Serinus a atras o finanțare de 19 mil. dolari pentru proiectele de gaze din România și Tunisia

Serinus a atras o finanțare de 19 mil. dolari pentru proiectele de gaze din România și Tunisia
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 25 feb 2017

Serinus Energy, care are în concesiune perimetrul gazifer Satu Mare, a atras 25,2 milioane dolari canadieni (19,2 milioane dolari americani) din vânzarea de acțiuni, fondurile urmând să fie folosite pentru finanțarea proiectelor din România și Tunisia, inclusiv pentru construcția unei unități de producție gaze în județul transilvănean, la Moftin.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Serinus, companie controlată de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de fostul miliardar polonez Jan Kulczyk, a vândut 72 milioane de acțiuni la un preț de 0,35 dolari canadieni pe acțiune. Kulczyk Investments, care înaintea ofertei deținea un pachet de aproape 40 milioane de acțiuni (50,76%) la Serinus, și-a majorat participația la 52,18%, după ce a achiziționat acțiuni noi în valoare de 13,54 milioane dolari canadieni.

Fondurile vor fi investite pentru finanțarea unei unități de producție gaze în localitatea Moftin, a lucrărilor premergătoare programului de forare din 2018 aferent perimetrului Satu Mare, precum și pentru creșterea producției în Tunisia, la blocul Sabria.

Canadienii de la Eldorado Gold anunță investiții de 20 milioane dolari la Certej în acest an CITEȘTE ȘI Canadienii de la Eldorado Gold anunță investiții de 20 milioane dolari la Certej în acest an

Serinus deține, prin intermediul companiei Winstar Satu Mare, 60% din concesiunea Satu Mare. KMG International (fosta Rompetrol Group) are o participație de 40%, însă compania a anunțat că vrea să se retragă din proiect.

“Finalizarea ofertei reprezintă o realizare importantă pentru Serinus, în condițiile în care a furnizat companiei capitalul necesar în vederea continuării proiectului Moftinu în România, precum și pentru investițiile în creșterea producției la activele din Tunisia”, a spus Jeffrey Auld, președinte și director general al Serinus.

Perimetrul operat de Serinus în Satu Mare are o suprafață de 2.949 kilometri pătrați. Până în prezent, compania a forat două sonde, ambele în comuna Moftin, la una dintre sonde fiind identificate rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.

viewscnt
Afla mai multe despre
serinus energy
winstar satu mare
moftin
investitii