Câți ani ai, Gheorghe?

scris 11 dec 2016

La puțin timp după ce a rămas șomer, Gheorghe din Teleorman s-a apucat puternic de pescuit. Și-a cioplit singur o barcă și în fiecare dimineață, înainte să se lumineze de ziuă, o lua la vale pe Dunăre. Munca grea și briza apei desenaseră pe figura lui Gheorghe riduri adânci. N-ai fi putut spune ce vârstă are și l-ai fi încadrat undeva între 45 și 60 de ani. Cu pălăria ponosită, fața bătucită și ochii albaștri, părea fratele vitreg și sărac al lui Clint Eastwood.

Nu se îmbogățise din pescuit, dar nici nu murea de foame. Fără nevastă și fără copii, lui Gheorghe îi erau suficienți doi-trei peștișori ca să-și ducă traiul zilnic. Ajutorul de șomaj îi ajungea de un pachet de țigări și o țuică seara, când se băga în pat și se uita până târziu la televizor. Acolo afla el cum stă treaba cu politica și cum mai merge lumea. Erau deștepți oamenii din televizor și Gheorghe îi simpatiza, cum discutau ei acolo, picior peste picior, cu pantofi lucioși și șosete lungi și negre.

Oamenii deștepți aveau mulți invitați în camera aia din televizor căreia îi spuneau "platou". Veneau mereu unii, tot deștepți, dar pe partea politică, și explicau cum ar trebui făcut ca țara să meargă mai bine. Gazdele îi ascultau cu bărbia sprijinită în pumn și îi lăsau să vorbească toată seara, neîntrerupt. Politicienii tururiau și promiteau, iar Gheorghe începuse să viseze frumos la locuri de muncă, pensii mari, concedii la băi și băutură ieftină.

Când a fost să voteze, Gheorghe a năvălit cu noaptea în cap la urne. Era emoționat, pentru că școala în care se făceau alegerile îi stârnea amintiri neplăcute din puținii ani în care trecuse pe acolo. Dar când a băgat hârtiile ștampilate în găurile din cutiile mari, a știut că făcuse un lucru bun și că țara urma să se pună pe picioare. De bucurie, nici nu s-a mai dus la pește în dimineața aia. Și-a desfăcut o sticlă de plastic cu țuică și a băut-o încet și tandru, până spre seară, după care a adormit fericit. 

Luni n-a prins niciun pește, dar s-a hrănit cu veștile bune. Votase bine și ieșise cine trebuie. Treaba o luase în direcția corectă, spre binele țării și al românilor, iar oamenii deștepți din televizor se umflau în guși de bucurie, vorbind unii peste alții și gesticulând agitați, ca cei mici în ultima zi de școală. S-a bucurat și el ca un copil, a mai băut o țuică, sărbătorind momentul, și a adormit cu stomacul gol, dar fericit. Avea să fie bine!

