Banca Națională a României a analizat schimbările pregătite în cazul Legii privind darea în plată, prin care sunt redefinite condițiile în care judecătorii vor evalua situația de impreviziune în care ajung debitorii, și a transmis Parlamentului că amendamentele inițiate de senatorul Daniel Zamfir deturnează scopul legii și sunt neconstituționale. Mai mult, BNR arată că impreviziunea nu poate fi stabilită prin lege, iar amendamentele ar afecta negativ atât debitorii, cât și creditorii.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Inițiatorul Legii privind darea în plată, senatorul Daniel Zamfir, a formulat, la propria inițitiavă, o serie de amendamente care prevăd că darea în plată este aplicată automat în condițiile în care imobilul locuință cu care este garantat un credit ipotecar s-a depreciat cu mai mult de jumătate față de momentul contractării împrumutului, în cazul în care valuta creditului s-a apreciat cu mai mult de 20% față de leu, dacă gradul de îndatorare a crescut față de momentul acordării creditului și debitorul a fost executat silit. Starea de impreviziune se va prezuma, fiind de datoria creditorului să dovedească în instanță faptul că nu sunt îndeplinite cererile de admisibilitate.
Proiectul inițial al lui Zamfir viza doar posibilitatea de a da în plată și creditele Prima Casă, însă nu a primit aviz de la Guvern și a fost criticat de BNR.
Proiectul este încă în prima Cameră – Senatul – și urmează să intre în dezbaterea comisiei de fond, cea de buget, finanțe și bănci.
Senatorul a propus recent și alte amendamente, prin care să crească șansele debitorilor de a da în plată sau de a negocia reducerea poverii ratelor, după ce instanțele au interpretat diferit felul în care este aplicată Legea 77/2016, mai ales după intervenția Curții Constituționale, care a decis că darea în plată operează doar dacă judecătorul constată existența unei situații de impreviziune.
BNR consideră că amendamentele senatorului Zamfir au probleme de constituționalitate și sunt lipsite de predictibilitate
Sub semnătura prim-viceguvernatorului Florin Georgescu, BNR a transmis Parlamentului o analiză de câteva zeci de pagini în care analizează toate propunerile senatorului și implicațiile acestora.
”Considerăm că Amendamentele Propuse ridică semne de întrebare în ceea ce privește constituționalitatea acestora și sunt lipsite de predictibilitate, impactul ce poate fi generat de adoptarea acestora fiind unul semnificativ. Amendamentele Propuse, în mod concret, sunt de natură prin ele însele să afecteze principii de drept. Astfel de modificări legislative cu impact substanțial asupra anumitor instituții de drept, esențiale în raporturile de drept privat, precum instituția impreviziunii, nu pot avea ca urmare decât crearea unor situații de incertitudine juridică și asumarea de riscuri disproporționate de către cel puțin una dintre părțile contractuale”, arată BNR.
Principalele concluzii ale BNR, desprinse în urma unei analizate detaliate, sunt că impreviziunea nu poate fi prezumată ope !egis, adică prin forța legii, principiu stabilit în mod expres de Curtea Constituțională prin deciziile sale, și că amendamentele conduc în mod inevitabil la deturnarea scopului pentru care Legea dării în plată a fost adoptată, și anume protecția reală a consumatorilor aflați în dificultate de plată și restabilirea echilibrului contractual.
BNR a mai conchis că amendamentele senatorului Zamfir încalcă principii de natură constituțională și principii fundamentale de drept, inclusiv principiul separației puterilor în stat.
Documentul integral este pus la dispoziție de Profit.ro AICI
Din perspectiva stabilității financiare, amendamentele ar avea implicații negative atât asupra debitorilor (prin creșterea costului de finanțare, reducerea accesului la credite, ajustarea mai lentă între ratele de dobândă la credite și cele la depozite etc.), cât și asupra instituțiilor de credit (majorarea ponderilor de risc, diminuarea indicatorilor de solvabilitate, restrângerea activității de creditare etc.) și a bugetului de stat (reducerea veniturilor fiscale, diminuarea rating-ului suveran, majorarea costului de finanțare al datoriei publice), mai susține Banca Națională.
Ce propune senatorul Zamfir și ce spun juriștii BNR
Senatorul arată că unele instanțe au considerat că doar decesul intempestiv reprezintă situație de impreviziune, nu și crizele economice, fluctuațiile sau reducerea veniturilor debitorilor, ceea ce, în opinia sa, se depărtează de scopul legii.
