Mazda relansează motorul rotativ ca range extender pe modelul electric MX-30

Mazda relansează motorul rotativ ca range extender pe modelul electric MX-30
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 ian 2023

Deși este o combinație de motorizare care a fost vândută și ca mașină electrică, motorizare cu range-extender revine la modă, sub numele de hibrid plug-in, așa cum a botezat Mazda noua sa versiune a modelului MX-30.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mazda MX-30 cu motor electric și cu un motor pe benzină rotativ care funcționează ca generator de curent electric este cea mai nouă propunere a mărcii japoneze, acesta fiind prezentat în premieră la Bruxelles, în cadrul unui salon auto mai puțin cunoscut publicului european.

Motorul rotativ cunoscut și sub numele de motor Wankel face parte din istoria mărcii Mazda, fiind folosit de această marcă de-a lungul timpului pe mai multe modele. Considerat mai avnsat din anumite puncte de vedere, dar respins de ceilalți constructori auto din motive de eficiență, motorul rotativ a fost readus în actualitate de Mazda sub forma unui range-extender sau ltfel spus un genertor de energie electrică. Acesta este capabil să crească autonomia motorului electric cu care este echipat modelul electric MX-30, care astfel devine hibrid, deși nu folosește motorul pe benzină pentru a se deplasa.

Denumirea completă a modelului cu această motorizare este Mazda MX-30 e-Skyactiv R-EV, care conține practic toate simbolurile elementelor pe care le utilizează, acesta fiind caracterizat de o baterie de capacitate mică, de 17,8 kWh, ceea ce îi asigură o autonomie de 85 de kilometri, care însă poate fi suplimentată cu ajutorul motorului rotativ. Acesta a fost dezvoltat de la zero, special pentru acest scop, principala sa trăsătură fiind arhitectura compactă. Este alimentat de un rezervor generos, de 50 de litri de benzină, care asigură energia pe distanțe foarte lungi. Bateria poate fi încărcată și de la priză sau de la stații de curent continuu, iar regimul de funcționare poate fi selectat între Normal, EV și Charge, sugestive fiecare pentru ceea ce reprezintă. Motorul electric are o putere mare, la rândul lui, de 125 kW, mai mare decât cel utilizat pe versiune de motorizare pur electrică.

Autoturismele electrificate au depășit 20% din piața auto din România. Dieselul, declin la un minim istoric CITEȘTE ȘI Autoturismele electrificate au depășit 20% din piața auto din România. Dieselul, declin la un minim istoric

Mazda MX-30 este primul automobil electric al mărcii japoneze, fiind lansat la sfârșitul lui 2020, în condiții dificile din cauza pandemiei de coronavirus care a impus la acea vreme blocaje ale activităților pe toate continentele. Mașina are o caroserie de SUV sub-compact, cu dimensiuni specifice, 4,39 m × 1,79 m × 1,57 m, apropiate de cele ale lui Duster, având un ampatament de 2,65 metri. Pe unele piețe internaționale, modelul a fost lansat cu tracțiune integrală și cu motorizare mild-hybrid.

Propunerea Mazda de motorizare electrică cu range-extender este a doua care vine din Japonia, după ce Nissan a lansat propria variantă, numită e-Power, bazată de asemenea pe un motor electric, o baterie de mici dimensiuni, și un motor pe benzină (1.5 litri) care funcționează ca generator.

viewscnt
Afla mai multe despre
mazda mx-30
mazda electric
mazda rev
motor rotativ