Cifra de afaceri a SIPEX Company, specializată în comercializarea de materiale de construcții, a coborât, în primul trimestru, cu 4,02%, la 66,50 milioane lei, de la 69,29 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
SIPEX Company (SPX) a realizat în primele 3 luni venituri totale din exploatare de 67,99 milioane lei, cu 3,78% mai mici decât cele de 70,66 milioane din exercițiul financiar precedent. Este o performanță în contextul unui declin de 3,13% a segmentului business to business, la 28,72 milioane lei, de la 29,65 milioane lei, și de 4,47% pe activitatea de retail, la 36,27 milioane lei, de la 37,97 milioane lei.
„Suntem conștienți de provocările actuale ale pieței, în special cele cauzate de lipsa predictibilității fiscale și de presiunile asupra costurilor operaționale, dar suntem încrezători în strategia noastră pe termen lung”, spune CEO-ul Irinel Gheorghe, care deține 91,90% din acțiunile SIPEX. „Ne propunem consolidarea poziției SIPEX în topul distribuitorilor de materiale de construcții, prin extinderea portofoliului de produse, dezvoltarea de parteneriate solide și creșterea eficienței operaționale. Canalul B2B, care generează volume mari și aproximativ 44% din cifra de afaceri, rămâne o prioritate strategică. Am lucrat cu partenerul nostru german Meffert AG, pentru care deținem licența de exclusivitate și vom promova noi pachete de produse dedicate segmentului B2B. Atenția noastră rămâne centrată pe creștere sustenabilă, inclusiv pe dezvoltarea unei unități de producție de materiale pentru construcții.”
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare au fost reduse cu 2,63%, la 69,25 milioane lei, de la 71,12 milioane lei. Din aceste costuri, 83,41% îl reprezintă cheltuielile cu mărfurile. Astfel, compania a afișat o pierdere de 1,90 milioane lei, adâncită cu 66,60% față de cea de 1,14 milioane lei de la T1 2024. Pe întreg anul trecut profitul net a fost de 10,40 milioane lei și din acesta o treime va pleca spre acționari sub formă de dividende.
Compania comercializează o gamă largă de produse, atât mărci internaționale, cât și mărci proprii sub brandul „Meșterică” și „Profit” din 2013. Printre brandurile distribuite de SIPEX se numără: Ceresit, Rigips, Isover, Weber, Cesarom, Swisspor, Austrotherm, Firos, Porotherm, Tondach, Brikston, Ytong, Leier, Structo, Tenco, Sapabet, Aco, Holver, Kronospan, Romstal. Principalele categorii de produse comercializate sunt adezivi și mortare, hidro și termoizolații, metale, materiale grele, plăci gips carton.

Activele totale ale SIPEX se ridicau la data de 31 martie la 139,12 milioane lei, fiind cu 3,83% mai mari decât cele de 133,99 milioane lei de la 1 ianuarie 2025. În aceeași perioadă, datoriile totale s-au majorat cu 14,79%, la 54,57 milioane lei, de la 47,54 milioane lei.
Titlurile companiei sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București unde, la prețul de 0,2600 lei/acțiune, care situează capitalizarea de piață la 103,97 milioane lei (20,35 milioane euro).