Concret, pentru admisibilitatea cererii de dare în plată, pe lângă condițiile existente, precum calitatea de consumator și calitatea de locuință a ipotecii sau suma maximă de 250.000 de euro a creditului la data acordării, este introdusă condiția impreviziunii, pe care senatorul Zamfir o vrea prezumată în viitor în situația în care au loc anumite evenimente.
„Se considera întotdeauna că există impreviziune (i) în cazul devalorizării cu mai mult de 50% față de valoarea inițial evaluată a imobilului cu destinația de locuință ipotecat, (ii) în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului, (iii) în cazul în care gradul de îndatorare a debitorului l-a depășit pe cel luat în considerare la momentul acordării creditului precum și (iv) în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință; (v) în alte cazuri care releva un dezechilibru contractual, în sensul art.4 alin.3”, se arată în proiectul de amendament.
Practic, în această situație s-ar încadra o parte din cei care au luat credite în monedă străină în perioada de boom de dinainte de 2009.
Banca Națională arată că propunerea este criticabilă pentru mai multe motive. Astfel, amendamentul instituie o prezumție absolută de impreviziune pentru oricare dintre situațiile în care ar fi incident unul dintre cazurile pe cre le enumeră, ceea ce înlătură posibilitatea de evaluare judiciară a tuturor condițiilor existente și care completează elementele de verificare a situațiilor de impreviziune. Caracterul absolut al prezumției rezultă din formularea textului “întotdeauna”, iar o astfel de prezumție încalcă mai multe dispoziții constituționale: cele privind statul de drept, în component ace ține de calitatea legii, cele privind dreptul la un process echitabil și cele privind înfăptuirea justiției.
Una dintre condițiile de impreviziune prezumată din amendamentele depuse de senatorul Zamfir – cea referitoare la devalorizarea imobilului – a fost, de altfeș, deja apreciată de Curtea Constituțională ca fiind în afara cadrului legal, din perspectiva impreviziunii. CCR a apreciat că riscul contractului de credit trebuie analizat doar prin prisma obiectului contractului (acela de a da o sumă de bani), aceasta fiind obligația asumată de către debitor și care, eventual, ar putea devein excesiv de oneroasă, iar nu modificările survenite în situația imobilului adus garanție, fiind posibil ca, inclusive în contextual unei devalorizări a acestuia, debitorul să nu fie afectat de nicio cauză subiectivă sau obiectivă a impreviziunii.
BNR mai arată, în scrisoarea trimisă Parlamentului, că contractul de garanție este un contract accesoriu în raport cu contractul de credit. Astfel, valoarea imobilului asupra căruia a fost constituită garanția nu are relevanță decât în ipoteza unei executări silite.
În ceea ce privește creșterea cursului de schimb valutar cu mai mult de 20% față de momentul contractării creditului, BNR arată că acest aspect este reglementat, în prezent, prin OUG 52 din 2016, iar amendamentul la legea dării în plată ar crea un parallelism de reglementare, cu efecte juridice diferite. În plus, deciziile CCR arată că starea de impreviziune nu poate decurge exclusiv dintr-o circumstanță obiectivă cum ar fi creșterea cursului valutar, ci este obligatorie, în completarea analizei privind impreviziunea, și verificarea de către instanță a unor condiții subiective referitoare la persoana debitorului.
Problematică este, în opinia BNR, și condiția creșterii gradului de îndatorarea a debitorului față de cel de la momentul contractării creditului pentru prezumarea situației de impreviziune. Astfel, amendamentul nu indică nicio cauză obiectivă și imprevizibălă a creșterii gradului de îndatorare și nici vreun criteriu referitor la întinderea creșterii gradului de îndatorare, ceea ce înseamnă că orice creștere, chiar și de 0,01%, ar face să se presume impreviziunea, desi nu ar fi îndeplinite celelalte condiții ale impreviziunii, iar pe de altă parte leagă incidența impreviziunii și, deci, a situației neprevpzute, de însăși conduita debitorului, al cărui grad de îndatorare poate să se majorize ca urmare a propriilor fapte, cum ar fi contractarea unor noi credite ulterioare, renunțarea la un loc de muncă suplimentar etc.
Caz de impreviziune, așa cum această instituție a fost înțeleasă doctrinar de CCR, nu poate fi, potrivit juriștilor BNR, nici executarea silită a debitorului asupra bunului cu destinația de locuință. BNR atrage atenția că amendamentul propune asimilarea a două instituți de drept de grade diferite, mai exact darea în plată care este o condiție a plății, ca modalitate de executare a obligațiilor, și executarea silită, care este prin ea însăși o modalitate de executare a obligațiilor. Cele două instituții de drept nu sunt compatibile din perspectiva funcționării lor. Prin efectul executări silite, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimonial consumatorilor în cel al profesionistului (băncii) nu poate opera, având în vedere că, în fapt, consumatorul nu mai poate oferi contraprestația, pierzând proprietatea bunului afectat creditului.
Pe de altă parte, arată BNR, instituirea acestui caz de impreviziune poate genera numeroase abuzuri. Astfel, debitori care nu s-au aflat în dificultate financiară, debitori care cu rea credință nu și-au plătit ratele sau debitori care au fost executați silit vor avea consactar prin noile amendamente dreptul de a apela la legea privind darea în plată. Ma mult, în cazul debitorului executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația locuință și împotriva se continua executarea se instituie o prezumție absolute și irefragabilă de impreviziune.
Or, în această situație, o contestație a creditorului prin care acesta va încerca să combat îndeplinirea condiției referitoare la existența impreviziunii în situația unui debitor de rea credință, care a fost executat silit și împotriva căruia se continua executarea silită, este sortită eșecului din moment ce prezumția este absolute. În acest caz, se va ajunge la situația în care creditorului i se va respinge contestația formulată față de un debitor de rea-credință, iar creditorului îi va fi închisă orice cale de a dovedi reaua credință a debitorului.
Un alt articol din amendamentele lui Zamfir menționează că revine creditorului obligația să dovedească faptul că debitorul nu îndeplinește condițiile admisibilitate, inclusiv pe cele de impreviziune. În această situație s-ar răsturna practica curentă, în care debitorii sunt cei care trebuie să convingă instanța că se află într-o situație excepțională.
În scrisoarea adresată Parlamentului, BNR arată că prin acest amendament se derogă de la două principii tradiționale ale procesului civil, și anume: cel care afirmă existența unui drept trebuie să îl dovedească și faptul că, în mod obiectiv, dovada faptului negativ nu poate fi făcută decât prin dovada faptului pozitiv contrar.
Astfel, din moment ce instituția de credit contestă îndeplinirea condițiilor legale pentru aplicarea legii dării în plată, cel care afirmă dreptul, adică debitorul consumator, trebuie să facă dovada faptului pozitiv contrar, și anume îndeplinirea condițiilor legale,
Mai mult, arată BNR, proba unui asemenea fapt negativ nedefinit este imposibil de realizat de către bancă. De principiu, situațiile de impreviziune pot fi stabilite doar prin raportare la situația personală a debitorului, pe baza unor informații la care doar debitorul are acces. Banca cunoaște doar aspectele care i-au fost comunicate de către debitorul însuși, astfel încât, din moment ce creditorul nu are acces la informații care să facă dovada că nu există dezechilibru contractual, se va aplica prezumția relativă că acest dezechilibru există, pentru că nu s-a făcut dovada contrară, dintr-o imposibilitate obiectivă, de ordin procedural, și nu pentru că prezumția ar fi corectă pe fond.
În realitate, arată BNR, prin această modificare se instituie o prezumție absolută de impreviziune, care operează odată cu notificarea de dare în plată, indiferent dacă ar fi sau nu incidente prevederile de la amendamentul care stabilețte condițiile în care impreviziunea se prezumă. Și în acest caz, spun juriștii băncii centrale, textul încalcă deciziile obligatorii ale CCR, potrivit cărora revine instanței de judecată competența de verificare a cazurilor de impreviziune, însă, pentru a fi efectiv și eficient, controlul trebuie să poată fi exercitat efectiv.
Totodată, creditorii ar fi obligați să facă contestații, pentru că un alt articol amendat menționează că impreviziunea se prezumă în favoarea debitorului care depune notificare.
Amendamentele lui Zamfir mai menționează și că judecătorul trebuie să se aplece prima oară pe ajustarea condițiilor contractuale, astfel încât contractul să rămână în picioare, și doar în cazul în care nu mai poate continua cererea de dare în plată să fie închisă prin transferul proprietății către creditor și stingerea datoriei.
În acest sens, creditorii ar trebui ca, înainte de depunerea contestației, să facă obligatoriu o propunere de negociere prin care să fie restabilită „utilitatea socială a contractului”.
BNR arată că prin această propunere se instituie, în fapt, o procedură prealabilă formulării contestației, fără a fi reglementată în mod rezonabil și fără a avea în vedere faptul că, în prezent, posibilitatea renegocierii clauzelor contractuale este în mod expres legiferată în acord cu legislația europeană.
Mai este întărit și un articol care, pe lângă faptul că menționa deja că sunt suspendate efectele contractului până la soluționarea litigiului, ar stabili în noua formulă gândită prin amendamentele recent propuse, că de la data comunicării notificării de dare în plată suspendă automat executările silite, inclusiv popririle.
Creditorul va putea pretinde rate, dobânzi și penalități de la debitor după admiterea contestației doar dacă probează că acesta a fost de rea-credință, arată altă modificare.
În situația în care debitorul a fost deja executat silit prin vânzarea ipotecii și, teoretic, nu mai are ce să dea în plată, se va considera că impreviziunea este una absolută, potrivit ultimei modificări, ceea ce înseamnă că creditorul – cel inițial sau recuperatorul – nu mai poate percepe alte sume, chiar dacă datoria nu a fost acoperit prin vânzarea silită.
Într-o Anexă de 9 pagini la scrisoarea trimisă parlamentarilor, sub semnătura prim-viceguvernatorului Florin Georgescu, BNR include și o Analiză a implicațiilor acestor amendamente din perspectiva stabilității financiare. Documentul integral aici.
Obiecțiile bancherilor aduse proiectului și amendamentelor senatorului Zamfir
Și reprezentanții băncilor au acuzat acum că amendamentele elimină puterea judecătorului de a stabili existența și condițiile impreviziunii, și, contrar opiniei senatorului, ar încălca decizia Curții Constituționale a României (CCR) nr. 623/2016 și ar denatura noțiunea de impreviziune prin încercarea de reglementare a neprevăzutului.
”Amendamentele nu se limitează la o simplă operațiune de corelare a legii cu deciziile Curții Constituționale, ci urmăresc să reglementeze cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată însăși instituția impreviziunii, într-o manieră în contradicție cu tot ceea ce a statuat jurisprudența Curții Constituționale și doctrina în materie, inclusiv cu practica judecătorească creată în aplicarea Legii nr. 77/2016”, arată breprezentanții comunității bancare.
Potrivit băncilor comerciale, amendamentele încalcă principiul neretroactivității și previzibilității legii civile, fiind de plano inacceptabile și neconstituționale în raport cu decizia CCR menționată
”În viziunea CCR, normele de drept substanțial în materia impreviziunii sunt, pentru toate contractele încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, exclusiv cele din vechiul Cod civil. Legea Dării în Plată a devenit aplicabilă acestor contracte încheiate sub imperiul vechiului Cod civil, doar în ceea ce privește normele de procedură. Scopul urmărit prin aceste amendamente nici nu poate fi atins în mod legal și constituțional, având în vedere că procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată au ca obiect în continuare contracte încheiate sub imperiul vechiului Cod civil”, consideră băncile.
Potrivit acestora, amendamentele nu fac distincție între debitorii care nu pot și cei care nu vor să plătească. Astfel, prin proiect se instituie o serie de prezumții absolute de impreviziune în cazuri ce implică propria culpă a debitorului în neexecutarea obligațiilor contractuale, ceea ce contravine esenței impreviziunii care presupune existența unor circumstanțe excepționale și imprevizibile, ulterioare încheierii contractului și străine de orice voință a părților, care fac excesiv de oneroasă obligația debitorului.
De asemenea, băncile consideră că tratamentul juridic echivalent unor persoane aflate în situații diferite constituie o discriminare – contrar dispozițiilor constituționale sau CEDO.
Fiecare din cazurile propuse a fi prezumate absolut ca fiind impreviziune este criticabil, în opinia bancherilor.
Astfel, impreviziunea ”în cazul devalorizării cu mai mult de 50% față de valoarea inițial evaluată a imobilului cu destinația de locuință ipotecat” ar fi contrară deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016, care a statuat că devalorizarea imobilului nu constituie un criteriu pentru a aprecia cu privire la impreviziune.
Totodată, pragul de 50% este fixat în mod aleatoriu, iar în acest mod instanța este împiedicată să analizeze toate elementele de fapt ale cazului, contrar Deciziei 623/2016.
”Devalorizarea imobilului poate avea și cauze direct imputabile debitorului; or impreviziunea trebuie să fie independentă de culpa celui care o invocă conform Deciziei nr. 623/2016. Durata mare de rambursare a creditelor face naturale fluctuațiile importante ale valorii imobilului cu consecința că o scădere cu 50% nu poate fi considerată o circumstanță excepțională în orice situație”, arată băncile.
Bancherii critică și definirea impreviziunii ”în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului”.
”Curtea Constituțională a statuat că poate fi vorba de impreviziune în cazul unui ”risc supraadăugat”, echivalentul unei onerozități excesive. Pragul de 20% este fixat aleatoriu, neexistând un studiu de impact; nu este clar câte sute de mii sau milioane de contracte ar fi afectate de impreviziune dacă s-ar aplica acest amendament și care ar fi consecințele pentru sistemul bancar. Specific impreviziunii este modificarea calitativă (și nu cantitativă) a condițiilor care fac executarea contractului excesiv de oneroasă”, sunt câteva dintre obiecțiile bancherilor.
Conform acestora, și considerea impreviziunii ”în cazul în care gradul de îndatorare a debitorului l-a depășit pe cel luat în considerare la momentul acordării creditului” promovează în mod explicit și direct indisciplina financiară în rândul consumatorilor și generalizează lipsa de predictibilitate pe piața creditării, întrucât încurajează practic de la bun început consumatorii, care fie doresc să contracteze un credit, fie să renunțe la un credit aflat în derulare, să considere în mod pro-activ că ar putea renunța oricând la acesta chiar dacă se îndatorează suplimentar.
În plus, o asemenea măsură ar încuraja consumatorii să se supra-îndatoreze, în loc să acorde o atenție sporită propriilor posibilități de a-și planifica în mod realist capacitatea de a se îndatora și respectiv de a rambursa creditele contractate.
Băncile arată că debitorul, prin fapta proprie, ar putea să provoace în mod deliberat starea de impreviziune, prin contractarea de datorii.
Proiectul duce în derizoriu procesul de negociere dintre părțile contractului de credit, mai arată băncile, subliniind că astfel este încălcat accesul liber și efectiv la justiție și a egalității părților în proces, în defavoarea creditorului, și este în încălcată legislația referitoarea la reducerea riscului de credit și prevenirea utilizării sistemului financiar-bancar pentru desfășurarea unor activități contrare legii.
Introducerea programului Prima Casă sub incidența legii dării în plată este văzută de bancheri ca încălcând chiar reglementările acestui program, cu consecințe asupra rating-ului de țară și dreptului de proprietate.
Această prevedere s-ar treduce astfel ”printr-o golire de conținut a angajamentelor asumate de stat în contextul Programului „Prima casă”, ridicând îndoieli serioase cu privire la modul în care statul înțelege să-și respecte în general angajamentele de peste 17 miliarde de lei asumate în cele peste 200 000 de contracte încheiate în cadrul programului Prima Casă”.
”Prin implementarea Proiectului garanția statului dispare pur și simplu – practic, printr-o lege, statul își desființează propria garanție legală și contractuală. Conduita statului, manifestată și prin instabilitatea pe plan legislativ, se poate traduce printr-o nerespectare a angajamentelor asumate (prin stingerea propriilor garanții), ceea ce va duce la scăderea credibilității în fața creditorilor privați și a investitorilor, precum și la influențarea negativă a modului de calcul a rating-ului de țară a României”, este poziția băncilor.
Acestea critică și lipsa de claritate și predictibilitate a reglementării, precum și lipsa unui studiude impact economic și financiar asupra bugetului de stat, asupra sistemului financiar-bancar și pieței imobiliare.
Băncile arată că le-ar fi afectat astfel și dreptul la proprietate privată chiar în calitate de creditori.
”În cazul în care garanția Statului ce stă la baza Programului “Prima Casă” s-ar stinge, se va ajunge la situația în care banca se află în cadrul unui program guvernamental (fundamentat inițial pe parteneriatul de împărțire proporțională a riscurilor) într-o situație de asumare în mod singular a riscurilor, singura modalitate de recuperare a creanței băncii rămânând exclusiv executarea ipotecii asupra imobilului achiziționat din credit. Ca și consecință, instituțiile de credit ar fi obligate să acopere din fonduri proprii porțiunea de garanție a Statului ”invalidată” ca efect al acestei inițiative legislative și să blocheze fonduri care altminteri ar putea fi utilizate pentru finanțare, situație ce ar duce la consecințe adverse asupra creditării, în special, și a economiei, în general”, este masajul transmis în document.
Pentru toate aceste considerente, comunitatea bancară nu susține propunerea de introducere a programului Prima Casă în aria de aplicabilitate a Legii dării în plată.
Profit.ro a relatat că numărul beneficiarilor creditelor pentru Prima Casă scade semnificativ în 2018 față de ultimii 3 ani.
Conform unui document oficial al Ministerului Finanțelor, în primele 8 luni ale anului curent au fost acordate 20.907 de credite în programul Prima Casă, autoritățile estimând 25.534 de garanții acordate de stat pentru 2018. În acest condiții, numărul creditelor acordate anul acesta va scădea însă cu aproape 10.000 față de media ultimilor 3 ani, adică o scădere de 27,5% față de media ultimilor 3 ani.
