Agenția de monitorizare financiară a Rusiei, Rosfinmonitoring, l-a pus pe fostul campion mondial de șah Garry Kasparov, devenit un critic proeminent al Kremlinului, pe lista sa cu "teroriști și extremiști", relatează Reuters și AFP.
Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluscenko, a exclus orice acord comercial care ar permite gazelor naturale rusești să continue să treacă prin Ucraina, după ce actualul acord de tranzit va expira, la finele acestui an, transmite Bloomberg.
Până la finalul anului, deciziile referitoare la 60% din creditele ce se vor acorda întreprinderilor de către Sberbank vor fi luate folosind inteligența artificială (AI), a afirmat marți German Gref, directorul general al celui mai mare grup bancar rus, transmite agenția Reuters.
Wall Street Journal publică detalii despre acordul de pace negociat de Ucraina cu Rusia, la Istanbul, în aprilie 2022.
Bulgaria a încetat să mai importe țiței din Rusia înainte de termen în cadrul măsurilor adoptate ca răspuns la invazia rusă în Ucraina, informează dpa.
Guvernul rus anunță interzicerea exporturilor de benzină pe o perioadă de șase luni - începând de vineri -, o decizie luată cu scopul de a ”stabiliza” prețul la pompă pe piața internă odată cu apropierea alegerilor prezidențiale. prevăzute la jumătatea lui martie, relatează AFP.
Președintele Vladimir Putin i-a îndemnat din nou pe ruși să renunțe la consumul de alcool, reluând în timpul discursului său în fața națiunii una dintre tezele despre care a vorbit tot mai des în ultimii ani.
În condițiile în care tocmai s-au împlinit doi ani de război în Ucraina după invazia rusă, mulți experți se întreabă cum reușește Rusia să se asigure că economia sa nu numai că evită inflația sau recesiunea semnificativă, ci reușește și să crească chiar mai mult decât în alte țări europene.
Sberbank, cel mai mare grup bancar rus, a raportat pentru 2023 un profit record de 1.500 miliarde de ruble (16,3 miliarde de dolari), o creștere de peste cinci ori față de 2022, pe fondul redresării sectorului bancar din Rusia, afectat de sancțiunile occidentale, transmite Reuters.
Congresul convocat la Tiraspol a votat miercuri o rezoluție în care susține teza suveranității regiunii și cere ajutor în acest sens, potrivit postărilor de pe canalele oficiale de Telegram ale regiunii.
Documente clasificate scurse în presă arată că Rusia a exersat folosirea unor arme nucleare tactice în fazele inițiale ale unui eventual conflict major cu o altă putere mondială și a făcut simulări inclusiv pentru o invazie din partea Chinei, arată planurile obținute de Financial Times.
Documente secrete de la Kremlin - ”Kremlin Leaks” -, divulgate site-ului eston Delfi, dezvăluie alocarea de către administrația lui Vladimir Putin a unui buget în valoare de un miliard de euro în vederea unui control ideologic al populației ruse și din teritoriile ucrainene anexate, în vederea realegerii acestuia la 17 martie, printr-o propagandă fără precedent, relatează Le Pont.
Reînființarea de către Vladimir Putin a două districte militare în Rusia ar putea însemna că acesta „se pregătește pentru un potențial viitor război convențional pe scară largă împotriva NATO pe termen lung”, potrivit analiștilor militari, citați de Sky News.
Rusia a anunțat interzicerea timp de șase luni a exporturilor de benzină, începând de la 1 martie, pentru a compensa majorarea cererii din partea clienților și fermierilor și pentru a permite planificatele lucrări de mentenanță la rafinării, transmite Reuters.
Compania Națională Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia, a anulat anul acesta un număr de patru proceduri de achiziție, cu valoare totală estimată, cu tot cu TVA, la peste 1 miliard de lei.
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliul UE a celui de-al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. 106 persoane și 88 de entități au fost incluse în lista celor vizați de sancîiuni, UE depășind pragul global de 2 000 de persoane și entități sancționate. 27 de noi societăți din Rusia și din țări terțe au fost adăugate pe lista entităților asociate complexului militar-industrial al Rusiei. Pe lângă includerea pe listă a anumitor firme care vând piese pentru drone către Rusia, acest pachet introduce interdicții suplimentare la export pentru componente de drone.
Creșterea economiei Rusiei "a surprins" Fondul Monetar Internațional, în contextul sancțiunilor impuse Moscovei în urma invadării Ucrainei, transmite DPA.
Subsidiarei din România a unei companii majore din Polonia, cu operațiuni importante de producție industrială pe plan local, unde este prezentă din 2010, i s-au blocat în sistemul bancar timp de mai bine de un an de zile bani destinați unui furnizor din Ucraina. Asta pentru că, la scurt timp după agresiunea militară a Moscovei împotriva țării vecine, doi dintre acționarii indirecți ruși ai vehiculului juridic luxemburghez ce controla banca ucraineană la care furnizorul își avea conturile au fost trecuți pe lista entităților sancționate economic de Uniunea Europeană.
Parlamentul leton a interzis importul de alimente, produse piscicole și furaje din Rusia și Belarus, inclusiv prin țări terțe, dar fără a pune capăt tranzitului acestor mărfuri pe teritoriul său, devenind prima țară din UE care a luat o astfel de măsură, relatează Kyiv Independent și AFP.
Rusia a câștigat 653 de miliarde de dolari din vânzarea de combustibili fosili, de la invazia pe scară largă a Ucrainei de acum doi ani, potrivit unui nou raport publicat astăzi, în ciuda sancțiunilor occidentale, relatează The Guardian.
Raiffeisen Bank a înregistrat anul trecut în România un profit de 1,7 miliarde lei (+39%), activele totale depășind pragul de 70 miliarde lei, în creștere cu 13% față de anul anterior. Veniturile totale au înregistrat o creștere cu 16% în 2023 față de 2022, atingând nivelul de 3,7 miliarde lei.
Sectorul agricol din Ucraina a înregistrat pierderi directe și indirecte de peste 80 miliarde de dolari ca urmare a invaziei rusești, se arată într-un raport publicat de analiștii de la Kiev School of Economics (KSE), transmite Reuters.
Elveția își intensifică eforturile de a combate tentativele companiilor și persoanelor de eludare a sancțiunilor impuse Rusiei, transmite Reuters.
Cu investiții importante în deceniul trecut în exploatarea zăcămintelor de șist, Statele Unite ale Americii intră în al 5-lea în care este lider mondial în producția petrol.
Jumătate din români sunt de părere că Europa ar trebui să „împingă” Ucraina să negocieze un acord de pace cu Rusia, iar peste o treime cred că refugiații ucraineni reprezintă o amenințare pentru România, arată un sondaj de opinie realizat în 12 țări europene de către Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR).