Unde este Qin Gang? Nu a mai fost văzut în public de trei săptămâni

Unde este Qin Gang? Nu a mai fost văzut în public de trei săptămâni
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iul 2023

Ministrul chinez de externe Qin Gang nu a mai fost văzut în public de trei săptămâni, o absență neobișnuit de lungă în timpul unei perioade de intensă activitate diplomatică la Beijing, ceea ce a declanșat un val de speculații într-o țară cunoscută pentru opacitatea sa politică, relatează CNN și The Guardian.

Qin Gang, în vârstă de 57 de ani, diplomat de carieră și consilier de încredere al liderului chinez Xi Jinping, a fost promovat la funcția de ministru de externe în decembrie, după o scurtă perioadă de timp în care a fost ambasador în Statele Unite, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie. Parteneri: ACUE, Hidroelectrica, Transgaz
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Evergent Investments, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed
EXCLUSIV Guvernul a ajuns la o înțelegere informală cu Bruxelles-ul să nu piardă bani UE pentru depășirea țintei de deficit în 2023 și 2024. Dar trebuie să crească taxe CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul a ajuns la o înțelegere informală cu Bruxelles-ul să nu piardă bani UE pentru depășirea țintei de deficit în 2023 și 2024. Dar trebuie să crească taxe

În calitate de ministru de externe, Qin a făcut reproșuri dure la adresa Washingtonului, când relațiile bilaterale au atins un nou minim după ce un presupus balon de spionaj chinezesc a fost doborât deasupra SUA. De asemenea, el a jucat un rol-cheie în eforturile ulterioare ale ambelor părți de a stabiliza legăturile dificile și de a restabili comunicarea, inclusiv prin întâlnirea cu secretarul de stat american Antony Blinken în timpul vizitei acestuia la Beijing la mijlocul lunii iunie.

Dar diplomatul de rang înalt nu a mai fost văzut în public de la 25 iunie, după ce s-a întâlnit la Beijing cu oficiali din Sri Lanka, Vietnam și Rusia. În ultima sa apariție publică, un Qin zâmbitor a fost văzut mergând alături de ministrul adjunct de externe al Rusiei, Andrei Rudenko, care a venit la Beijing pentru a se întâlni cu oficialii chinezi după revolta de scurtă durată a grupului de mercenari Wagner în Rusia.

"Având în vedere statutul și influența Chinei în lume, este într-adevăr foarte ciudat faptul că ministrul său de externe nu a apărut în public de mai bine de 20 de zile", a declarat Deng Yuwen, fost editor al unei publicații a Partidului Comunist Chinez, care trăiește acum în SUA.

QIN, ABSENT DE LA ÎNTÂLNIRI DE PROFIL ÎNALT

Când a fost întrebat despre absența prelungită a lui Qin la un briefing de presă luni, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat că nu are "nicio informație de furnizat", adăugând că activitățile diplomatice ale Chinei se desfășoară ca de obicei.

Absența lui Qin a fost cu atât mai vizibilă cu cât în ultimele săptămâni a fost o activitate diplomatică intensă în capitala chineză, inclusiv vizitele de profil înalt ale unor oficiali americani precum Janet Yellen, secretarul Trezoreriei, și John Kerry, reprezentantul special al președintelui american pentru schimbări climatice. În calitate de fost ambasador la Washington, considerat un protejat al liderului chinez Xi Jinping, Qin era așteptat să joace un rol-cheie în timpul acestor vizite la nivel înalt ale oficialilor americani.

Bundesbank spune că economia germană pare să fi revenit pe creștere în trimestrul al doilea CITEȘTE ȘI Bundesbank spune că economia germană pare să fi revenit pe creștere în trimestrul al doilea

Qin ar fi trebuit să se întâlnească și cu șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, la începutul acestei luni, la Beijing, dar întâlnirea a fost amânată după ce China a informat UE că datele de întâlnire "nu mai sunt posibile", a relatat Reuters, citând un purtător de cuvânt al UE. UE a fost informată de amânare cu doar două zile înainte de sosirea programată a lui Borrell la Beijing, pe 5 iulie, potrivit Reuters.

De asemenea, Qin nu s-a prezentat la o reuniune anuală a miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care a avut loc săptămâna trecută în Indonezia și la care au participat și omologii săi din SUA și Rusia. În schimb, diplomatul cu rangul cel mai înalt al Chinei, Wang Yi, a participat la reuniune în locul său.

