Lanțul de magazine Bebe Tei și-a urcat afacerile la 937,5 milioane lei în 2024, de la 758,7 milioane lei în 2023.
Profitul net a urcat la 50,1 milioane lei de la 33,8 milioane lei.
Numărul de angajați a ajuns la 696 de la 618.
Rețeaua Farmacia Tei a avut în 2024 afaceri de 1,4 miliarde lei, de la 1,1 miliarde lei în 2023 și 949,3 milioane lei în 2022.

Profitul net a urcat la 65,8 milioane lei de la 53,4 milioane lei în 2023 și 41,8 milioane lei în 2022.
Numărul de angajați a ajuns la 750, de la 668, respectiv 611 persoane.
Cele două afaceri, controlate de Roxana Maftei și Irina Cuibotaru, aveau atunci afaceri cumulate de peste 1 miliarde lei.
Grupul Tei reprezintă una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale românești din industria de retail, fiind premiat în 2018 la Gala Profit.ro.

„Investiția fraților Pavăl în Grupul Tei ne va ajuta să putem oferi serviciile noastre unui număr mult mai mare de clienți din România. Dincolo de capacitatea financiară de care dispune, Pavăl Holding va contribui cu experiența sa în dezvoltarea unei rețele de magazine fizice, precum și expertiza în materie de gestiune financiară performantă. Prin acest parteneriat Grupul Tei iși propune să treacă la urmatoarea etapă din evoluția sa beneficiind cât mai mult de know-how-ul, capacitatea de scalare, dar și de soliditatea financiară pe care Pavăl Holding le aduce“, spunea Roxana Maftei.
Bebe Tei și Farmacia Tei sunt două afaceri de familie, parte a unui lanț de distribuție pentru produsele farmaceutice cu peste 26 de ani de experiență. Brandul Bebe Tei a fost înființat în 2011, în cadrul Farmaciei Tei, plecând de la ideea comercializării produselor pentru bebeluși.
În prezent, magazinele Bebe Tei comercializează peste 25.000 de produse, iar portofoliul Farmaciei Tei conține peste 35.000 de produse.