Acțiunile europene au început săptămâna cu câștiguri consistente, alimentate de așteptările privind redresarea rapidă a economiei mondiale în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus, chiar și în contextul în care numărul cazurilor noi de infecții este în creștere în mai multe state.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Piețele de capital europene s-au cuplat la un raliu puternic consemnat de acțiunile asiatice peste noapte, care a impins indicele global MSCI la maximul ultimei luni.
Indicele Shanghai Composite a câștigat peste 5,7%, până la cea mai ridicată valoare începând cu 2018, iar indicele CSI 300 a urcat cu 5,6%, după ce un editorial publicat în China Securities Journal, ziar controlat de stat, a îndemnat la promovarea unei piețe “bull” pentru susținerea economiei, scrie MarketWatch.
Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 s-a apreciat cu 1,58%, până la 371,21 de puncte, cel mai înalt nivel de după 8 iunie. Toate marile burse au închis cu creșteri de peste 1%: +2,1% pentru indicele FTSE 100 de la Londra, +1,64% pentru DAX la Frankfurt și +1,49% pentru indicele CAC 40 de la Paris.
La New York, indicele din tehnologie Nasdaq Composite a urcat la un nou nivel record, în condițiile în care investitorii se concentrează pe semnalele privind revenirea sectorului manufacturier și a pieței muncii în iunie, după blocajele din lunile anterioare.
Acțiunile Tesla s-au apreciat cu peste 10%, la un nou maxim istoric, iar titlurile Amazon au avansat cu circa 4%, depășind, în premieră, pragul de 3.000 de dolari/unitate.
“Investitorii și-au dat seama că, pe cât de rău stă economia SUA acum, nu este așa de grav cum părea în martie și aprilie. Piața a început să anticipeze că vom vedea rezultate peste estimări din partea multor companii”, a comentat Nancy Prial, șefa Essex Investment Management, citată de Bloomberg.
Indicii S&P 500 și Dow Jones Industrial Average consemnau un avans de aproximativ 1,3% fiecare în jurul orei 19:30 (ora României).