Noul acord dintre Uniunea Europeană și Statele Unite referitorul la transferul transatlantic al datelor cu caracter personal a intrat marți în vigoare, punând capăt mai multor luni de incertitudini, iar companii precum Google, Facebook și Microsoft pot să îl folosească de la 1 august, relatează Reuters.
Pactul, EU-U.S. Privacy Shield (Scutul de confidențialitate UE-SUA), oferă companiilor care transferă date cu caracter personal o cale facilă de a face acest lucru, fără să mai fie nevoie de aplicarea reglementărilor stricte ale UE, scrie News.ro.
Acordul precedent, numit Safe Harbour, a fost anulat în octombrie anul trecut de Curtea Europeană de Justișie, pe motiv că a permis agențiilor americane de securitate un acces prea mare la datele europenilor.
După decizia Curții Europene, companiile au folosit alte mecanisme legale pentru transferul datelor în SUA.
Privacy Shield va facilita comerțul transatlantic cu servicii digitale, în valoare de 250 de miliarde de dolari pe an.





















