Piața bursieră de la București încearcă o normalizare

Piața bursieră de la București încearcă o normalizare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 feb 2016

Mișcarea de revenire conturată de la începutul lunii a continuat astăzi cu o nouă ședință de tranzacționare "verde" la BVB. Piața încearcă să-și recâștige încrederea după scăderile de la începutul anului, spune Alin Brendea de la Prime Transaction.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele BET al Bursei de Valori București este la a patra ședință consecutivă de apreciere, avansul de 0,97% de astăzi ducându-l pe nivelul de 6.337,50 puncte, într-o mișcare de reacție după testarea zonei de suport de 6.000-6.100 de puncte la începutul acestui an. Indicele compozit BET Plus a urcat, de asemenea, cu 0,91% într-o zi în care rulajul pieței de acțiuni a fost semnificativ sub media perioadei, de 13,25 milioane lei (2,96 milioane euro).

"O ședință pozitivă, cu creșteri în linie pentru indicii BVB", a declarat pentru Profit.ro Alin Brendea director general adjunct la Prime Transaction. El a caracterizat tendința de revenire din ultimele sesiuni drept o normalizare a pieței după scăderile consistente de la începutul anului. Bursa este acum mai puțin sub influența factorilor emoționali, iar investitorii încearcă să-și recâștige încrederea.

Campionele scăderilor, acum fruntașe ale revenirii

Cel mai lichid emitent a fost de departe, cu transferuri însumând 5,3 milioane lei, Romgaz Mediaș (SNG), care s-a apreciat cu 1,19%, până la prețul de 25,50 lei/acțiune într-o mișcare de revenire ale unor titluri care în precedentele trei luni a mers din noi în noi minime de la listarea companiei în noiembrie 2013.

Un impuls similar avem și pe titlurile OMV Petrom (SNP), care astăzi urcat cu 3,33%, până la prețul de 0,233 lei/acțiune, pe transferuri de aproape 878.000 de lei. Brendea remarcă faptul că este a treia ședință pronunțat pozitivă, după avansurile de 1,81% și 1,84% din ultimele două zile de tranzacționare ale săptămânii precedente. Compania câștigă în capitalizare chiar de la raportarea financiară preliminară anuală unde au fost afișate pierderi de 691 milioane lei. "Piața se aștepta la rezultate poate chiar mai proaste", spune brokerul de la Prime Transaction adăugând și faptul că titlurile Romgaz și OMV Petrom beneficiază de revenirea puternică a petrolului din ultimele sesiuni. Astăzi cotațiile internaționale ale petrolului au avut creșteri de peste 5%, la închiderea ședinței de la BVB prețul țițeiul Brent fiind cotat la 34,70 dolari/baril, iar cel de tip WTI la 33,50 dolari/baril.

Bursa românească rezistă, dar pe termen mediu investitorii o văd mai jos CITEȘTE ȘI Bursa românească rezistă, dar pe termen mediu investitorii o văd mai jos

Tranzacții depășind cu puțin un milion de lei s-au înregistrat pe titlurile SIF Transilvania (SIF3), Fondul Proprietatea (FP) și Electrica (EL). În primele două cazuri, cotațiile au coborând sub nivelurile de referință, trăgând în jos indicele financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 26.878,70 puncte. Fondul Proprietatea a raportat astăzi achiziționarea din piața secundară, săptămâna trecută, a unui număr de 3,71 milioane acțiuni proprii, în valoare de 2,73 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărări aprobat de acționari.

Deși s-au apreciat cu 1,08% și 0,30%, titlurile Băncii Transilvania (TLV) și a BRD Groupe Societe Generale (BRD) au avut astăzi o ședință slabă prin prisma volumelor care nu au depășit decât marginal luate împreună reperul de un milion de lei. Brendea pune acest moment de așteptare al investitorilor în legătură cu perspectiva votării în Parlament a legii dării în plată: "Există o oarecare prudență față de aceste titluri."

Investitorii sunt acum mai liniștiți, dar testul pieței va fi dat de următorul flux de știri negative

Prin contrast, investitorii se îndreaptă către titluri ale unor companii care au posibilitatea ca să acorde dividende în acest an precum Transelectrica (TEL), Electrica și Romgaz. Acesta este contextul în care astăzi indicele energetic BET-NG, a avut cea mai bună evoluție, cu o apreciere de 1,5%.

La BVB traiectoria cotațiilor este legată de cea a piețelor externe, care de asemenea, tind spre normalizare, după scăderile accentuate de început de an antrenate de știrile venite din China și piața petrolieră. "Investitorii par acum mult mai liniștiți, mai raționali", spune Brendea care se așteaptă ca pe termen scurt traiectoria pozitivă să continue.

Piața ar urma, însă, să fie caracterizată de volatilitate pe termen mediu, iar un test important va fi reacția acestora la veștile rele care, probabil, vor apărea din nou. De la retragerea stimulilor Rezervei Federale Americane, investitorii trăiesc mai puternic angoasele și de aceea ar fi important ca următorul flux de știri negative să fie primit cu o reacție mai echilibrată, cu mai puține accente de panică, conchide brokerul.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
alin brendea
prime transaction
bursa
bvb
romgaz
omv petrom
sif transilvania