DS Smith, cu investiții substanțiale în România - cumpărată de un rival american

DS Smith, cu investiții substanțiale în România - cumpărată de un rival american
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 16 apr 2024

DS Smith Packaging, furnizor britanic de ambalaje, cu investiții substanțiale în România, va fi cumpărat de rivalul american International Paper, într-o tranzacție de 5,8 miliarde de lire sterline.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

International Paper, cu sediul în Tennessee, este una dintre cele mai mari companii de hârtie și celuloză din lume.

ROCA X VC anunță perspective noi de creștere pentru industria de startup-uri, încheind primul trimestru cu un exit major și alte investiții strategice CITEȘTE ȘI ROCA X VC anunță perspective noi de creștere pentru industria de startup-uri, încheind primul trimestru cu un exit major și alte investiții strategice

Acordul este gândit că va crea un lider global în ambalarea durabilă, dar și va crea oportunitatea de economisire prin optimizarea rețelei de fabrici, a lanțurilor de aprovizionare și a costurilor de transport.

Sunt anticipate economii de cel puțin 413 milioane de lire sterline pe an, până la sfârșitul celui de-al patrulea an de la preluare. Aceasta include reducerea a 400 de locuri de muncă la sediul central și la nivel de management, ceea ce echivalează cu 0,6% din forța de muncă combinată.

DS Smith are 30.000 de angajați în întreaga lume, inclusiv 4.750 în Marea Britanie, în timp ce International Paper are 39.000 de angajați.

Cu sediul în Londra și membră a indicelui FTSE 100, DS Smith operează în 34 de țări.

FOTO A fost ales logo-ul stațiunii Mamaia CITEȘTE ȘI FOTO A fost ales logo-ul stațiunii Mamaia

Odată ce tranzacția este finalizată, acționarii International Paper vor deține aproximativ 66% din compania combinată, iar investitorii DS Smith vor deține restul.

În toamnă, compania a anunțat că investește peste 13 milioane de euro în fabrica sa de la Ghimbav, în soluții de ambalare, proiect ce va crește capacitatea de producție cu peste 20% și va îmbunătăți productivitatea.

Fabrica DS Smith din Zărnești este cea mai mare unitate de producție a hârtiei pentru ambalaje din România, asigurând necesarul pentru aproape jumătate din piața locală, și utilizează ca materie primă 100% deșeurile de hârtie și carton.

Britanicii au cumpărat fabrica de la Zărnești în 2018 de la omul de afaceri Vladimir Cohn. Tranzacția, în valoare de 208 milioane de euro, a vizat cumpărarea atât a Ecopaper Zărnești, cât și a Ecopack Ghimbav.

Ateneul Român a primit Marca patrimoniului european CITEȘTE ȘI Ateneul Român a primit Marca patrimoniului european

DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie pentru ambalaje, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și la Timișoara și 3 puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, județul Ilfov, unde lucrează, în total 650 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
ds smith
ambalare