OVES Enterprise pregătește investiții de 2,5 milioane de euro și atragerea unui partener strategic, sub forma unui fond de investiții

OVES Enterprise pregătește investiții de 2,5 milioane de euro și atragerea unui partener strategic, sub forma unui fond de investiții

Mihai FILIP, CEO OVES Enterprise

Profit.ro
Profit.ro
scris 22 ian 2024

OVES Enterprisecompanie românească de dezvoltare de software, închide anul cu afaceri de peste 10 milioane de euro (cumulat, pe toate entitățile companiei, din cele 6 țări în care este prezentă), în creștere cu 43% față de anul anterior, pe fondul extinderii internaționale, a creșterii numărului de proiecte din industriile financiară (bănci, instituții financiare, start-up-uri din zona financiară etc.) și de apărare, compania intrând, anul trecut, într-o nouă linie de business: producția de drone.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Deși sub estimările inițiale, am închis anul cu rezultate bune, ținând cont de evoluția industriei de IT din 2023, marcată de disponibilizări semnificative, falimente, reduceri de bugete alocate proiectelor IT sau amânarea acestora. Extinderea internațională, noi proiecte complexe și lansarea primelor noastre produse pe segmentul de drone ne-au asigurat un ritm accelerat de creștere în 2023”, spune Mihai FILIP, CEO OVES Enterprise.

X lansează apelurile audio și video pt Android CITEȘTE ȘI X lansează apelurile audio și video pt Android

Compania păstrează ritmul de investiții în 2024 și anunță un buget de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor produse și pentru continuarea procesului de extindere internațională.

„Luăm în calcul pentru 2024 și atragerea unui partener strategic, sub forma unui fond de investiții. Suntem în momentul în care simțim că trebuie să accelerăm dezvoltarea produselor proprii pe zona de cyber și defense. Avem în prezent 7 astfel de produse, aflate în diverse stadii de dezvoltare, unele lansate deja, pe care vrem să le ducem la nivelul următor, alături de un partener extern”, mai spune Mihai Filip.
OVES Enterprise va continua în 2024 procesul de extindere la nivel internațional, între țările vizate fiind Belgia și Canada.

Anul trecut, compania a deschis 2 noi birouri, unul la Washington DC (al doilea din SUA) și unul la Oslo, în Norvegia, care deservește toată Europa de Nord, ce ar urma să genereze în 2024 circa 10% din cifra de afaceri a OVES Enterprise. Compania estimează că, în 2024, ponderea cea mai mare în cifra de afaceri, va fi generată de SUA și UK, zone în care OVES Enterprise urmărește extinderea prezenței. 

OVES Enterprise a anunțat că investește peste 500.000 de euro și își extinde activitatea cu o nouă linie de business, axată pe producția de drone.

Firebyte Games, primul dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile listat la BVB, vrea să finanțeze cu fonduri nerambursabile un proiect de până la 5 milioane euro CITEȘTE ȘI Firebyte Games, primul dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile listat la BVB, vrea să finanțeze cu fonduri nerambursabile un proiect de până la 5 milioane euro

Compania a deschis în luna mai 2023 cel de-al doilea birou din SUA, în Washington DCOVES Enterprise are prezență în SUA de la finalul anului trecut, când a inaugurat biroul din Silicon Valley, marcând, astfel, intrarea pe continentul american. Compania din Cluj-Napoca are birouri în Europa (România, UK și Germania), Orientul Mijlociu (Dubai) și SUA.

Totodată, și România rămâne în centrul atenției companiei în 2024, planul OVES Enterprise fiind extinderea în sectorul public, unde vizează participarea la mai multe licitații pentru proiectele publice / guvernamentale.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca.

În prezent, mai bine de jumătate din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale și big data. OVES Enterprise are, în prezent, peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia.

viewscnt
Afla mai multe despre
oves enterprise
afaceri
it