STUDIU 66% dintre tinerii români dețin un cont curent la o bancă, însă doar 30% își plătesc facturile pe internet

STUDIU 66% dintre tinerii români dețin un cont curent la o bancă, însă doar 30% își plătesc facturile pe internet
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 oct 2016

Circa 66% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani dețin un cont curent la o bancă din România, 45% sunt titulari ai unui card de debit, iar aproximativ 30% folosesc internet banking, ceea ce înseamnă că tinerii sunt interesați de instrumentele financiare moderne dar prea puțini le folosesc, reiese din studiul “Percepția tinerilor despre sistemul bancar din România”, realizat de Banca Comercială Română (BCR),

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Studiul relevă că 57% dintre tinerii de 14-19 ani din România sunt clienți ai unei bănci, însă procentul urcă la 92% pe segmentul de vârstă 20-25 de ani, scrie News.ro.

Cu toate acestea, doar 29% dintre tinerii de 20-25 de ani folosesc internetul pentru a plăti facturi și a face transferuri de sume, în timp ce 59% fac diverse achiziții online, procent care se situează la o cotă de 40% în cazul adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.

În ceea ce privește sursa veniturilor, raportul arată că 51% dintre tinerii de 20-25 de ani sunt angajați, iar 58% câștigă cel puțin 1.000 de lei.

Totuși, aproape jumătate (47%) dintre tinerii care muncesc primesc bani în plus de la familie, în timp ce 67% din numărul total de tineri primesc bani de la părinți.

Studiul mai arată că dependența de banii părinților este principalul motiv pentru care, în cazul tinerilor de până în 25 de ani, educația financiară provine din familie în proprorție de 80%, în timp ce doar 15% dintre tineri spun că se bazează pe educația financiară primită la școală, se mai arată în studiu.

Raiffeisen Bank International fuzionează cu compania mamă Raiffeisen Zentralbank, pentru îmbunătățirea capitalului CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank International fuzionează cu compania mamă Raiffeisen Zentralbank, pentru îmbunătățirea capitalului

Principala cerință a tinerilor în raport cu băncile este creșterea calității serviciilor și a pregătirii personalului, pentru 30% dintre respondenți, urmată de un practicarea unui nivel bun al dobânzilor și al comisioanelor (15%).

71% dintre tineri și-ar dori, ca soluții inovatoare din partea unei bănci, autentificarea prin amprentă (71%), plata prin intermediul telefonului sau al ceasurilor inteligente în magazine și restaurante (55%) și plăți de tip contactless în magazine (37%).

Studiul “Percepția tinerilor despre sistemul bancar din România” a fost realizat la sfârșitul lunii august, în rândul și cu sprijinul tinerilor participanți în cadrul programelor Summer Job and Learn @BCR, fiind colectate 1.968 de chestionare valide, din care 32% din București, iar 68% din restul țării.

viewscnt
Afla mai multe despre
cont curent
plata facturi pe internet