Xanax CITEȘTE ȘI Xanax

Marți, pe la 4 dimineața, l-a trezit foamea. A mai dat pe gât câteva guri de tărie, dar stomacul nu era prost. Cerșea mâncare și nu putea să-l mai mintă. S-a suit în barcă și a luat-o la vale pe Dunăre, dârdâind de frig. S-a oprit lângă malul celălalt, la bulgari, sub o salcie mare, ca să-și aprindă o țigară și să se mai încălzească puțin. În flacăra brichetei a zărit undeva, jos, la piciorul salciei, o mogâldeață neagră.
- Care ești, mă, acolo?, a întrebat Gheorghe speriat.
- Eu sunt, Gheorghe!
- Care eu, mă, și de unde mă cunoști?
- Sunt Zeul Apei!
S-a ridicat cât era de lung și s-a sprijinit în ceva ca o furcă cu trei craci, dar poate că erau doar trei trandafiri lungi și nu se vedea bine.
- Ia dă-te, mă, mai aproape!
Zeul Apei s-a lipit de barcă și Gheorghe a aprins din nou bricheta. Zeul avea fața șireată, părul cărunt și mustăcioară, iar dacă Gheorghe s-ar fi uitat seara la filme, nu la oamenii deștepți care pricepeau cum merge țara, ar fi înțeles că aduce puțin cu regizorul rus Nikita Mihalkov.
- Nu mă omorî, Gheorghe, s-a rugat Zeul!
Gheorghe n-avea de gând să-l belească și nici n-ar fi reușit, chiar dacă ar fi vrut. Ce să-i facă? Să-l bată cu undița în cap sau să-l pârlească încet, cu bricheta?
- Bine, nu te omor, a hotărât pescarul, plin de importanță.
- Mulțumesc, Gheorghe, s-a gudurat Zeul, și țuști, surprinzător de vioi, a sărit în barcă.
Chiar dacă trecuse mult de prima tinerețe, era frumos Zeul, îmbrăcat la costum și parfumat. Părea băiat subțire de la oraș și, dichisit cum era, nu i-ar fi stat rău nici în televizor, picior peste pe picior, pe fotoliu.
- Gheorghe, uite care e treaba, a făcut Zeul potrivindu-și glasul.
Pescarul a ciulit urechile.
- Dacă mă lași să te... vorba aia ... dacă vrei să facem dragoste, îți îndeplinesc trei dorințe. Ce vrei tu pe lumea asta!
Puțin a lipsit să nu-l arunce în apă, atât de tare s-a aprins Gheorghe. I-a răsucit mâna la spate și l-a ținut o vreme așa, atârnat pe buza bărcii. Cum să-i propună lui, om serios, o rușine atât de mare? Lui, care semnase în vară pentru familia tradițională?
- Gheorghe, pot să-ți dau vile, mașini, femei..., a scâncit Zeul, proptindu-se disperat cu piciorul în peretele bărcii.
Gheorghe nu mai atinsese o femeie din 2007, de pe vremea când economia duduia și el avea serviciu. Nu era mort după mașină, dar cu banii, slavă domnului, ar fi avut atâtea de făcut! Îi ploua în casă și cădea gardul pe el...
- Și zici că poți să-mi faci o vilă?
- Vilă? Palat îți fac, Gheorghe! Îți iau și Ferrari și ți-o aduc și pe Miss Univers pe tavă!
Gheorghe a mai slăbit din strânsoare. Și-a încruntat fruntea îngustă și a început să gândească cu voce tare, așa cum făceau oamenii deștepți din televizor, care le știau pe toate.
- Dacă mi-ar ridica ăsta un palat, cum a zis, și dacă mi-ar aduce-o pe cea mai frumoasă femeie din lume și m-ar umple și de bani, m-aș lăsa de pescuit. M-am săturat să tot tremur în barca asta în fiecare dimineață. Mașină nu vreau, că sunt mai importanți banii. Și nici carnet n-am. E noapte, suntem pe apă, nu ne vede nici dracu' și n-are cine să afle ce am făcut eu aici. Și e doar o dată. Hai, că doar n-oi muri din asta.
Zeul aștepta cuminte în barcă și zâmbea pervers pe sub mustața sură.
- Zeule, hai să rezolvăm mai repede treaba aia urâtă! Dar ai grijă, că nu sunt prost. Dă-mi mai întâi ce ți-am cerut, și apoi facem ce vrei tu!
Zeul a zâmbit sigur de sine și a clipocit din degete. Click.
- Gata, ți-am făcut palatul!
- Unde, băi Zeule?
- Cum unde, Gheorghe? Ți l-am făcut la tine acasă, că doar n-oi vrea să ți-l ridic aici, în jumatea apei.
- Bine! Acu' fă și femeia.
Click, a făcut Zeul. Și apoi din noi: click, click, click! Clătina nemulțumit din cap, ca și cum nu mergea treaba cum ar fi vrut el.
- Gheorghe, ai răbdare, că pe asta o fac mai greu, dacă vrei să iasă frumoasă de pici.
Zeul a tras aer în piept și a mai clipocit de câteva ori din degete. Transpirase și și-a șters fruntea cu cravata.
- Gata, ți-am făcut și femeia!
- Unde, unde?
- Băi Gheorghe, iartă-mă că-ți spun, dar ești chiar prost! Unde vrei să ți-o fac? Aici în barcă, să te vadă îmbrăcat așa și sărac și să-și schimbe impresia despre tine? E acasă, în palatul tău, te așteaptă acolo în lenjerie sexy.
Avea dreptate Zeul. Al dracu', cum se gândise el la toate!
- Și banii? Credeai că am uitat, Zeule?
Imediat. Click, click!
- Gata!
- Unde sunt?
- O luăm de la cap? Vrei să-i pun aici în barcă și să-i uzi? Cum dracu' îi cari înapoi, în palat și ce nevoie ai de ei în jumătatea Dunării? I-am făcut acolo, la tine acasă, îi ai în camera cu bani. Că am uitat să-ți spun, ți-am făcut și o cameră specială de ținut banii. Asta e bonus din partea mea!
- Zeule, nu mă prostești pe mine. Mai fă vreo zece click-uri, că nu-mi ajung banii tăi.
Zeul s-a executat imediat și a mai clipocit de 20-30 de ori.
- Gata, ăștia sunt toți. Un miliard de euro! Mai mult n-am de unde să scot. Acum hai să-ți respecți și tu promisiunea.
Gheorghe s-a executat, dar al dracu' Zeu nu i-a spus că o să dureze atât de mult. Abia după prânz s-a potolit, dar merita. Nu-i văzuse nimeni, iar el se alesese cu palatul, Miss Univers și miliardul. Scăpase de griji pe viață.

