RADET funcționează fără licență de peste 2 ani, din 1 martie 2015, când a expirat valabilitatea precedentei, care fusese în vigoare din 1 martie 2010. Principala cauză este lipsa unui contract de delegare a gestiunii serviciului public de termoficare semnat cu Primăria Capitalei. Regia gestionează în prezent acest serviciu doar în baza deciziei de înființare din 1990.
Localități întregi se debranșează de la sistemele termice centralizate și adoptă încălzirea pe bază de centrale individuale de apartament pe gaz, ceea ce pune mare presiune pe infrastructura de distribuție a gazelor naturale și îi obligă pe distribuitori la investiții importante în rețele, pentru a asigura capacitate suplimentară. Acest lucru se va reflecta în tarifele de distribuție și va duce la scumpirea gazelor, a declarat, la Profit Energy.forum, Corneliu Bodea, patron și CEO al grupului Adrem, totodată președinte al Asociației Centrul Român al Energiei.
Pagubele înregistrate de operatorii de distribuție a gazelor naturale din cauza neîncasării sumelor datorate de clienții intrați în faliment ar putea fi suportate pe facturi de toți clienții buni platnici, potrivit unui proiect de ordin al ANRE. La nivelul lunii septembrie 2016, producătorul de energie termică ELCEN, intrat în insolvență în luna următoare, datora distribuitorului Distrigaz suma totală de circa 147 milioane lei.
Gazele vor fi cu peste 30% mai scumpe în 2030, comparativ cu nivelul de anul trecut, estimează Proiectul Strategiei energetice naționale. Cu toate acestea, în document se afirmă că nivelul de trai al gospodăriilor populației va crește, în intervalul respectiv, "într-un ritm cel puțin egal cu cel al creșterii prețurilor, astfel încât nivelul general de sărăcie energetică nu va crește din pricina prețului gazului natural".
Debranșările de la sistemele de încălzire centralizată, în scopul instalării de centrale termice de apartament sau de bloc, ar putea fi interzise complet, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus astăzi de vicepremierul Vasile Dîncu, ar putea fi o supraautoritate de control și monitorizare la nivel național a serviciului de alimentare cu energie termică a populației.
Peste 12.000 de apartamente din întreaga țară s-au debranșat de la sistemele municipale de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) în primele 7 luni ale acestui an, alegând modalități alternative de încălzire, cum ar fi centralele de apartament, ceea ce agravează problemele deja semnificative cu care se confruntă rețelele centralizate de termoficare.
Deținătorilor de surse de încălzire pe gaze naturale "poluante, nesigure și neeficiente" ar trebui să li se impună plata unei taxe de poluare, potrivit raportului sesiunii de lucru "Eficiență energetică, energie termică și cogenerare" din cadrul procesului de elaborare a Strategiei energetice naționale.
RADET a anunțat că a efectuat un studiu comparativ între costurile pentru consumatori ale sistemului centralizat de încălzire din Capitală și cele presupuse de o centrală termică de apartament, iar concluzia că încălzirea centrală este mai avantajoasă se bazează inclusiv pe introducerea unei taxe pentru deținătorii de centrale termice individuale.
Reducerea TVA la căldură, restricționarea centralelor de apartament și subordonarea tuturor sistemelor locale de termoficare unei autorități centrale unice au fost concluziile unei dezbateri organizate de Ministerul Energiei, parte din procesului de elaborare a noii strategii energetice a României.
Cele două instituții deschiseseră acțiuni în instanță și împotriva Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), reclamând faptul că modalitatea în care ANRE a stabilit prețul reglementat al energiei termice livrate de Electrocentrale București (ELCEN) către RADET este incorectă