Vremea la munte nu arată deloc ca la sfârșit de primăvară.
Pe Transalpina s-a format un strat de zăpadă viscolită care, în unele zone, a depășit un metru, ceea ce amână redeschiderea drumului.
În Pasul Udele, la 2.100 de metri altitudine, peisajul arată ca unul de iarnă autentică. Dar, turiștii nu se tem de vreme rea pentru a se aventura pe munte, conform știrileprotv.
12 iunie Eveniment Profit - Piața de Capital.forum - Provocări pe piața de capital în perioadă de tensiuni economice și sociale - Ediția a V-a

„După cum vedeți, am avut conducători auto care au încercat să treacă în acest sector, se văd și urmele și anvelopele de vară. – Dar nu au reușit… – Nu au reușit, s-au întors de aici și bine au făcut”, a spus reprezentantul DRDP Craiova.
Indicatoarele au fost doborâte de vântul care suflă cu putere, deși majoritate abia au fost montate, având în vedere că drumul se pregătea de deschidere.
„Avem rafale de peste 110–120 de kilometri pe oră, foarte multe indicatoare rupte, pe care noi le-am montat zilele trecute. Aici, în spatele nostru, acum o săptămână, asfaltul era negru, acum nu mai putem trece”, a mai adăugat reprezentantul DRDP Craiova.
Drumul s-ar putea redeschide la finalul săptămânii viitoare, de Rusalii, doar dacă vremea se va îmbunătăți și șoferii vor putea circula în siguranță.