"PROBLEME DE SĂNĂTATE" OMISE

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat marțea trecută că Qin nu a putut participa la reuniunea ASEAN "din motive de sănătate", potrivit Reuters. Dar acest răspuns a lipsit din transcrierea oficială a briefingului de presă, postată ulterior pe site-ul ministerului. Ministerul chinez de Externe omite adesea conținutul pe care îl consideră sensibil din transcrierile ședințelor sale regulate de informare, menționează CNN.

Laconica explicație cu motive de sănătate invocată de autorități nu a reușit să stingă valul de speculații cu privire la motivul pentru care Qin nu a mai fost văzut în public. Aceste zvonuri sunt alimentate de lipsa de transparență a sistemului politic chinez, în care informațiile sunt păstrate cu grijă și deciziile importante sunt luate în mare parte în spatele ușilor închise, a explicat Deng, analistul stabilit în SUA. Sub conducerea lui Xi, această opacitate politică nu a făcut decât să se intensifice, în timp ce acesta reprimă disidența și concentrează puterea în propriile mâini.

Fructe și legume gratuite, o inițiativă care ar putea reduce semnificativ costurile de asistență medicală CITEȘTE ȘI Fructe și legume gratuite, o inițiativă care ar putea reduce semnificativ costurile de asistență medicală

"Aceasta este o problemă pentru regimurile totalitare. Regimurile totalitare sunt în mod inerent instabile, deoarece totul este decis doar de către liderul suprem", a spus el. "Dacă unui oficial de rang înalt i se întâmplă ceva neobișnuit, oamenii se vor întreba dacă relațiile acestuia cu liderul suprem s-au deteriorat sau dacă este un semn de instabilitate politică", a explicat Deng.

Și în trecut oficiali chinezi de rang înalt mai au dispărut din atenția publicului, pentru ca luni mai târziu să se afle că au fost reținuți pentru investigații de către organul de supraveghere disciplinară al Partidului Comunist aflat la putere. Astfel de dispariții bruște au devenit o trăsătură comună în campania anticorupție a lui Xi, scrie CNN.

CENZURA ÎN ACȚIUNE

Discuțiile despre absența lui Qin par să fi fost cenzurate pe platforma socială chineză Weibo, o căutare cu întrebarea "unde este Qin Gang" returnând mesajul "fără rezultate". Au existat foarte puține alte discuții vizibile cu numele său, notează The Guardian.

Jurnalistul și analistul Phil Cunningham a declarat că cinci paragrafe despre Qin au fost tăiate fără a fi anunțat dintr-un articol pe care l-a scris despre relațiile dintre SUA și China pentru ziarul pro-Beijing din Hong Kong, South China Morning Post (SCMP). Paragrafele subliniau că este un moment nepotrivit pentru ca un fost ambasador la Washington să dispară de pe scena politică, iar jurnalistul se întreba dacă a fost din cauza bolii sau a "defavorizării politice".

"Qin Gang a dispărut. Nu numai că lipsește din ciclul de știri din China, dar lipsește și din articolul meu!" a scris Cunningham pe Twitter.

Qin, în vârstă de 57 de ani, a devenit cunoscut ca fiind unul dintre "lupii războinici" ai regimului, expresie prin care este desemnată o generație de diplomați agresivi, care au adus un stil nou și antagonist în diplomația chineză în ultimii ani. Sprijinit și promovat de Xi însuși, numele lui a fost menționat pentru a prelua în viitor locul lui Wang Yi, în calitate de oficial de top în domeniul politicii externe în cadrul Partidului Comunist Chinez.

La sensibilitatea absenței lui Qin se adaugă percepția legăturilor sale apropiate cu Xi. Liderul chinez și-a asigurat în mod excepțional un al treilea mandat la putere în toamna anului trecut și a venit cu o nouă echipă de conducere plină de aliați loiali, potrivit fostului editorialist Deng Yuwen. "Qin Gang a fost tras în sus exclusiv de Xi. Orice problemă cu el se va reflecta negativ și asupra lui Xi - ceea ce implică faptul că Xi nu a reușit să aleagă persoana potrivită pentru această funcție", a comentat Deng pentru CNN.

viewscnt
Afla mai multe despre
qin gang
china