Una dintre paradigmele industriei auto, sistemul de turnare și asamblare a componentelor de caroserie, începe să se destrame odată cu adoptarea sistemului inovat de Tesla, prin care piesele de caroserie sunt din ce în ce mai mari.
Bernd Osterloh, fost șef al Consiliului Întreprinderii timp de 15 ani și tras pe linie moartă de Herbert Diess, a criticat în termeni duri întârzierile pe care Volkswagen Group le-a acumulat în dezvoltarea de software. El spune că VW și-a pierdut avantajul tehnologic pe care îl avea în fața competitorilor.
Volkswagen va începe să vândă versiuni electrice, alimentate de baterii, ale microbuzului său VW în America de Nord, începând cu 2024, ceea ce marchează reintroducerea pe această piață a modelului său emblematic, după o pauză de două decenii.
Cu o lungime de aproape 5 metri, o baterie mai mare și motoare mai puternice, noul ID.Buzz cu trei rânduri de scaune a fost prezentat în premieră în SUA și Europa.
Șefii companiilor auto Volkswagen și Ford s-au întâlnit și au reconfirmat parteneriatul semnat în urmă cu trei ani de predecesorii lor, deși în ultima perioadă apăruseră zvonuri privind o retragere a Ford, iar unitatea Argo AI a fost închisă.
Volkswagen Group a confirmat oficial încheierea tranzacției prin care vinde toate activitățile din Rusia către o companie locală. Suma tranzacției nu a fost comunicată oficial, dar a fost estimată în presa din Rusia la peste 100 de milioane de euro.
A doua cea mai mare companie auto din lume și, până recent, cea mai vândută din China, Volkswagen, caută soluții pentru a face față concurenței tot mai aprige pe cea mai mare piață de electrice din lume. Ultima idee este lansarea propriului brand chinezesc cu care să concureze producătorii locali.
Într-o perioadă în care viitorul modelului VW Polo este incert, din cauza amenințărilor Euro 7, constructorul german lansează o ediție specială a acestui automobil, pentru a celebra 25 de ani de la apariția primei versiuni Polo GTI.
Primul segment de autoturisme din Europa în care propulsia electrică a devenit dominantă este cel al SUV-urilor mari, de până la 5 metri lungime, acolo unde producătorii au preferat, probabil, să livreze modelele cu valoare adăugată mai mare.
Volkswagen ID.7, înlocuitorul electric al modelului VW Passat, va avea o versiune de performanță GTX, după cum a dezvăluit constructorul, care a publicat o primă imagine care anunță că mașina este în stadiul de prototip aproape de producția de serie.
GreenNCAP, organizație înființată de celebra EuroNCAP pentru a testa nivelul de eficiență și de consum al vehiculelor, inclusiv cele electrice, a anunțat cea mai nouă serie de rezultate, cu scoruri foarte bune pentru unele dintre mașinile teste, atât cu combustie, cât și cu baterie.
Porsche și compania de tehnologie Mobileye au anunțat startul unei colaborări strategice pentru echiparea viitoarelor automobile sport ale mărcii germane cu echipamente de autonomie ale Mobileye. Celelalte mărci din VW Group ar putea folosi și ele aceeași tehnologie.
Odată cu înființarea unității de business dedicată mărcilor de volum din cadrul VW Group, activitatea mărcilor VW, Skoda, SEAT, Cupra și VW Vehicule Comerciale a început să fie raportată distinct, după ce conducerea diviziei a fost preluată de Thomas Schäfer, care este și CEO al mărcii VW și face parte din consiliile de administrație ale celorlalte branduri.
Șeful VW Group a decis să înlocuiască toată linia de directori a CARIAD, din cauza întârzierilor în livrarea noilor sisteme de operare pentru mașinile autonome și a pierderilor înregistrat în 2022.
Primele trei luni din 2023 au adus o creștere a veniturilor mărcilor grupului auto VW cu aproximativ 14 miliarde de euro, pe fondul creșterilor vânzărilor în Europa și America de Nord.
Volkswagen a anunțat detaliile festivalului VW Bus, care se relansează după 15 ani de la ultima ediție. Evenimentul se desfășoară în Hanovra și va reuni mii de microbuze și zeci de mii de vizitatori pe zi, dar biletele pentru camping sunt deja vândute.
Marca premium a SEAT, Cupra, desprinsă de brandul de bază în urmă cu cinci ani, și-a fixat o strategie de dezvoltare bazată pe mașini electrice, astfel încât să le poată vinde la prețuri incompatibile cu imaginea SEAT. După Born, un automobil similar cu ID.3 de la VW, Cupra vine cu al doilea model electric, dar acesta este produs în China, pentru a putea fi profitabil.
Raportul VW Group privind vânzările globale de autovehicule arată o creștere destul de bună a companiei, însă include și scăderi, dintre care cea din China este cea mai importantă.
Grupul Volkswagen și divizia de baterii electrice a companiei, PowerCo, au anunțat oficial uzina de celule de baterii care va fi construită în Canada, în urma parteneriatului cu guvernul canadian.
Europenii vor avea la dispoziție și chiar vor fi nevoiți să cumpere tot mai multe automobile electrice în următorii ani, deoarece acestea vor acoperi tot mai mult din gamele producătorilor preferați. O listă lungă de lansări de SUV-uri electrice este deja pregătită de principalele mărci auto pentru perioada 2023 – 2025.
Marca Volkswagen a anunțat că, până în 2026, intenționează să lanseze pe piață 10 noi modele electrice și de asemenea că rămâne angajat față de piața din China, unde mărcile străine încep să piardă teren față de rivalii locali, transmite Reuters.
Familia de vehicule electrice ID, de la Volkswagen, va primi o nouă generație de motoare electrice, dezvoltată de la zero pentru a asigura o putere mai mare și eficiență îmbunătățită.
Cel mai noi automobil electric anunțat de VW, ID.2all, prezentat sub forma unui concept, se confruntă cu prea puțină apreciere din partea publicului, conform unui sondaj de piață. O treime din cei interogați spus că este respingător.
După ce presa din China a stricat parțial surpriza premierei, VW a marcat debutul oficial la nivel global al celui mai mare automobil electric al mărcii, în avanpremiera Salonului Auto din Shanghai.
O fotografie care înfățișează viitorul VW ID.7, ce va fi prezentat în premieră mondială la Shanghai, săptămâna viitoare, a fost publicată de presa chineză, stricând surpriza pregătită de compania germană.