Apple a revenit la ideea dotării propriilor dispozitive cu butoane haptice, în locul clasicelor butoane fizice, după ce renunțase la un moment dat să facă această schimbare pe iPhone.
Butoanele haptice (sau solid-state), care nu sunt butoane din punct de vedere tehnic, pentru că nu se mișcă asemenea unui buton fizic, au două avantaje principale.
În primul rând, nu sunt supuse uzurii fizice, care apare în timp la butoanele clasice. În al doilea rând, permit acomodarea mai multor comenzi, în funcție de nivelul presiunii cu care se face apăsarea.

În urmă cu câțiva ani, Apple a fost la un pas să înlocuiască butoanele fizice cu butoane haptice pe iPhone, însă a renunțat din cauza erorilor cauzate de apăsările accidentale.
Cu problema rezolvată, conform unor surse din rândul producătorilor chinezi de componente, Apple este pregătită, din nou, să folosească butoane haptice.
Însă, de această dată, compania ar plănui să pună astfel de butoane pe toate dispozitivele sale, nu doar pe iPhone-uri.
Nu este clar când va fi făcută trecerea la butoanele haptice, dar aproape sigur acestea nu vor fi implementate pe produsele care vor lansate în toamnă.