Omul de afaceri român Vladimir Cohn (78 de ani), fost acționar al clubului de fotbal Dinamo București și care a vândut în urmă cu circa 4 ani cu peste 200 milioane euro fabricile Ecopaper Zărnești și Ecopack Ghimbav către grupul britanic DS Smith, va lansa în România o investiție de peste 1,3 miliarde lei, într-o fabrică de hârtie.
Tranzcația dintre Romgaz cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră a fost finalizată, după îndeplinirea condițiilor suspensive prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare
CEO-ul grupului Alpha Bank, Vassilis Psaltis, împreună cu președintele Consiliului de Administrație, Vasilios Rapanos, și însoțit de întreg Comitetul Executiv al grupului, a venit în România inclusiv pentru o discuție cu ministrul Finanțelor și guvernatorul BNR, după ce banca elenă s-a retras din Albania.
Romgaz a constituit un depozit de 86 milioane lei la CEC Bank, cu o rată a dobânzii de 8,25% pe an.
Alpha Bank Group a finalizat operațiunea de retragere de pe piața albaneză, fondurile eliberate în urma vânzării subsidiarei din această țară urmând să fie redirecționate pe piețele din Grecia, România și Cipru.
Cei doi mari producători de gaze din România, Romgaz și OMV Petrom, cu o cotă de piață cumulată de peste 95%, efectuează între ei tranzacții nu numai cu gaze, ci și cu energie electrică. Astfel, la începutul acestei luni Romgaz a vândut companiei concurente energie electrică cu livrare în luna august în valoare de peste 21 milioane de lei.
Acțiunile Twitter scad semnficativ pre-market după ce Elon Musk a decis să renunțe la cumpărarea companiei.
Cel mai mare proprietar de locuințe din Germania, compania Vonovia VNAn.DE, va reduce căldura chiriașilor săi noaptea în contextul în care cea mai mare economie din Europa se pregătește pentru o posibilă criză a gazelor naturale dacă Rusia întrerupe livrările, relatează Reuters și The Local.
Romanian Business Consult (RBC), cel mai mare integrator de soluții IT pentru industria alimentară și de retail, a achiziționat toate acțiunile Smartpay Software, un producător de aplicații IT înființat în anul 2016 și cu un business de aproape 4,4 milioane de lei în 2021.
Producătorul german de semiconductori Infineon Technologies se extinde pe piața românească prin preluarea furnizorului de servicii de verificare digitală NoBug Consulting, cu trei centre de cercetare-dezvoltare în țară.
Grupul american Mondelez, printre liderii mondiali în industria snack-urilor și care deține în România fosta fabrică de ciocolată Poiana Brașov, va cumpăra producătorul de batoane energetice Clif Bar.
Romanian Business Consult (RBC), cel mai mare integrator de soluții IT pentru industria alimentară și de retail, a achiziționat toate acțiunile Smartpay Software, un producător de aplicații IT înființat în anul 2016 și cu un business de aproape 4,4 milioane de lei în 2021.
Gigantul amerian Oracle, al doilea mare producător de software la nivel global, cu operațiuni și în România, are undă verde din partea Comisiei Europene pentru achiziționarea Cerner.
Compania de asigurări Signal Iduna Asigurare Reasigurare a finalizat achiziționarea ERGO Asigurări și ERGO Asigurări de Viață, începând procesul de integrare a celor două companii.
Procesatorul britanic de plăți PayPoint a obținut un profit de 30 milioane de lire sterline (35,2 milioane euro) din vânzarea operațiunilor din România.
Gigantul petrolier american ExxonMobil a anunțat oficial că a convenit cu compania românească de stat Romgaz vânzarea contra a peste 1 miliard de dolari a subsidiarei sale românești care deține 50% din drepturile asupra concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească.
Contractul Romgaz cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, a fost semnat.
Grupul american de modă G-III Apparel a ajuns la un acord pentru preluarea brandului Karl Lagerfeld, într-o tranzacție de 200 milioane de euro.
Contractul Romgaz cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, va fi semnat mâine, în prezența premierului Nicolae Ciucă.
Contractul Romgaz cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, va fi semnat săptămâna viitoare, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la postul public de televiziune.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Romgaz a aprobat contractul cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, anunță Romgaz.
Tranzacția de peste un miliard de dolari dintre Romgaz și ExxonMobil, prin care compania română va prelua acțiunile deținute de Exxon în proiectul Neptun Deep, va fi finalizată în trimestrul al doilea, în cazul în care va fi aprobată de Adunarea Generală Extraordinare a Acționarilor (AGEA) convocată pentru data de 28 aprilie. Romgaz atrage atenția acționarilor, printre care majoritar este statul român, cu 70%, că, în cazul în care legea offshore nu va fi modificată, există riscul „imposibilității recuperării sumelor investite de companie în achiziția participării în perimetrul Neptun Deep”.
Fondul olandez de private equity Waterland preia furnizorul german de transport și logistică Duvenbeck Group, inclusiv subsidiara din România, aflată printre principalii jucători de pe piața locală de profil.
Asigurătorul olandez Aegon a finalizat vânzarea operațiunilor din Ungaria către rivalul austriac Vienna Insurance Group (VIG), la o lună după ce Comisia Europeană a decis că autoritățile ungare au blocat fără drept tranzacția. Vânzarea subsidiarelor Aegon din România, Polonia și Turcia este așteptată să se încheie până la finele anului.
Consiliul de Administrație al Romgaz va aproba, astăzi, în Consiliul de Administrație, contractul cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la Prima TV.