Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, la Blaj, că retrimite Legea referendumului la Curtea Constituțională, nefiind mulțumit de forma în care a ajuns la promulgare.
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referitor la decizia de a organiza un referendum pe tema familiei în luna mai, că această lună este una frumoasă, dar nu știe dacă și pentru referendum.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după ședința BPN al partidului, că inițiativa de revizuirea a Constituției pe tema definirii familiei, care a fost adoptată de Camera Deputaților în urmă cu aproape un an, va trece și de Senat în regim de urgență, iar după promulgare va fi organizat referendumul. Dragnea a susținut că, în același timp, va fi inițiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România.
Ministrul de interne spaniol, Juan Ignacio Zoido, a estimat joi la 87 de milioane de euro costul mobilizării forțelor de ordine în contextul crizei independenței catalane, inclusiv pentru referendumul de la 1 octombrie 2017, transmite Xinhua.
Jumătate dintre britanici susțin organizarea unui al doilea referendum referitor la ieșirea din Uniunea Europeană, iar o treime consideră că situația lor financiară se va înrăutăți în afara blocului comunitar, potrivit unui nou sondaj de opinie, transmite Reuters.
Alegătorii din Lombardia și Veneto susțin ideea unei mai mari autonomii față de Roma, liderii celor două regiuni, ambii membri ai Ligii Nordului, susținând că 90% dintre cei care s-au prezentat la urne în cadrul referendumurilor de duminică au spus "da".
Regiunile italiene Lombardia și Veneto organizează duminică un referendum pentru a cere mai multă autonomie față de Roma, scrutin ce mult timp a trecut neobservat, dar care capătă acum o tentă particulară după referendumul privind autodeterminarea în regiunea spaniolă Catalonia, relatează AFP.
Planeta, cel mai important grup editorial din Spania, a anunțat marți seară, după declarația făcută de președintele catalan Carles Puidgemont, că își va muta sediul din Barcelona în Madrid, informează RTVE.
Președintele separatist catalan Carles Puidgemont a declarat marți seara, în Parlamentul regional, că respectă votul în favoarea independenței acestei regiuni, dar va căuta mai întâi să negocieze cu autoritățile spaniole.
Declararea unilaterală a independenței, suspendarea autonomiei Cataloniei, negocieri sau chiar o ipotetică prăbușire a Guvernului lui Mariano Rajoy se află între scenariile deschise după referendumul de autodeterminare organizat duminică în Catalonia, scrie AFP, care prezintă aceste scenarii.
Euro scade luni în raport cu dolarul după referendumul legat de separarea Cataloniei de Spania, declarat ilegal de autoritățile de la Madrid și care a stârnit violențe, soldate cu un număr mare de răniți.
Organizațiile pro-independență și sindicatele din Catalonia intenționează să organizeze marți 3 octombrie o grevă generală în regiunea nord-estică a Spaniei, informează ziarul La Vanguardia, citându-l pe liderul organizației Omnium Cultural, Jordi Cuixart.
Spania va trimite mai mulți polițiști în Catalonia pentru a împiedica orice acțiune privind organizarea referendumului de independență, a declarat vineri Ministerul de Interne spaniol, relatează Reuters.
Guvernul spaniol a anunțat vineri o nouă consolidare a controlului cheltuielilor Cataloniei, cu scopul de a evita ca vreun euro să finanțeze referendumul pe tema autodeterminării pe care liderii catalini vor să-l organizeze în pofida interzicerii acestuia, relatează AFP.
Parchetul catalan a ordonat marți tuturor forțelor de poliție din această regiune spaniolă să împiedice referendumul de autodeterminare convocat de guvernul regional și interzis de instanțele judecătorești, relatează AFP.
Parlamentul Cataloniei a aprobat miercuri legea care oficializează planurile de organizare, la 1 octombrie, a unui referendum privind declararea independenței față de Spania, transmite Reuters.
Grupurile care au militat pentru desprinderea Marii Britanii de Uniunea Europeană în campania premergătoare referendumului din 23 iunie de anul trecut au fost finanțate în principal de cinci dintre cei mai bogați oameni de afaceri britanici, potrivit unei analize The Sunday Times.
Șeful Comisiei Electorale a Turciei (YSK) a confirmat oficial că referendumul care îi extinde prerogativele președintelui a fost adoptat, relatează Reuters. El a precizat că rezultatele sunt provizorii și că acestea trebuie confirmate, pentru a deveni oficiale, ceea ce se va întâmpla, probabil, în termen de 11 sau 12 zile. Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea a 99,45% din sufragii, 51,37% dintre alegători au votat “da” și 48,63% au votat “nu”.
Cu o zi înaintea lansării Brexitului, deputații scoțieni au autorizat-o marți, prin vot, pe Nicola Sturgeon, premierul lor, să ceară Londrei să organizeze un nou referendum pe tema independenței Scoției, un scrutin susceptibil să dinamiteze Regatul Unit, relatează AFP.
Lira sterlină a scăzut luni cu până la 0,6% față valutele importante, după ce The Times a relatat că echipa premierului britanic Theresa May se pregătește pentru posibilitatea ca Scoția să convoace în martie un nou referendum pentru independență, transmite Bloomberg.
Un grup de aproape 50 de senatori PSD au pregătit un proiect privind schimbarea Constituției, care stabilește că un referendum pe această temă poate fi organizat în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii. Proiectul este motivat de autori prin necesitatea unor "proceduri clare aplicabile tuturor inițiativelor de revizuire a Constituției".
Numărul imigranților români și bulgari în Marea Britanie a atins un nivel record anul trecut, potrivit Oficiului Național britanic de Statistică (ONS), care a prezentat joi primele date care acoperă și o perioadă de trei luni de la referendumul pro-Brexit din iunie 2016.
Parlamentarii au avizat, luni, în mod favorabil solicitarea președintelui Iohannis privind organizarea unui referendum național consultativ cu privire la continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.
Președintele Klaus Iohannis a declanșat procedura privind organizarea referendumului privind justiția și a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă, împreună cu întrebările care vor fi tipărite pe buletinele de vot.
Președintele Klaus Iohannis anunță referendum pe tema modificării legilor justiției.