Ford plănuiește o super-mașină de 1.000 CP care va traversa orice teren. „Îmi doresc să câștig Dakar mai mult decât Formula 1”

Auto/Transporturi   
Ford plănuiește o super-mașină de 1.000 CP care va traversa orice teren. „Îmi doresc să câștig Dakar mai mult decât Formula 1”

Un nou model Ford cu performanțe de excepție a fost gândit de Jim Farley, șeful constructorului auto american, pentru a putea traversa orice fel de teren accidentat în cea mai mare viteză.

Ford analizează proiectul unui super-car, capabil să câștige Dakar, dar să fie produs în versiune de serie, cu o putere de cel puțin 1000 CP, cu propulsie parțial eletrificată și care să le ofere clienților satisfacție atunci când vor să meargă în off-road cu mare viteză.

Urmărește-ne și pe Google News
Accident grav - Autobuz turistic care se întorcea de la Cascada Niagara s-a răsturnat VIDEO CITEȘTE ȘI Accident grav - Autobuz turistic care se întorcea de la Cascada Niagara s-a răsturnat VIDEO

Jim Farely a declarat într-o emisiune Bloomberg că o mașină cu tracțiune integrală și cu performanțe care să le depășească pe cele ale pickup-ului F-150 Raptor ar putea deveni vârful de gamă al Ford. „Acești oameni care cumpără Raptor ne transmit ceva. Nu sunt proști, sunt oameni foarte deștepți, care au cheltuit 120.000 de dolari pe un pick-up de 800 CP”.

Din acest motiv, șeful Ford crede că un astfel de model ar reprezenta o direcție foarte bună pentru companie.

„Nimeni nu a construit vreodată o supermașină de mare viteză, pentru macadam și nisip”, a spus Farley. „Mă gândesc foarte profund la asta și, de obicei, asta se transformă în ceva.”

FOTO Aproape simultan cu Dacia, Leapmotor își lansează la Munchen propriul model în segmentul lui VW Golf/ID.3, CITEȘTE ȘI FOTO Aproape simultan cu Dacia, Leapmotor își lansează la Munchen propriul model în segmentul lui VW Golf/ID.3,

Chiar dacă Ford se pregătește să revină în Formula 1, șeful companiei a spus că ar prefera un raliu. „Îmi doresc să câștig Dakar mai mult decât Formula 1”, a mai spus CEO-ul Ford.

Proiectul imaginat de Farley este deja în acest moment în stadiul de idei la care lucrează inginerii companiei, „o supermașină de 1.000 CP, parțial electrificată, complet digitală”. Prețul unui astfel de automobil ar urma să depășească 300.000 de dolari, similar cu actuala ediție specială Mustang GTD, care este produsă în numai 300 de exemplare și se vinde cu 325.000 de dolari.

Sania de vară din Predeal, lansată. Diferență de nivel de aproape 100 metri VIDEO CITEȘTE ȘI Sania de vară din Predeal, lansată. Diferență de nivel de aproape 100 metri VIDEO

Ford are tehnologia și experiența necesare pentru a atinge performanțe superioare lui F-150 Raptor, care are capabilități off-road de excepție, inclusiv la viteze foarte mari pe suprafețe accidentate, folosind nu doar componente din materiale foarte rezistente și foarte costisitoare, dar și sisteme de asistență avansate, fără de care multe dintre performanțele lui Raptor n-ar fi fost posibile, indiferent de puterea motorului.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford raptor
ford f-150
ford dakar