Aproape 890.000 de români au vizitat anul trecut Turcia, mai mulți decât înainte de începerea pandemiei COVID. Turiștii sunt atrași în principal de sejururi în Antalya și city-break-uri în Istanbul, dar Turcia propune și destinații nu la fel de familiare turiștilor români, precum tururi istorice în Izmir, Efes, Manisa, Ușak și Kütahya.
Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat că omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea vizita Turcia pe 27 aprilie pentru inaugurarea primei centrale nucleare din țară, construită de compania de stat rusă pentru energie nucleară Rosatom, potrivit Reuters.
Guvernul ucrainean a redactat un proiect legislativ care urmează să interzică importurile de țiței și combustibili care nu sunt însoțite de documente de origine care să ateste proveniență non-rusă, proiect care ar putea conduce la o creștere a cererii de produse rafinate în România.
Cetățenii ruși au înregistrat peste 1.300 de firme în Turcia pe parcursul anului 2022, o creștere de 670% comparativ cu situația din 2021, potrivit unui raport realizat de centrul de reflexie The Economic Policy Research Foundation of Turkey, transmite Bloomberg.
Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Ankara va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) își va majora semnificativ investițiile în Turcia în acest an, a declarat un oficial din conducerea băncii, după ce anul trecut BERD a investit peste 1,6 miliarde de euro în această țară, transmite Reuters
Deficitul de cont curent al Turciei s-a adâncit la 9,85 miliarde de dolari în ianuarie, arată datele publicate de Banca Centrală, cel mai ridicat nivel din ultimele patru decenii de când sunt disponibile datele, pe fondul majorării costurilor cu energia și al importurilor de aur, transmite Reuters.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că bilanțul tragic al cutremurelor de luna trecută din Turcia a ajuns la peste 48.000 de morți. Erdogan a mers în Hatay, provincie afectată puternic de seisme.
Turcia pare să fi oprit tranzitul către Rusia de bunuri aflate sub sancțiuni occidentale, au declarat directori ai unor companii rusești de logistică pentru ziarul rusesc de afaceri Kommersant, preluat de Reuters.
Turcia ar putea amâna cu o lună începerea producției de gaze naturale la zăcămintele din Marea Neagră din cauza cutremurelor de luna trecută, transmite Bloomberg.
Banca Centrală a Turciei a cumpărat 23 de tone de aur în luna ianuarie, fiind cel mai mare cumpărător de metal prețios din întreaga lume în prima lună a acestui an, transmite Bloomberg.
După o ceartă publică, opoziția din Turcia, formată din șase partide, l-a ales pe Kemal Kilicdaroglu pentru a fi candidatul său unic la alegerile prezidențiale din 14 mai, însă unii spun că economistul în vârstă de 74 de ani nu are carisma necesară pentru a-l putea detrona pe actualul președinte Recep Tayyip Erdogan, care domină politica țării de două decenii, relatează The Guardian.
Arabia Saudită a fost de acord să depună 5 miliarde de dolari la banca centrală a Turciei, prin intermediul Fondului saudit pentru dezvoltare, a anunțat fondul într-un comunicat, decizia fiind ”o demonstrație a angajamentului Regatului Arabiei Saudite de a sprijini eforturile Turciei de a-și consolida economia”, relatează CNBC.
Sancțiunile impuse de UE Rusiei au transformat Turcia într-unul din jucătorii cheie din regiune pentru alimentarea Europei cu gaze și carburanți. În luna ianuarie, România a fost cel mai important client european al Turciei în ceea ce privește exportul de motorină, importurile efectuate de companiile autohtone reprezentând o treime din livrările turce și o pătrime din consumul auto mediu lunar de motorină, de aproximativ 290 mii tone.
După ce suspendaseră anul trecut semnarea unui nou contract de parteneriat pentru producția de vehicule în Turcia, Koc Holding, partenerii Ford în Ford Otosan, și Stellantis au semnat un nou contract care privește uzina Tofaș.
Rata anuală a inflației în Turcia a încetinit la 55,18% în februarie, de la 57,7% luna precedentă, conform datelor publicate de Institutul de Statistică, aproape de estimările analiștilor, transmite Reuters.
Tehnicianul Gheorghe Hagi, care a activat în Turcia atât ca jucător cât și ca antrenor, i-a îndemnat pe cei care urmăresc teledonul de la posturile de sport să facă donații pentru cei care au fost afectați de cutremurele devastatoare din 6 februarie.
Autoritățile din Turcia analizează posibilitatea de a introduce pedeapsa cu închisoarea pentru proprietarii găsiți vinovați de majorarea excesivă a chiriilor, după ce cutremurele devastatoare de la începutul unii au lăsat milioane de persoane fără locuință, transmite Bloomberg.
Cutremurul de magnitudinea 7,8 și numeroasele replici ale acestuia care au zguduit sudul Turciei începând de la 6 februarie au provocat pagube de peste 34 de miliarde de dolari, estimează Banca Mondială (BM).
Un nou cutremur puternic de suprafață a zguduit luni sud-estul Turciei, ucigând o persoană, rănind 69 și provocând prăbușirea a circa 30 de clădiri, au anunțat autoritățile turce, care au declanșat noi operațiuni contracronometru de salvare a mai multor persoane despre care se crede că sunt prinse sub dărâmături, relatează agenția Anadolu.
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat luni că discuțiile cu Suedia și Finlanda cu privire la ratificarea candidaturilor lor la aderarea la NATO vor fi reluate la 9 martie, după ce au fost suspendate în ianuarie ca urmare a unui protest la Stockholm în timpul căruia a fost ars un exemplar din Coran, relatează Reuters și AFP.
Banca centrală a Turciei a redus dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, de la 9% la 8,5%, în timp ce țara continuă să fie afectată de cutremurele devastatoare care au afectat milioane de vieți, transmite CNBC
Autoritățile turce au lansat o schemă de sprijin salarial și totodată au interzis disponibilizările în zece orașe, în ideea de a proteja muncitorii și companiile de impactul financiar al cutremurului care a lovit sudul țării la începutul acestei luni, informează Reuters.
Un cutremur cu magnitudinea 6,3, care s-a produs la o adâncime de numai doi kilometri, a lovit în această seară regiunea de frontieră dintre Turcia și Siria, a anunțat Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC), în timp ce americanii de la USGS, care indică aceeași magnitudine, au evaluat adâncimea la 10 kilometri.
Cutremurele devastatoare din Turcia și Siria s-au soldat cu 47.000 de morți, dintre care cel puțin 41.020 pe teritoriul Turciei, conform celui mai recent bilanț.