ANUNȚ Comisia Europeană: Țările UE pot finanța de la bugetele lor de stat anumite investiții în rețelele energetice, pentru a ține sub control tarifele plătite de consumatori

Energie   
ANUNȚ Comisia Europeană: Țările UE pot finanța de la bugetele lor de stat anumite investiții în rețelele energetice, pentru a ține sub control tarifele plătite de consumatori

Țările membre ale Uniunii Europene ar putea să finanțeze de la bugetele lor de stat anumite investiții în extinderea, întărirea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice, pentru a ține sub control povara tarifele reglementate de profil suportate pe facturi de consumatorii finali de electricitate, se arată într-un document foarte recent al Executivului de la Bruxelles. 

Este vorba despre așa-numitele ″investiții anticipative″, care merg dincolo de nevoile imediate concret identificabile ale utilizatorilor și potențialilor utilizatori ai rețelelor și de care este nevoie, printre altele, pentru accelerarea decarbonării sistemelor energetice și a electrificării economiilor europene, prin creșterea producției de energie regenerabilă și a consumului de electricitate în transporturi, industrie și încălzire rezidențială.

Urmărește-ne și pe Google News
Una din băncile de top din România trage un semnal de alarmă: inflația ar putea urca la 6% în a doua parte a anului CITEȘTE ȘI Una din băncile de top din România trage un semnal de alarmă: inflația ar putea urca la 6% în a doua parte a anului

Investițiile anticipative sunt definite de Comisia Europeană drept ″investițiile în infrastructura de rețea care răspund în mod proactiv nevoilor de dezvoltare a rețelei, dincolo de cele legate de cererile de racordare la rețea existente în prezent din partea proiectelor de producție sau consum (...), investiții orientate spre viitor, bazate pe nevoile de rețea identificate pe termen mediu și lung, justificate în planurile de dezvoltare a rețelei pe baza unor scenarii care proiectează traiectorii plauzibile ale capacităților de generare și de cerere care sprijină politicile energetice, climatice și industriale, inclusiv planurile naționale privind energia și clima″.

″În conformitate cu Planul de acțiune pentru o energie accesibilă, atunci când este relevant în cazuri specifice, statele membre ar putea utiliza bugetul lor public pentru a reduce tarifele de rețea pentru a acoperi costurile suplimentare rezultate din investițiile majore în rețele necesare pentru accelerarea decarbonizării și a integrării pieței, în conformitate cu cadrul juridic, normele privind ajutoarele de stat și dreptul concurenței″, se afirmă în Avizul Comisiei Europene privind orientările referitoare la investițiile anticipative pentru dezvoltarea unor rețele de energie electrică orientate spre viitor.

UE și-a dat aprobarea finală pentru posibila sacrificare a lupilor CITEȘTE ȘI UE și-a dat aprobarea finală pentru posibila sacrificare a lupilor

Potrivit sursei citate, statele membre ar putea, de asemenea, să ia în considerare opțiunea de a utiliza veniturile din congestii de rețea pentru a finanța investiții anticipative, în vederea reducerii sarcinii globale asupra sistemului tarifar.

Împrumuturile de stat pentru dezvoltarea infrastructurii, rambursate în funcție de rata reală de utilizare a activelor, ar putea fi o altă opțiune (...). În plus, garanțiile de stat ar putea contribui la o mai bună finanțare a investițiilor anticipative în cazurile în care noile investiții necesare sunt prea mari în comparație cu baza de active de reglementare existentă sau cu gradul de îndatorare al întreprinderilor″, se mai spune în document.

ANCPI: Aproape șapte milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetățeni CITEȘTE ȘI ANCPI: Aproape șapte milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetățeni

În România, de la 1 ianuarie, au fost majorate tarifele reglementate de transport și distribuție a energiei electrice, cu pondere de peste un sfert în totalul facturilor lunare la curent achitate de populație. Ponderea tarifelor de rețea în facturi urmează să scadă după eliminarea prețurilor finale plafonate de la 1 iulie, în urma căreia va crește ponderea costului energiei-marfă.

Este vorba de tarifele practicate de operatorul de transport și sistem Transelectrica și de cei 4 operatori concesionari regionali de distribuție – Rețele Electrice România (PPC), Distribuție Energie Electrică România (DEER - Electrica SA), Delgaz Grid (E.ON) și Distribuție Energie Oltenia (DEO - Macquarie).

Planurile de investiții totale însumate ale tuturor distribuitorilor de energie, pentru perioada 2025-2029, se ridică la aproape 19 miliarde lei, nivelul minim obligatoriu din surse proprii fiind de circa 9,3 miliarde lei. La Transelectrica, investițiile totale pentru următorii 5 ani sunt planificate la 2,973 miliarde lei, cu un nivel minim obligatoriu din surse proprii de 1,374 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarife distribuție energie
tarife transport energie
scumpire energie
investiții rețele energie