Planul Ministerului Finanțelor de a emite obligațiuni Samurai, în yeni japonezi, până la jumătatea acestui an are în spate intenția de a atrage investitorii japonezi pe piața locală de titluri de stta în lei, a declarat Ștefan Nanu, director general al Trezoreriei Statului din cadrul Ministerului Finanțelor. Potrivit acestuia, este important ca marii investitori niponi să cunoască datoria României și să o urmărească ca potențială țintă.
Producătorul francez de automobile Renault a emis obligațiuni în valoare de 210 de miliarde de yeni (1,6 miliarde de dolari) cu scadență în decembrie 2026 și un cupon de 2,80%, a anunțat grupul, adăugând că emisiunea a evidențiat interesul investitorilor japonezi, transmite Reuters.
Societe Generale a vândut vineri obligațiuni Samurai în valoare de 120 de miliarde de yeni (1,1 miliarde dolari), aceasta fiind cea mai mare tranzacție efectuată în 2016 de un emitent străin pe piața japoneză a obligațiunilor, relatează Bloomberg.
Alături de piața titlurilor de stat, fondurile închise de tip ETF repreziontă un alt debușeu prin care banca centrală a Japoniei ar putea să-și extindă bilanțul, au declarat pentru Reuters surse având conexiuni la instituție.