Circulația rutieră în zona Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, din județul Satu Mare, blocată din cauza protestelor fermierilor și transportatorilor, a fost redeschisă, astfel că TIR-urile au început să treacă prin vamă.
Noi mine au fost plasate în jurul centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, a anunțat, vineri seara, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), citată de lefigaro.fr.
Traficul în Vama Siret a fost reluat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind permisă intrarea camioanelor dinspre Ucraina. Numărul TIR-urilor care așteaptă să intre în țară este foarte mare.
Uniunea Europeană va avea capacitatea de a produce cel puțin 1,3 milioane de obuze până la sfârșitul anului, a declarat vineri comisarul european Thierry Breton, în timp ce UE se confruntă cu dubla provocare de a oferi ajutor militar Ucrainei și de a-și reface propriile stocuri, notează AFP.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că nu are informații conform cărora camioanele care tranzitează România, venind încărcate din Ucraina, ar avea prioritate la descărcarea mărfurilor în Portul Constanța. El anunță că, dacă i se aduce ”cea mai mică dovadă” că lucrurile se întâmplă astfel, toată conducerea Portului Constanța va fi schimbată.
Ucraina lucrează ”intens” cu partenerii săi pentru a relua călătoriile aeriene suspendate de aproape doi ani, cu accent principal pe Aeroportul Internațional Boryspil, din apropierea capitalei Kiev, a declarat un oficial prezidențial, citat de Reuters.
Dezvoltarea infrastructurilor care consolidează interconectarea piețelor de energie electrică și de gaze naturale din sud-estul Europei va fi principala temă a Conferinței Ministeriale a statelor participante la Conectivitatea Europei Centrale și de Sud-Est (CESEC), care se va desfășura joi și vineri la Atena, relatează Oikonomikos Tachydromos, citată de Rador Radio România
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, recunoaște că Rusia va fi mereu în război cu Ucraina, iar un motiv pentru un atac va fi găsit și peste 10 sau 50 de ani.
Începând din iunie anul trecut și până în prezent, în România nu au avut loc importuri pentru categoriile de produse agricole grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui, susține Autoritatea Vamală Română (AVR).
Uniunea Europeană are nevoie de „mai multă și nu mai puțină” aprovizionare de la Kiev, potrivit producătorilor de alimente care utilizează zahăr, precum Coca-Cola, Barilla și Lactalis – o declarație care contrazice direct cererile cultivatorilor de sfeclă de zahăr din UE, în timp ce fermierii români blochează granițele în semn de protest față de creșterea importurilor agricole ucrainene, scrie Euractiv.
Licitațiile au început pe Platforma comună de alocare paneuropeană.
O bancă ucraineană de reconstrucție, care este înființată de autoritățile de la Kiev cu sprijinul managerului de active BlackRock și al gigantului bancar JPMorgan, ar urma să fie gata de acțiune în decursul acestui an, a declarat vicepreședintele BlackRock, Philipp Hildebrand, pentru Reuters.
Volumele de motorină descărcată în porturile din România au crescut cu 22% în 2023, la aproximativ 4 milioane tone, în special ca urmare a creșterii cererii de diesel din Ucraina, al cărei principal furnizor a fost anul trecut România. Anul trecut volumul importurilor de motorină din România aproape s-a dublat, de la 812 mii tone la 1,47 milioane tone.
Polonia este interesată să încheie un acord cu Ucraina, care să permită comerțul cu produse agricole pe bază de licențe de export/import, similar cu cel convenit de autoritățile de la Kiev cu România și Bulgaria, astfel încât să înceteze protestele de la granița Ucrainei, a declarat pentru Reuters un oficial din apropierea acestui dosar.
Xi Jinping crede că istoria se deplasează în pas cu el. Vizitându-l în martie pe Vladimir Putin la Moscova, conducătorul Chinei i-a spus președintelui rus: „Vedem chiar acum o schimbare nemaivăzută de 100 de ani, iar schimbarea o realizăm noi împreună”, scrie The Financial Times, citată de Rador Radio România.
Producătorul de vin Purcari Wineries a cumpărat 90% din compania turcă, nou-formată, HTA Danișmanlik Turizm Diș Ticaret Limited Șirketi
Cinci state membre UE din Europa de Est, printre care și România, cer Comisiei Europene să introducă taxe de import pentru cerealele din Ucraina, citând concurența incorectă creată de aceste cereale, a anunțat Ministerul ungar al Agriculturii, transmite Reuters.
Un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA a subliniat joi că, în afara propriului coridor al Kievului de la Marea Neagră, România va rămâne pentru Ucraina cea mai importantă rută alternativă de export pentru cereale și pentru alte produse, transmite US News&World Report, citată de Rador Radio România.
Companiile române au asigurat o pătrime din importurile de benzină ale Ucrainei în 2023, două treimi din combustibilul care a fost exportat din România provenind de la cea mai importantă companie din regiune, OMV Petrom.
Președinția ucraineană a anunțat că Ucraina a început, la Davos, negocierile cu România în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate.
Toate măsurile care țin de tranzitarea cerealelor din Ucraina pe teritoriul României trebuie înăsprite, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, în legătură cu solicitările fermierilor și transportatorilor. Boloș a anunțat, în acest scop, introducerea sigiliului electronic al mărfurilor.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că în acest moment nu există atât de mult o problemă de finanțare în susținerea Ucrainei în războiul cu Rusia, cât o problemă de capacitate industrială, "în principal în Europa".
Lanțul american de fast-food Subway a fost adăugat pe lista ucraineană de „sponsori internaționali de război” pentru prezența sa continuă pe piața rusă, a anunțat Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției (NACP), potriti Kyiv Independent.
Casa Albă a anunțat că asistența acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă a "încetat complet" din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităților de la Kiev, relatează EFE și Reuters.
Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească în valoare de 126 de milioane de euro pentru sprijinirea investițiilor în porturile care se confruntă cu fluxuri comerciale sporite după războiul din Ucraina. Măsura facilitează fluxurile comerciale în și dinspre Ucraina, în conformitate cu obiectivele planului de acțiune al UE "Coridoare de solidaritate".