Indicele BET atinge maximul acestui an GRAFIC

Piața de capital   
Indicele BET atinge maximul acestui an GRAFIC

Sursa foto: Maciek905 / dreamstime.com

Pentru a 2-a sesiune consecutivă, indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu jumătate de procent și este la cea mai ridicată valoare din 2025.

Ziua a fost de corecții pe marile burse ale lumii. La Frankfurt, la debutul sesiunii europene, indicele DAX40 a forțat o nouă valoare-record, în zona de 24.300 de puncte, însă mișcarea a fost amendată după publicarea datelor din piața germană a muncii, unde șomajul este de 6,3%. Ulterior, parcursul descedent a continuat, în prefigurarea deschiderii negative de la New York Stock Exchange.

Urmărește-ne și pe Google News
Acțiunile Purcari au explodat CITEȘTE ȘI Acțiunile Purcari au explodat
Evenimente
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
12 iunie Eveniment Profit - Piața de Capital.forum - Provocări pe piața de capital în perioadă de tensiuni economice și sociale - Ediția a V-a

În pofida acestui tablou, la BVB sesiunea a fost pozitivă. Indicele compozit BET-XT a câștigat 0,46%, indicele de energie BET-NG a urcat cu 0,93% și indicele reprezentativ BET a crecut cu 0,56% atingând, la nivelul de 17.932,83 de puncte, un nou maxim al acestui an, depășind precedentul vârf local din februarie, așa cum se vede pe graficul atașat.

Indicele BET atinge maximul acestui an GRAFIC

Nu este neapărat un impuls care să trădeze convingere, dacă avem în vedere criteriul lichidității. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 50,13 milioane lei (9,92 milioane euro), semnificativ sub valoarea zilnică medie de tranzacționare a ultimelor 3 săptămâni. Peste jumătate din acesta a fost asigurat de schimburile însumând 26,77 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au urcat cu 0,81%, până la prețul de 29,76 lei/acțiune.

Compa Sibiu începe anul pe pierdere CITEȘTE ȘI Compa Sibiu începe anul pe pierdere

Acestea au fost urmate, departe, cu transferuri de 5,29 milioane lei, de titlurile Hidroelectrica (H2O), care s-au apreciat cu aceeași amplitudine, +0,81%, până la prețul de 123,70 lei/acțiune. Pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) și-au prelungit ajustarea ex-dividend, cu un declin de încă 1,96%, până la prețul de 0,3490 lei/acțiune, în condițiile unor volume echivalente cu 2,66 milioane lei. Este o mișcare ce a influențat indicele de profil BET-FI, care a coborât cu 0,48%, până la nivelul de 58.928,80 de puncte.

În rest, reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 simboluri, care toate au avut închideri „pe verde”: +0,62%, până la prețul de 0,6500 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M), +1,20%, până la prețul de 33,65 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN) și +0,35%, până la prețul de 0,7105 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
hidroelectrica