Angajații Ford Craiova vor intra pentru a doua oară în șomaj tehnic în acest an

Angajații Ford Craiova vor intra pentru a doua oară în șomaj tehnic în acest an
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 apr 2016

Angajații Ford Craiova vor intra pentru a doua oară în acest an în șomaj tehnic din 22 aprilie până în 17 mai, perioadă în care producția în secțiile Autovehicule și Motoare va fi oprită, liderul de sindicat Ovidiu Cioroianu susținând că mereu li se spune salariaților că vânzările ar fi scăzute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Secția Autovehicule își va opri producția de pe 22 aprilie, apoi urmează o săptămână de libere după Paște, două zile libere prin contractul colectiv de muncă și alte trei zile din concediul de odihnă. Șomajul tehnic va dura până pe 17 mai, cel mai probabil ne așteptăm ca perioada de sistare a producției să fie prelungită și după această dată”, a declarat liderul de sindicat, Ovidiu Cioroianu, scrie News.ro

Întrebat care este cauza pentru care salariații Ford Craiova sunt trimiși atât de des în șomaj tehnic, Ovidiu Cioroianu a răspuns: "Astea sunt vânzările! Este răspunsul care ni se dă".

Zilnic, angajații Ford Craiova produc aproximativ 280 de autoturisme.

Salariații Ford Craiova au mai fost în șomaj tehnic în perioada 23 martie - 4 aprilie, la doar o zi după ce conducerea companiei anunța că, din toamna anului 2017, va începe producția modelului SUV de mici dimensiuni EcoSport.

Iohannis a semnat decretul pentru un nou mandat de 3 ani al Codruței Kovesi la șefia DNA CITEȘTE ȘI Iohannis a semnat decretul pentru un nou mandat de 3 ani al Codruței Kovesi la șefia DNA

Anul acesta, salariații Ford Craiova vor beneficia de câte o primă de Paște în valoare brută de 1.038 de lei.

În 22 martie, producătorul auto american Ford anunța că va investi 200 de milioane de euro la fabrica pe care o deține la Craiova, unde va construi un al doilea model, mini-SUV-ul EcoSport, începând din toamna anului 2017, a anunțat, marți, compania.

De la preluarea uzinei de la Craiova, în 2008, Ford a investit în România peste un miliard de euro. Compania americană produce în acest moment la Craiova un singur model auto, monovolumul de mici dimensiuni B-Max, și motorul Ford de 1.0 l EcoBoost.  

viewscnt
Afla mai multe despre
ford craiova