- Cum e Miss, Zeule. Blondă sau brunetă, a întrebat Gheorghe, trăgându-și pantalonii.
- Blondă și cu țâțe mari!
- Eu aș fi vrut brunetă...
- Și de ce n-ai spus, Gheorghe, de ce n-ai spus? Acum e prea târziu, nu mai pot să ți-o schimb.

Confesiunile unui director de hotel all inclusive CITEȘTE ȘI Confesiunile unui director de hotel all inclusive

Zeul și-a luat la revedere, l-a pupat pe Gheorghe pe obraz, ca pe un frate, și a coborât pe mal, la burta salciei. Gheorghe s-a pornit să dea din vâsle cu putere, știind că blonda se plictisește în palat așteptându-l. Îi chiorăiau mațele de foame, dar era fericit. De pe malul celălalt, Zeul îi făcea cu mâna.
- Gheorghe, măi Gheorghe!
- Da, Zeule!
- Câți ani ai, Gheorghe?
- 56 acum, în ianuarie. Capricorn.
- Bravo, Gheorghe, bravo! Și la 56 de ani mai crezi în Zeul Apei?
Gheorghe vâslea din răsputeri și n-a mai auzit întrebarea Zeului din cauza propriei respirații. A priponit barca pe celălalt mal și a rupt-o la fugă spre palat. Abia când a intrat pe ușă a realizat că e tot casa lui din chirpici și că pe pat nu-l aștepta nicio miss, ci doar izmenele rupte cu care dorma noaptea. În cealaltă cameră erau doar niște vase murdare, două sticle de țuică și nici urmă de bani.
- Băga-mi-aș în el de Zeu, ori mi-a făcut palatul în alt sat, din greșeală, ori m-a păcălit.
S-a hotărât să se întoarcă după el, dar mai întâi avea nevoie de o gură de țuică. I se uscase gâtul după atâta stat în barcă. A aprins televizorul și a început să schimbe posturile cu mâna, din butoane, pentru că nu avea telecomandă. Undeva, cineva pomenea despre niște promisiuni amânate ale celor care au câștigat alegerile. Nu înțelegea prea bine despre ce e vorba, dar nu părea deloc de bine. Ziceau ăia acolo, în televizor, că taxele nu vor scădea la anu', ci peste încă un an, că benzina nu se va ieftini chiar acum, ci abia în 2018, și multe altele, toate rele!

În mintea lui Gheorghe sclipea nevolnic un gând otrăvit, care parcă nu era al lui. S-a așezat pe singurul scaun din casă picior peste picior, așa cum văzuse că fac oamenii deștepți de la televizor în momentele importante. S-a gândit la Zeul Apei, la palat, la Miss Univers care-l aștepta singură pe undeva, în alt sat, apoi la votul de duminică și la viața lui amărâtă, și s-a foit neliniștit pe scaun.

Abia atunci a început să-l doară...

viewscnt
Afla mai multe despre
romani
vot
opinie
liviu iancu