Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a câștigat în primă instanță un proces în care s-a solicitat instanței să oblige societatea să dezvăluie public în detaliu cum a selectat amplasamentul fostei termocentrale Doicești pentru proiectul de construire a unei centrale bazate pe reactoare mici modulare (SMR) dezvoltate de compania americană NuScale, precum și ce alte potențiale amplasamente din România a mai testat în acest scop.
Compania americană NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor nucleare modulare mici (SMR) cu care și România vrea să construiască o centrală la Doicești, a dat comandă de producție de materiale cu ciclu lung (LLM) pentru vasul superior de presiune al reactorului (RPV) coreenilor de la Doosan Enerbility.
În mai anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care planul de instalare în România a unei centrale nucleare compusă din mini-reactoare modulare concepute de compania americană NuScale, dar și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, sunt incluse pe lista investițiilor energetice finanțabile prin intermediul așa-numitului Fond de Modernizare al UE, alimentat cu bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2).
UK Atomics, subsidiara britanică a companiei daneze de cercetare, inginerie și tehnologie Copenhagen Atomics, a înaintat Departamentului pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială al Guvernului de la Londra o solicitare de evaluare generică de design pentru proiectul său de reactor nuclear modular containerizat de mici dimensiuni (SMR) bazat pe toriu și sare topită, intenția companiei fiind aceea de a construi în viitor în Regatul Unit o centrală de producție de energie electrică compusă din astfel de reactoare.
Centralele nucleare compuse din mini-reactoare modulare, precum cea pe care vor să o construiască Nuclearelectrica și Nova Power&Gas pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, cu tehnologie americană NuScale, ar putea fi exceptate de la cerințele legale românești în vigoare privind efectivul minim de personal de operare.
Societatea românească de proiect care își propune să construiască pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești o capacitate de producție de energie electrică de 462 MW, compusă din șase mini-reactoare nucleare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare, companie controlată în proporții egale de Nuclearelectrica (SNN) și Nova Power&Gas, au semnat contract de lucrări de inginerie și proiectare inițială (Front-End Engineering and Design - FEED) pentru proiect cu dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei SMR care va fi implementată la Doicești, compania americană NuScale.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, se pregătește să comande mai multe sondaje de opinie, atât la nivel național, cât și regional, pentru a testa percepția românilor cu privire la energia nucleară, precum și gradul de acceptare al acesteia în rândul populației din punct de vedere al riscurilor.
Combinatul siderurgic Donalam Târgoviște, fostul COS, unul dintre marii consumatori industriali de electricitate din România, va putea folosi o parte din energia electrică ce va fi produsă de către mini-reactoarele nucleare modulare (SMR) americane ce vor fi instalate pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, situat în apropiere, a transmis Nuclearelectrica (SNN) pentru Profit.ro.
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători siderugici din Europa, care deține de mai demult în România fabrica de profil Donalam din Călărași și a repornit în iunie producția de oțel-beton la fostul combinat COS Târgoviște, redenumit Donalam Târgoviște, s-ar putea implica în proiectul construirii pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, situat la câțiva kilometri de combinat, a unei capacități de producție de energie electrică de 462 MW, compusă din șase mini-reactoare nucleare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare, concepute și dezvoltate de către compania americană NuScale.DE DAT
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), care are în față proiecte noi majore de analizat și aprobat, precum retehnologizarea unității 1 și construirea unităților 3 și 4 de la centrala Cernavodă, precum și mini-reactoarele modulare (SMR) dezvoltate de americanii de la NuScale, cere schimbarea legislației în vigoare astfel încât să poată să dispună de bani mai mulți din cei încasați de la industria reglementată, să facă angajări noi și să dea salarii mai mari personalului său.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, și firma Nova Power&Gas (NPG) din grupul clujean E-INFRA au înregistrat luni la Registrul Comerțului societatea de proiect care își propune să construiască pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești o capacitate de producție de energie electrică de 462 MW, compusă din șase mini-reactoare nucleare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare, concepute și dezvoltate de către compania americană NuScale.
