Valoarea medie solicitată de hackeri companiilor din România, în urma unui ransomware, poate ajunge la 10.000 de dolari

Valoarea medie solicitată de hackeri companiilor din România, în urma unui ransomware, poate ajunge la 10.000 de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 dec 2019

Valoarea medie a unei răscumpărări, solicitată de către hackeri unei companii din România pentru deblocarea unor date confiscate în urma unui atac de tip ransomware, poate ajunge și la 10.000 de dolari, în timp ce, în cazul persoanelor fizice, suma ajunge la aproximativ 100 de dolari, a afirmat, miercuri, într-o întâlnire cu presa, Costin Raiu, directorul Global Research & Analysis Team (GreaT) din cadrul Kaspersky.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

"Răscumpărarea în astfel de cazuri e mare. Până și în România poate ajunge la 10.000 de dolari. Nu e vorba despre un sistem, ci este vorba despre sute de calculatoare afectate. În cazul persoanelor fizice, din experiența mea, o persoană din zece este afectată de un atac ransomware, iar suma medie plătită ca răscumpărare este de 100 de dolari. Majoritatea celor care plătesc au de recuperat poze de familie, informații personale, amintiri care sunt neprețuite pentru ei sau lucrarea de diplomă sau o carte la care lucrau. De exemplu, am o cunoștință care scria o carte și după ce scrisese 200 de pagini s-a lovit de o astfel de problemă, ransomware. Aproape toți care au experiență de genul acesta se învață minte și fac un backup pe un stick sau în cloud etc. În general, însă, numărul de incidente de tip ransomware este în scădere. În schimb, avem creștere pe ransomware-ul direcționat care înseamnă că atacatorii se preocupă de fiecare atac asupra unei organizații, adică poate să dureze și două săptămâni pregătirea, perioadă în care obțin credențiale, parole, după care de obicei noaptea lansează atacul", a explicat Raiu, potrivit Agepres.

Care sunt cele mai bune aplicații de Android din 2019 CITEȘTE ȘI Care sunt cele mai bune aplicații de Android din 2019

Acesta a adăugat că, înainte de declanșarea atacului propriu-zis, hackerii întreabă "victima" câte computere are infectate, semn că există o întreagă rețea, iar fiecare dintre infractori se ocupă de segmentul său. "O grupare lansează ransomware-ul, alții se ocupă să discute răscumpărarea, alții adună banii, îi spală și îi convertesc în alte tipuri de monede, carduri sau cash, după care și-i împart între ei", a spus expertul.

viewscnt
Afla mai multe despre
ransomware
hackeri