Serbia va investi miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, digitală și de energie, precum și în construcția de noi locuinte, a anunțat președintele sârb Aleksandar Vucic.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
“Suntem în poziția de a asigura cu ușurință fonduri de cel puțin 10, sau chiar 12 miliarde de euro pentru noi investiții”, a spus Vucic într-o conferință de presă, citat de Bloomberg. “Construim mai multe drumuri și căi ferate decât în timpul lui Tito”, a adăugat acesta, cu referire la fostul lider iugoslav Josip Broz Tito.
Noile investiții vizează stimularea economiei locale, care dă semne de încetinire. Temerile privind încetinirea creșterii economice s-au intensificat după ce biroul de statistică a amânat publicarea estimărilor-semnal de luna trecută, citând probleme legate de colectarea datelor.
Declarațiile președintelui sârb vin la câteva zile după ce banca centrală a Serbiei a redus dobânda-cheie la un minim record de 2,50%, într-o mișcare care a suprins piețele, menită să sprijine creșterea creditării.