Compania de private equity CEECAT, cu lanțul de supermarketuri La Cocoș și furnizorul de sisteme de placări decorative Modulo în portofoliu, se pregătește să lanseze încă un fond de investiții, al 3-lea, cu planuri semnificative pentru România și de menținere a unei prezențe regionale puternice.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
“Având în vedere că Fondul II este deja semnificativ investit, lansarea unui fond succesor reprezintă pasul firesc.
Preconizăm ca Fondul III să urmeze aceeași strategie de specializare sectorială, cu planuri semnificative pentru România și menținerea unei prezențe regionale puternice.
Fondul III va consolida și mai mult misiunea principală a CEECAT de a fi partenerul de private equity preferat de antreprenorii din regiunea CEE pregătiți să își extindă afacerile dincolo de granițe”, spune, într-o discuție cu Profit.ro, Sebastian Tcaciuc, partener CEECAT Capital.

În România, CEECAT urmărește două strategii de investiții complementare, prima vizând afaceri românești cu o puternică amprentă locală, dar care prezintă fundamente solide de creștere și potențial de extindere regională.
Cel mai recent exemplu este La Cocoș, unde fondul a finalizat o investiție alături de co-investitori la finalul anului 2024.
Anul trecut, compania a depășit pragul istoric de venituri de 1 miliard de lei, devenind primul retailer alimentar local care atinge această bornă. Aceste rezultate au fost obținute printr-o rețea formată din trei magazine de mari dimensiuni, două în Ploiești și unul în București.
A patra unitate, în Brașov, a fost deschisă în luna ianuarie a acestui an, iar compania accelerează acum expansiunea, cu noi magazine planificate în Craiova, Pitești și Arad.

“Acesta este un exemplu evident de companie condusă de antreprenori români, cu un model operațional performant, despre care credem că poate fi scalat la nivel național și regional. Valoarea tipică a investiției noastre în astfel de cazuri se situează între 10 și 20 de milioane de euro, iar adesea construim runde de finanțare mai mari împreună cu alții co-investitori”, detaliază Tcaciuc.
Cea de-a doua direcție strategică a fondului în România urmărește sprijinirea companiilor străine din portofoliu care doresc să se extindă în țară prin achiziții de tip bolt-on.
În acest context, România joacă un rol operațional esențial, fiind o sursă de expertiză tehnică, infrastructură de livrare sau capacitate de producție, notează partenerul CEECAT.
În prezent, fondul analizează oportunități în domeniul serviciilor IT și al dispozitivelor medicale, unde România oferă capacitățile potrivite pentru a sprijini companii care operează deja la nivel regional.

De asemenea, sunt căutate activ achiziții de tip bolt-on în România care să accelereze creșterea companiilor din portofoliul fondului care nu sunt românești. Aceste afaceri se extind internațional și privesc România nu doar ca pe o piață comercială, ci și ca pe o sursă de competențe, sectoarele vizate fiind IT&C și ambalaje.
În IT&C, fondul este interesat de furnizori full-service, nu doar de companii orientate pe produs, care acoperă domenii precum securitatea cibernetică, date, implementarea proiectelor și mentenanța pe termen lung.
“Acest tip de expertiză este esențial pentru creșterea mai multor companii din portofoliul nostru, iar România continuă să se remarce prin talentul și capacitatea sa de livrare. În domeniul ambalajelor, căutăm companii care pot completa investițiile noastre existente prin capacități locale”, mai spune Tcaciuc (foto).
CEECAT II a investit direct în nouă companii și a sprijinit jucătorii din portofoliu în finalizarea a tot atâtea achiziții strategice adiționale în șapte țări din Europa Centrală și de Est, alocând peste 45 de milioane de euro în capital suplimentar.
Portofoliul fondului include companiile GoodPack (ambalaje alimentare, cu operațiuni în Bulgaria și România), Param (fintech specializat în soluții de plată, din Turcia/Cehia), Hermann Müller Medizintechnik GmbH – HMM (dispozitive medicale, cu sediul central în Germania și unități de producție în Turcia și Germania), EnduroSat (tehnologie spațială, cu sediul central în Bulgaria și birouri în Denver, Toulouse și Berlin), Gomex (lanț de retail alimentar din Serbia), TBS (servicii de business din Bulgaria) și Evam (companie de tehnologie axată pe platforme de nouă generație de interacțiune cu clienții), toate având un potențial semnificativ de extindere.

În România, ambele companii (Supermarket La Cocoș și Modulo Decorative Solutions) oferă oportunități de consolidare.
“Supermarket La Cocoș are un potențial extraordinar de creștere la nivel național și internațional, în timp ce Modulo este bine poziționată pentru extinderea internațională, având în vedere că majoritatea veniturilor sale sunt generate în afara țării”, potrivit sursei citate.
Pentru următoarele 6-18 luni sunt posibile două sau trei exit-uri, în special în cazul companiilor achiziționate în perioada 2021–2022, care ajung la maturitate prin extindere internațională și vizibilitate crescută pe piață.
Cu birouri la Londra, Luxemburg, București, Istanbul și Belgrad, CEECAT Capital investește în companii mici și mijlocii din Europa Centrală și de Est și Turcia începând cu anul 2005.
Este desprins în 2018 din ADM Capital, care a ieșit atunci din România, vânzându-și participația majoritară la producătorul de cărămidă Brikston Construction Solutions (fosta Ceramica Iași) către grupul austriac Leier, a revenit ulterior pe piața locală, preluând compania Modulo Decorative Solutions, furnizor de soluții pentru placare cu piatră decorativă, cu o fabrică în Turda, județul Cluj.