Punctul de trecere a frontierei Bila Țerkva – Sighetu Marmației va fi deschis până la finele anului, inițial doar pentru autoturisme, în timp ce infrastructura completă se află în curs de construire, potrivit autorităților ucrainene.
“Construcția noului punct de trecere a frontierei Bila Țerkva – Sighetu Marmației este o prioritate. Contractul pentru lucrări a fost deja semnat. Construcția propriu-zisă va fi împărțită în trei etape”, a declarat Serghei Derkach, ministru adjunct al Dezvoltării Comunitare și Teritoriale al Ucrainei, după o întâlnire cu secretarul de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Ionel Scrioșteanu.
Este un proiect mare de infrastructură, care necesită timp și resurse, a precizat Derkach, citat de agenția de știri Interfax-Ucraina.

Printre alte acorduri importante discutate cu reprezentanții români, Derkach a menționat sincronizarea lucrărilor la cel mai mare punct de control cu România, Porubne-Siret, pentru finalizarea simultană a lucrărilor la benzile destinate camioanelor. Această măsură va permite dublarea capacității de procesare a traficului.
Afost discutată și deschiderea unor puncte de trecere locale, în special câte unul în regiunile Cernăuți și Transcarpatia.
De asemenea, Derkach a amintit despre posibilitatea ca autobuzele de mare capacitate să circule libere prin punctul de trecere Diakivți – Racovăț.
“Următorul pas este consolidarea acestei decizii, fără restricții și pe o durată nedeterminată. În plus, dorim să adăugăm posibilitatea de traversare și pentru camioanele goale. Colegii români analizează această posibilitate și vor reveni cu un răspuns”, a mai declarat oficialul ucrainean.