Fondurile de pensii administrate MetLife depășesc o deținere de 5% din acțiunile Sphera Franchise

Bursă/Fonduri   
Fondurile de pensii administrate MetLife depășesc o deținere de 5% din acțiunile Sphera Franchise

Sursa foto: Marcus Miranda | Dreamstime.com

Compania care operează în România restaurantele KFC are un nou acționar cu masă critică din zona fondurilor de pensii.

În sesiunile de tranzacționare din 23 și 24 aprilie, pe titlurile Sphera Franchise Group (SFG) a existat o activitate neobișnuită pentru respectivul emitent, valoarea agregată a respectivelor transferuri fiind de aproximativ 6,00 milioane lei. O notificare a emitentul arată între cumpărători fondurile de pensii administrate MetLife.

Urmărește-ne și pe Google News

Acestea raportează pentru fondul de pensii administrat privat Metropolitan Life atingerea unui prag de deținere de 5,20% din acțiunile companiei care operează în România rețelele de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Contrapartea Centrală - Îngrijorări exprimate în AGA de la Bursă CITEȘTE ȘI Contrapartea Centrală - Îngrijorări exprimate în AGA de la Bursă

La ultimul preț de închidere de la BVB, de 41,95 lei/acțiune, valoarea pachetului de 2,01 milioane acțiuni se ridică la 84,32 milioane lei (16,91 milioane euro).

O primă recompensă pentru rontunjirea acestei participații ar urma să vină pe 6 iunie când este data plății pentru dividendul brut aprobat de 1,0900 lei/acțiune. Aceasta înseamnă o încasare de 2,19 milioane lei (aproximativ 403.000 de lei).

Achizițiile MetLife măresc expunerea pe care fondurile de pensii o au pe acest emitent.

Cel mai mare jucător din acest sector, NN Pensii, și-a majorat luna trecută la 10,34% din titluri participația sa ce încă din primăvara anului 2019, la doar un an și jumătate de la listare atinsese pragul de 5% pe care acum îl trece fondul Metropolitan Life.

viewscnt
Afla mai multe despre
sphera franchise group
kfc
bvb
bursa
dividende
nn pensii
metropolitan life