Transportul public de călători a fost reintrodus în orașul Întorsura Buzăului, după 35 de ani, printr-un proiect inițiat de către autoritățile locale și finanțat din fonduri europene, accesate prin PNRR.
Prin acest proiect au fost achiziționate patru autobuze electrice fabricate în România, la Satu Mare, precum și cinci stații de încărcare, iar serviciul va fi operat de către o societate comercială înființată de Consiliul Local, Transport Energoterm Întorsura.

Primarul Raul Urdă a declarat că investiția se cifrează la circa 8,5 milioane de lei și a fost realizată exclusiv prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie Agerpres.
„Avem cumpărate patru autobuze printr-un proiect cu fondurile europene nerambursabile. Cofinanțarea Primăriei Întorsura Buzăului este zero la acest proiect (…) Așadar, începând de astăzi, pornește transportul public în orașul Întorsura Buzăului, după o pauză de aproape 35 de ani, (…) pauză în care nu am mai avut transport public în Întorsura Buzăului. Începem cu niște trasee programate, cu niște stații programate. Toate aceste lucruri se pot ajusta în următoarele săptămâni. Până când începem școala, sperăm să avem traseele finale ajustate, astfel încât să ne asigurăm că un număr cât mai mare de cetățeni din orașul nostru vor avea cu ce merge în centru, la școală și la gară. În primul rând încercăm să asigurăm transportul cetățenilor noștri de la tren și spre tren și transportul copiilor spre școală. Aici vor fi principalele curse canalizate”, a declarat edilul Raul Urdă, înainte ca autobuzele să pornească într-o cursă demonstrativă.
Autovehiculele electrice de transport sunt dotate cu echipamente moderne, inclusiv camere de supraveghere, prize USB lângă fiecare scaun și facilități de acces pentru persoane cu dizabilități.

În primele două săptămâni călătoriile vor fi gratuite, urmând ca ulterior prețul unui bilet să fie de 3 lei, indiferent de lungimea traseului parcurs. Elevii vor beneficia de transport gratuit pe perioada cursurilor, în baza unei cereri depuse la unitatea de învățământ. Până la implementarea automatelor de taxare și a biletelor online, acestea vor putea fi achiziționate direct de la șofer, în numerar sau cu card.
Raul Urdă a mai spus că programul complet și traseele vor fi anunțate în perioada următoare pe pagina oficială a operatorului de transport, iar cetățenii pot veni cu propuneri pentru îmbunătățirea acestui serviciu.

„O să afișăm astăzi traseele și orarul pe pagina de Facebook a societății Transport Energoterm Întorsura (…) Nu este nimic bătut în cuie, nimic fix, încercăm să perfecționăm tot traseul pe parcurs, până începe școala pe 8 septembrie să fim gata cu toate detaliile acestea (…) Începem deocamdată cu această formulă (…) Desigur, orice sugestie pe care doriți să ne-o adresați o puteți pune în comentarii pe pagina de Facebook Energoterm și, cu siguranță, vom ține cont de recomandările dumneavoastră și încercăm să le rezolvăm”, a mai spus primarul Raul Urdă.
În cursul zilei de luni, trei dintre cele patru autobuze electrice au efectuat o tură demonstrativă pe ruta gara CFR Întorsura Buzăului-PECO Brădet, printre primii călători regăsindu-se câțiva cetățeni, dar și mai mulți angajați ai Primăriei care au lucrat la acest proiect.