Huawei Technologies a anunțat marți că în primul semestru din 2019 veniturile sale au crescut cu 23,2%, mai rapid decât avansul de 15% înregistrat în perioada similară din 2018, chiar dacă în mai gigantul chinez de telecomunicații a fost pus pe lista firmelor considerate "riscante" de către Washington, transmit Reuters și Xinhua.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Huawei, care nu este listat la bursă, a înregistrat în primul semestru din 2019 venituri de 401,3 miliarde de yuani (58,28 miliarde de dolari), de la 325,7 miliarde de yuani în urmă cu un an, în timp ce livrările de smartphone-uri au urcat cu 24%, la 118 milioane de unități, arată Agerpres.
Huawei este cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume și al doilea producători de smartphone-uri la nivel global.
Pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul, președintele american Donald Trump a interzis grupurilor americane să desfășoare comerț în telecomunicații cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea națională, o măsură ce vizează în special Huawei, gigantul chinez de telecomunicații, considerat "oaie neagră" de către Washington.
După ce în mai gigantul chinez de telecomunicații a fost pus pe lista firmelor considerate "riscante" de către Washington, furnizorii din SUA nu mai pot vinde nimic către Huawei fără o aprobare specială.