

După intensificarea confruntării dintre președintele Donald Trump și liderii europeni în disputa privind Groenlanda, piețele financiare au fost zguduite de o nouă rundă de vânzări masive de active americane.
Arta ne conectează, ne pune întrebări și ne îmbogățește privirea asupra lumii.
Allianz-Țiriac Asigurări a reușit să convingă magistrații Curții de Apel București să anuleze o decizie a Consilului Concurenței, care a hotărât, la finele anului 2018, să amendeze compania cu suma de 43,442 milioane de lei.
NuScale Power, dezvoltatorul și proprietarul american al tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România ar urma să construiască o centrală nucleară de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, decizia finală de investiție fiind așteptată în 2026, a angajat o firmă de lobby fondată și condusă de un influent trezorier și consultant politic și de strategie republican.
Toate serviciile publice comunitare pentru permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor sunt obligate să obțină extrasul de pe cazierul judiciar prin aplicația ROCRIS și să nu îl solicite, sub nicio formă, cetățenilor care se prezintă în vederea depunerii documentelor necesare efectuării operațiunilor specifice. Cu toate acestea, pentru a evita situațiile în care cetățenilor le poate fi solicitat cazierul de aceste direcții comunitare, ministrul de Interne va emite un ordin care să clarifice acest lucru.
Subsidiara de peste Prut a companiei românești de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, a primit licență de trader de gaze în Republica Moldova, de la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energetică de la Chișinău, relevă datele analizate de Profit.ro.
Compania germană Intesia, specializată în servicii de facility management, înființată și condusă de un fost președinte al clubului de fotbal VfB Stuttgart, a intrat în România.
Brandul hotelier Sofitel, care a mai operat în România lângă Romexpo, la World Trade Center, actualul Pullman, revine în România, mișcare anunțată de Profit.ro din primăvara anului trecut.
Se înmulțesc tentativele de fraudă online. Oamenii sunt atrași de site-uri false, iar recomandarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică este clară: Nu introduceți datele cardului pe site-uri suspecte.
Craiova a rămas din nou fără căldură, în unele cartiere.
Compania suedeză Foxway Holding, printre principalii furnizori europeni de servicii de recondiționare în industria IT, a preluat compania românească de profil All Birotic Devices Trade & Service (ABD Computer), cu sediul la Buftea și aproximativ 50 de angajați.
Indicele BET al celor mai importante acțiuni românești s-a corectat pentru a 2-a sesiune consecutiv.
Retailerul francez Auchan va deschide în curând, în București, primul supermarket discount din România, mișcare anunțată în toamnă de Profit.ro.
Strategia BMW de lansare a producției de mașini electrice dezvoltate pe noua platformă Neue Klasse în toate regiunile în care are unități de producție va continua în 2026 cu SUA.
Ministerul de Finanțe de la Moscova anunță că Rusia a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 5,6 trilioane de ruble (aproximativ 72,1 miliarde de dolari), echivalent cu 2,6% din PIB.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat, după soluția găsită pentru sistemul de termoficare al Bucureștiului, că știe că așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: „să vină căldura”, dar situația actuală nu ține de lipsă de voință sau de nepăsare ci de probleme tehnice și structurale vechi, care s-au acumulat și s-au agravat în timp.
Decembrie 2025 pe piața chiriilor: Constanța și Iași, singurele orașe cu prețuri neschimbate. În București, Sectoarele 3 și 5 au înregistrat cea mai mare creștere anuală, +9% la chiriile garsonierelor. În Arad se găsesc cele mai ieftine chirii, iar în Cluj-Napoca cele mai scumpe.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 4.8345 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.4605 | +0.0081 | +0.18 % |
| 1 GBP | 5.5100 | -0.0432 | -0.78 % |
| 1 CHF | 4.5979 | -0.0002 | -0.00 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro