Apple reduce transparența designului Liquid Glass

IT&C   
Apple reduce transparența designului Liquid Glass

Apple tocmai a lansat a treia versiune beta de iOS 26 dedicată dezvoltatorilor, iar aceasta vine cu o modificare vizibilă la nivelul noii interfețe grafice.

În iunie, la WWDC, Apple a prezentat Liquid Glass, o nouă interfață grafică ce încearcă să reproducă efectele sticlei, care va fi disponibilă pe iPhone, iPad și alte dispozitive ale companiei.

Urmărește-ne și pe Google News

În general, recepția noului design a fost pozitivă. Una dintre critici a avut însă în vedere nivelul prea mare de transparență al meniurilor, care face să se suprapună elementele acestora cu cele din fundal.

iPhone 17 Pro Max ar putea dispune de o baterie mai mare CITEȘTE ȘI iPhone 17 Pro Max ar putea dispune de o baterie mai mare

Aparent, Apple a fost de acord de acord cu utilizatorii în acest caz, pentru că cea mai nouă versiune beta de iOS 26 reduce nivelul de transparență al noii interfețe.

Schimbarea este vizibilă atât la meniurile din cadrul aplicațiilor, cât și în alte cazuri, precum notificările afișate pe lock screen.

Până la toamnă, când va fi lansat iOS 16 cu Liquid Glass, Apple ar putea să mai aducă și alte modificări, mai ales că acum alți utilizatori critică compania pentru că a renunțat la nivelul ridicat de transparență al elementelor grafice.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
ios 26
iphone
liquid glass