Guvernele UE au fost de acord să ridice plafonul de cheltuieli pentru Banca Europeană de Investiții (BEI) la 100 de miliarde de euro (115 miliarde de dolari) anul acesta și să tripleze finanțarea industriei apărării din blocul comunitar, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Decizia a fost aprobată la reuniunea Board-ului BEI de la Luxemburg, înainte de a fi aprobată oficial vineri de miniștrii de Finanțe din UE, au precizat sursele.

Noul plafon anual de cheltuieli de 100 miliarde de euro depășește cu mult suma de 10 miliarde de euro împrumutată de BEI în 2024 și este cu cinci miliarde de euro mai mare decât suma stabilită ca obiectiv de președintele BEI, Nadia Calvino, de 95 miliarde de euro. De asemenea, va permite triplarea finanțării industriei apărării din blocul comunitar, scrie Agerpres
BEI nu poate investi direct în arme, dar în ultimul an a început să investească în domeniul apărării, ca parte a eforturilor Europei de a-și spori capacitățile de apărare. Instituția poate acorda împrumuturi pentru așa numitele 'scopuri cu dublă utilizare', cum ar fi sisteme GPS sau infrastructură pentru bazele militare.

Statele membre UE își majorează cheltuielile din domeniul apărării, pe fondul presiunilor din partea președintelui Donald Trump, care a indicat că vrea să reducă prezența trupelor americane pe continent.
Majorarea capacității de creditare a BEI va sprijini și investițiile în alte domenii, susțin sursele, inclusiv în inovații tehnologice și energie regenerabilă.