DOCUMENT Complexul Energetic Oltenia a început să pregătească transferul pe o firmă separată al termocentralelor pe cărbune și carierelor de lignit ce vor fi închise

Energie   
DOCUMENT Complexul Energetic Oltenia a început să pregătească transferul pe o firmă separată al termocentralelor pe cărbune și carierelor de lignit ce vor fi închise

Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlată de Ministerul Energiei, a început să pregătească transferul temocentralelor sale pe lignit și a exploatărilor miniere care le alimentează pe o firmă separată, ce urmează a fi înființată și care va constitui așa-numita ″filială de lignit″ a societății, relevă date analizate de Profit.ro.

Mișcarea este prevăzută de Planul de restructurare și decarbonare al CEO, aprobat de Comisia Europeană.

Urmărește-ne și pe Google News
ASF își exprimă îngrijorarea față de eventualele măsuri ce ar putea să deprecieze actul de supraveghere a piețelor financiare non-bancare CITEȘTE ȘI ASF își exprimă îngrijorarea față de eventualele măsuri ce ar putea să deprecieze actul de supraveghere a piețelor financiare non-bancare

″În ceea ce privește eliminarea treptată a lignitului, autoritățile române s-au angajat să creeze o filială distinctă a societății CE Oltenia („filiala de lignit”), care va îngloba și exploata unitățile energetice pe bază de lignit existente și activele conexe ale societății CE Oltenia care nu sunt vizate de trecerea la gaze naturale sau surse regenerabile de energie. Contabilitatea filialei de lignit va fi clar separată de contabilitatea societății CE Oltenia. Capacitățile de lignit în chestiune ar trebui să scadă în timp și, în cele din urmă, să fie eliminate treptat, conform calendarului național de eliminare treptată a lignitului.

Autoritățile române s-au angajat, de asemenea, să demareze procesul de înființare a filialei de lignit după aprobarea de către Comisie a planului de restructurare al CE Oltenia și să încheie acest proces înainte de sfârșitul perioadei de restructurare, conform următorului calendar orientativ: decizia de începere a procesului de divizare a activităților din domeniul lignitului în februarie sau martie 2023, pregătirea proiectului de divizare a activităților din domeniul lignitului în martie sau aprilie 2023, divizarea efectivă a activităților din domeniul lignitului în septembrie sau octombrie 2023. În orice caz, autoritățile române s-au angajat să creeze filiala de lignit înainte de sfârșitul perioadei de restructurare, adică înainte de sfârșitul anului 2026″, se arată în Decizia din 2022 a Bruxelles-ului, de aprobare a ajutorului de stat pentru CEO.

ANUNȚ Apple majorează prețurile din App Store în România CITEȘTE ȘI ANUNȚ Apple majorează prețurile din App Store în România

Demararea separării activităților legate de lignit pe o filială separată a fost hotărâtă în AGA CEO încă din 2023, însă de atunci nu s-a mai făcut nimic în acest sens.

Acum, Complexul a demarat o procedură de achiziție de servicii de consultanță și asistență în domeniul guvernanței corporative, financiară și fiscală, în procesul de reorganizare prin divizare a companiei, prin separarea unităților energetice existente pe lignit și a activelor conexe ale CE Oltenia care nu sunt destinate tranziției la gaz sau la surse regenerabile, precum și la înființarea filialei de lignit.

Compania își propune să atribuie contractul până la iarnă, iar prestațiile prevăzute de acesta ar urma să fie finalizate ulterior în circa o jumătate de an.

Kalașnikov va testa noua sa mitralieră RPL-7 în condiții reale de luptă în Ucraina CITEȘTE ȘI Kalașnikov va testa noua sa mitralieră RPL-7 în condiții reale de luptă în Ucraina

″Înființarea filialei pentru activitatea de lignit va lua în considerare interdependența cu alte măsuri prevăzute în planul de restructurare, la data prezentei fiind în curs de implementare majorarea capitalului social al CE Oltenia SA cu echivalentul în lei al sumei de 180 milioane euro, aprobată prin HAGEA nr. 33/28.11.2023″, se arată în documentația de atribuire.

După divizare, CEO ar urma să aibă în componență filiala de lignit, cu toate termocentralele și carierele miniere, sucursalele de servicii Minprest Serv și Medserv Min, precum și cele 10 societăți mixte cu proiecte de construire de parcuri fotovoltaice și centrale pe gaze naturale, înființate în parteneriat cu OMV Petrom, Tinmar Energy și Alro Slatina.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luna trecută că România încearcă să convingă autoritățile de la Bruxelles să accepte amânarea cu 5 ani a termenului de închidere termocentralelor pe lignit, care este și jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

DOCUMENT Complexul Energetic Oltenia a început să pregătească transferul pe o firmă separată al termocentralelor pe cărbune și carierelor de lignit ce vor fi închise
DOCUMENT Complexul Energetic Oltenia a început să pregătească transferul pe o firmă separată al termocentralelor pe cărbune și carierelor de lignit ce vor fi închise
DOCUMENT Complexul Energetic Oltenia a început să pregătească transferul pe o firmă separată al termocentralelor pe cărbune și carierelor de lignit ce vor fi închise
viewscnt
Afla mai multe despre
închidere termocentrale cărbune
închidere cariere miniere lignit
renunțare cărbune energie
plan restructurare complexul energetic oltenia