Restaurantele și cafenelele din Vama Veche și 2 Mai au fost închise, iar activitățile culturale din cele două localități au fost interzise, după ce a crescut numărul cazurilor de COVID-19. O măsură similară a fost luată de către autorități și în privința localității Fântânele, din același motiv.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Prefectura Constanța a transmis marți seara, printr-un comunicat de presă, că în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța din data de 29 septembrie, au fost luate măsuri de închidere a unor restaurantele și cafenele, în două comune și de redeschiderea a altora, în altă comună, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Proprietarul RG Coins, condamnat în dosarul fraudei online de milioane de dolari din SUA, alături de fondatorul CoinFlux și alți 14 români“Se suspendă activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor, de tip restaurante și cafenele, în interiorul clădirilor (inclusiv hoteluri, pensiuni, alte unități de cazare, cu excepția clienților cazați în hoteluri/pensiuni), de pe raza localităților Limanu și Fântânele. Se închide activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, de pe raza localităților Limanu și Fântânele. Se interzic activitățile culturale în localitățile Limanu și Fântânele”, a transmis Prefectura Constanța.
Măsura a fost luată ca urmare a depășirii ratei incidenței cumulate a cazurilor COVID-19 peste indicele de 1.5/1.000 de locuitori cele două comune.
Comuna Limanu este formată din satele 2 Mai, Vama Veche, Hagieni și Limanu.
De asemenea, CJSU a aprobat redeschiderea restaurantelor, cafenelelor, reluarea activităților culturale în comuna Cuza Vodă după ce cazurile de COVID-19 au scăzut în localitate