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) din România negociază în prezent cu instituția omoloagă din SUA, US Nuclear Regulatory Commission (NRC), încheierea unei noi Înțelegeri bilaterale privind schimbul de informații tehnice și cooperarea în domeniul securității nucleare, în contextul în care CNCAN trebuie să adapteze normele naționale în domeniu pentru a reglementa și reactoarele modulare de mici dimensiuni dezvoltate de compania americană NuScale.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a efectuat, la finele lunii august, la solicitarea Nuclearelectrica, o misiune SEED (Site and External Events Design) în România pentru a evalua procesul care a fost urmat în alegerea primului amplasament pentru o centrală cu reactoare modulare mici, de la Doicești, județul Dâmbovița.
Ministerul Energiei vrea să modifice legislația în vigoare pentru ca Parlamentul să nu mai aibă atribuția de a aproba amplasamentele noilor reactoare nucleare care vor fi construite în România, aceasta urmând să fie preluată de către Guvern.
Lucrările de construire pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești a unei capacități de producție de energie electrică de 462 MW, compusă din șase mini-reactoare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare, concepute și dezvoltate de către compania americană NuScale, vor demara în 2026, iar punerea în exploatare comercială a noii centrale va începe în 2029 și va deveni completă în 2030, potrivit estimărilor incluse într-un document al operatorului de stat al centralei nucleare Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN).
Proiectul construirii pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești a unei capacități de producție de energie electrică de 462 MW compusă din șase mini-reactoare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare concepute și dezvoltate de către compania americană NuScale va fi implementat de către o societate de proiect nou-înființată la care Nuclearelectrica (SNN) și firma clujeană Nova Power&Gas vor deține, cel puțin într-o primă etapă, participații egale, de câte 50%, se arată într-un document al operatorului de stat al centralei nucleare de la Cernavodă.
Nuclearelectrica și KGHM Polska Miedz SA au semnat un Memorandum de Înțelegere neangajant pentru dezvoltarea de proiecte de reactoare modulare mici (SMR) în ambele țări.
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat că va face o vizită în SUA, săptămâna viitoare, deoarece România dorește să mai construiască două reactoare nucleare. Discuțiile vor viza acest aspect precum și finalizarea procedurilor de finanțare pentru cele două reactoare nucleare, a mai spus liberalul. O altă temă abordată va fi legată de importul de hidrocarburi din Statele Unite.
Designul reactoarelor modulare mici (SMR) pe care compania americană NuScale vrea să le vândă și României este adecvat din punct de vedere al rezistenței la cutremur, susține stafful Comisiei de Reglementare în domeniul Energiei Nucleare din Statele Unite (U.S. Nuclear Regulatory Commission - NRC), potrivit unui document intern al Comisiei, citat de Reuters.
În materiale de prezentare distribuite de compania Nuclearelectrica se afirmă în două locuri: "În SUA, în Utah, este în dezvoltare o centrală NuScale cu 6 reactoare modulare, așa cum intenționează să implementeze și România. Acest proiect este într-un stadiu mai avansat în prezent decât planurile României".
Primul mini-reactor nuclear din România va fi instalat pe amplasamentul fostei termocentrale Doicești, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
În cadrul evenimentului, care va avea loc marți și miercuri, reprezentanții Guvernelor României și Statelor Unite vor semna un "plan de lucru" privind implementarea SMR în România.
Un inginer de la instituția americană de reglementare a industriei energetice nucleare a scris într-o opinie profesională separată că designul clădirii care va încapsula unitățile reactorului și bazinul de combustibil nuclear uzat nu prezintă asigurări suficiente că aceasta va putea rezista la cel mai mare cutremur luat în considerare fără să se prăbușească și, în plus, ar putea fi vulnerabilă și la seisme mai mici.
Compania americană NuScale, controlată majoritar de către conglomeratul industrial texan Fluor Corp., care a semnat în noiembrie anul trecut un acord cu Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare Cernavodă, în baza căruia România ar putea dezvolta prima centrală bazată pe reactoare nucleare modulare mici din Europa, a anunțat că procesul de fabricare a componentelor reactoarelor va începe anul acesta.
Mini-reactorul nuclear modular pe care compania americană NuScale vrea să-l vândă României a primit în august anul trecut certificare de proiectare și design din partea Comisiei de Reglementare în domeniul Energiei Nucleare din Statele Unite (U.S. Nuclear Regulatory Commission - NRC) cu 17 exceptări de la normele de licențiere în vigoare, scrie Bloomberg, într-o analiză în care sunt citați reprezentanți ai industriei nucleare care susțin că instituțiile de reglementare de profil nu înțeleg noile tehnologii inovative din domeniu și sunt incapabile să le evalueze.