DECIZIE Nouă obligație pentru șoferi la reducerea perioadei de suspendare a permisului auto

Auto/Transporturi   
DECIZIE Nouă obligație pentru șoferi la reducerea perioadei de suspendare a permisului auto

Pentru a reduce perioada în care dreptul de a conduce a fost suspendat, șoferii vor fi nevoiți ca, pe lângă trecerea testului teoretic, să facă și dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea, conform unui proiect legislativ adoptat de către Parlament, prin votul final al deputaților. 

De ce este important: Codul rutier prevede că, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz.

Urmărește-ne și pe Google News

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reducedacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

EXCLUSIV FOTO Două dintre cele mai importante artefacte ale României, împrumutate unui muzeu din străinătate, au fost asigurate fiecare la valoarea coifului de la Coțofenești CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Două dintre cele mai importante artefacte ale României, împrumutate unui muzeu din străinătate, au fost asigurate fiecare la valoarea coifului de la Coțofenești

Inițiativa legislativă, anunțată anterior de Profit.ro ca avizată, prevede condiționarea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce și de prezentarea chitanței care face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate, ca urmare a săvârșirii contravenșiei pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce.

”Neplata amenzii nu poate fi decât dovada unui comportament rău intenționat, prin urmare, clemența acordată în momentul reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce trebuie realizată și în baza unui comportament responsabil dovedit prin achitarea amenzii”, arată inițiatorii, care adaugă că măsura va contribui și la creșterea procentului de colectare a amenzilor contravenționale.

ULTIMA ORĂ Angajații CNAS, amenințați cu procese și ”altele”. Banii prevăzuți de Guvern pentru concedii medicale în 2025 acoperă doar restanțele din 2024 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Angajații CNAS, amenințați cu procese și ”altele”. Banii prevăzuți de Guvern pentru concedii medicale în 2025 acoperă doar restanțele din 2024

Ca urmare, proiectul adaugă o nouă condiție, la cele două existente, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a perimsului:

”c) prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce”. 

viewscnt
Afla mai multe despre
permis
auto
suspendare
obligație
reducere
perioada
amenda
achita
dovada