, precum și de prețurile care rămân atractive, potrivit estimărilor Avison Young, cel mai mare broker independent din sectorul imobiliar canadian.
Factorii geopolitici vor rămane riscul principal al mediului de afaceri global în 2019, marcat de accentuarea războiului comercial dintre SUA și China și consolidarea relațiilor dintre China și Rusia, conform raportului “Year-Ahead Predictions 2019”, realizat de firma de consultanță A.T. Kearney.
Marile economii au început anul 2018 cu creșteri puternice și sincronizate, însă avansul a încetinit ulterior, în special în Marea Britanie, Japonia și China, iar economiile au intrat pe traiectorii divergente. În SUA, economia a continuat să accelereze, grație stimulilor fiscali.
Saxo Bank a publicat azi cele 10 'Previziuni scandaloase' pentru 2019. Devenite o tradiție la final de an, previziunile se axează pe o serie de evenimente improbabile, dar subapreciate, care, dacă s-ar întâmpla, ar trimite unde de șoc în piețele financiare.
Saxo Bank a publicat azi cele 10 'Previziuni scandaloase' pentru 2018. Un demers deja tradițional la final de an, previziunile se axează pe o serie de evenimente improbabile, dar subapreciate care, dacă s-ar întâmpla, ar trimite unde de șoc în piețele financiare.
Singura direcție pentru acțiunile americane este în sus, iar cei care pariază pe prăbușirea prețurilor pe termen lung sunt nebuni, susține celebrul miliardar american Warren Buffett, unul dintre cei mai influenți investitori din lume.
Plasamentele în acțiuni vor aduce cele mai mari câștiguri anul acesta, cu principalul indice bursier avansând cu peste 10%. Creșterea economică va fi solidă, dar mai modestă decât cea luată în calcul de Guvern la construcția bugetului. Cursul de schimb va fi relativ stabil, inflația va crește. Sunt câteva dintre previziunile care au întrunit cele mai multe voturi ale analiștilor financiari certificați, membri ai CFA România, reuniți la ediția de anul acesta a CFA Forecast Dinner.
Pe fondul incertitudinii politice de la începutul anului, perspectiva de creștere a companiilor este una reținută, se arată într-un studiu Valoria.