GRAFIC Acțiunile Meta - cea mai bună zi din ultimul deceniu, pe fondul planurilor pentru creșterea eficienței

GRAFIC Acțiunile Meta - cea mai bună zi din ultimul deceniu, pe fondul planurilor pentru creșterea eficienței
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 2 feb 2023

Acțiunile Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, se apreciază cu 24% pe bursa de la New York, cel mai mare salt zilnic din ultimul deceniu, în contextul în care rezultatele trimestriale au depășit estimările, iar Mark Zuckerberg a prezentat planuri pentru a face gigantul din social media mai suplu și mai eficient.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

În cadrul unei convorbiri telefonice cu investitorii după anunțarea rezultatelor pentru trimestrul al patrulea, directorul general al Meta a numit anul 2023 "anul eficienței".

"Lucrăm la aplatizarea structurii noastre organizatorice și la eliminarea unor straturi de management intermediar pentru a lua decizii mai rapid, precum și la implementarea instrumentelor de inteligență artificială, pentru a-i ajuta pe inginerii noștri să fie mai productivi", a spus Zuckerberg în cadrul apelului, citat de Bloomberg.

2 miliarde de oameni intră zilnic pe Facebook CITEȘTE ȘI 2 miliarde de oameni intră zilnic pe Facebook

Șeful Meta, care și-a petrecut ultimul an promițând un viitor îndepărtat într-o lume digitală numită metavers, s-a concentrat mai mult asupra problemelor imediate, cum ar fi trimiterea către utilizatori a celor mai relevante videoclipuri la momentul potrivit și obținerea, în sfârșit, a unor venituri semnificative din produsele de mesagerie.

Acțiunile Meta se apreciau cu 24,2% pe bursa newyorkeză în jurul orei 18:30 (ora României), la 190,2 dolari, cea mai mare creștere procentuală într-o singură zi începând cu 25 iulie 2013.

Titlurile companiei au câștigat peste 18% în tranzacțiile overnight, după ce Meta a raportat venituri de 32,17 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea, sub cele obținute în perioada similară din 2021, dar peste estimările analiștilor.

Totodată, compania a anunțat că Facebook a atins borna de 2 miliarde de utilizatori activi zilnic, precum și creșterea plafonului programului de răscumpărare de acțiuni proprii până la 40 miliarde de dolari.

GRAFIC Acțiunile Meta - cea mai bună zi din ultimul deceniu, pe fondul planurilor pentru creșterea eficienței

 

viewscnt
Afla mai multe despre
meta platforms
meta
facebook
actiuni meta
mark zuckerberg
rezultate financiare