Antifrauda verifică evaziunea din comerțul online - Sunt vizate peste 200 de firme nerezidente în România, care au vândut local bunuri de 226,78 miloane lei, fără a plăti TVA

Taxe și Consultanță   
Antifrauda verifică evaziunea din comerțul online - Sunt vizate peste 200 de firme nerezidente în România, care au vândut local bunuri de 226,78 miloane lei, fără a plăti TVA

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a lansat o acțiune de amploare împotriva evaziunii fiscale din comerțul electronic. DGAF a vizat activitatea a peste 200 de firme nerezidente în România, care au vândut bunuri local, fără a plăti TVA.

Ca urmare a verificărilor, DGAF a constatat că în perioada 2022 - iunie 2025, un număr de 227 de entități, înregistrate fiscal în UE, au comercializat bunuri prin intermediul unei platforme locale de comerț electronic către clienți din România, în valoare totală de 226,8 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ ANAF se pregătește să le restituie producătorilor de energie suprataxa declarată neconstituțională CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ANAF se pregătește să le restituie producătorilor de energie suprataxa declarată neconstituțională

Acțiunea DGAF a vizat firmele care nu s-au aliniat la legislația fiscală. Livrările efectuate de aceste entități se încadrează în categoria "vânzărilor la distanță", pentru care plafonul de 10.000 de euro (echivalentul a 46.337 de lei pentru România) a fost depășit, ceea ce înseamnă că aceste entități ar fi trebuit să se înregistreze în scopuri de TVA sau să utilizeze sistemul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță (One Stop Shop). Potrivit Codului Fiscal, locul livrării se consideră a fi în România, iar firmele care efectuează livrările de bunuri sunt responsabile cu plata TVA.

În urma interogării bazelor de date, acțiunea DGAF a relevat că niciuna dintre entitățile verificate nu era înregistrată în scopuri de TVA în România și nici nu a folosit sistemul One-Stop-Shop.

În urma controalelor, DGAF a emis, până la data de 22 august 2025, Decizii de instituire a măsurilor asigurătorii pentru 219 entități, pentru o sumă totală de 40,4 milioane de lei.

Totodată, au fost indisponibilizate și instituite sechestre asigurătorii pentru bunuri în valoare de 25,6 milioane de lei.

ANAF lansează o campanie vizând restaurante, baruri, fast-food-uri: Dacă nu i se dă bon fiscal, clientul primește gratis CITEȘTE ȘI ANAF lansează o campanie vizând restaurante, baruri, fast-food-uri: Dacă nu i se dă bon fiscal, clientul primește gratis

De asemenea, a fost încasată în contul de garanții suma de 8,65 milioane de lei.

Celelalte opt entități sunt în diferite stadii de verificare, existând situații particulare care sunt tratate punctual.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
antifrauda
comert electronic