Unicornul suedez Klarna, intrat recent în România, pregătește terenul pentru o eventuală listare la bursă

Unicornul suedez Klarna, intrat recent în România, pregătește terenul pentru o eventuală listare la bursă
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 7 nov 2023

Startup-ul suedez de plăți și soluții de retail banking Klarna, care oferă cumpărătorilor opțiunea de a plăti la o dată ulterioară achizițiile online, intrat recent în România, va înființa un holding în Marea Britanie, în vederea lansării unei oferte publice inițiale de acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Procesul reprezintă “un prim pas important” pe drumul către o eventuală listare la bursă, potrivit reprezentanților companiei, citați de Bloomberg.

Schimbarea administrativă se află în pregătire de mai bine de 12 luni și nu va afecta locurile de muncă și nici operațiunile suedeze ale Klarna.

Ford Otosan crește capacitatea fabricii din Turcia, după ce a lansat la Craiova producția noilor Courier CITEȘTE ȘI Ford Otosan crește capacitatea fabricii din Turcia, după ce a lansat la Craiova producția noilor Courier

Klarna ar putea lansa o ofertă publică inițială în câteva luni, în funcție de condițiile de piață, la o evaluare de peste 15 miliarde de dolari, a relatat anterior Sky News, citând surse.

Compania nu a precizat când și unde își va lista acțiunile. Conform surselor Sky News, listarea ar putea avea loc la Londra sau New York.

La cea mai recentă rundă de finanțare, derulată anul trecut, fintech-ul suedez a atras 800 milioane de dolari de la investitori noi și existenți, la o evaluare post-investiție de 6,7 miliarde de dolari, mult sub evaluarea de aproape 46 miliarde de dolari atinsă în 2021 și care i-a adus titlul de cel mai valoros unicorn european.

Klarna și-a lansat operațiunile în România în iunie. Planurile de dezvoltare pe piața românească vizează extinderea metodelor de plată pentru comercianții români, precum și crearea unei echipe locale, a declarat, pentru Profit.ro, cofondatorul și directorul general al companiei, Sebastian Siemiatkowski.

Coloși germani, ca SAP, Bosch și proprietarul Lidl-Kaufland, investesc 500 milioane euro în rivalul european al OpenAI CITEȘTE ȘI Coloși germani, ca SAP, Bosch și proprietarul Lidl-Kaufland, investesc 500 milioane euro în rivalul european al OpenAI

Fondată în 2005 de Siemiatkowski, Niklas Adalberth și Victor Jacobsson, Klarna oferă cumpărătorilor posibilitatea să plătească achizițiile făcute online la o dată ulterioară, inclusiv în rate, pe principiul “cumperi acum și plătești mai târziu”, precum și servicii de retail banking.

Compania are parteneriate cu 500.000 de comercianți, printre care H&M, Adidas, IKEA, Nike, AliExpress, Sephora, Spotify, Lufthansa și KLM, având aproximativ 5.000 de angajați și operațiuni în 18 țări.

Printre investitorii Klarna se mai numără Visa, Dragoneer Investment Group, Ant Group, precum și rapperii americani Snoop Dogg și A$AP Rocky.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
klarna
cumperi acum platesti mai tarziu
oferta actiuni klarna
klarna romania
listare bursa klarna