Drumul către Vulcanii Noroioși, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Buzău, va intra în reabilitare

Turism   
Drumul către Vulcanii Noroioși, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Buzău, va intra în reabilitare

Drumul către Vulcanii Noroioși, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Buzău, va intra în reabilitare după mai bine de doi ani de când a fost demarată licitația pentru desemnarea unui constructor care ar urma să facă lucrările necesare.

 „Ieri (nr. joi)s-a finalizat, în sfârșit, după doi ani de zile, procedura de licitație pentru 102F, drumul de la Vulcanii Noroioși. Dacă știți, licitația a fost contestată, reluată, anulată…. CNSC-ul a decis ca ultimii doi constructori să rămână în cursă, să se anuleze anularea, ca să zic așa,  și în urma evaluării ofertelor tehnice și financiare a fost declarată căștigătoare asociația condusă de firma Mecan Construct care, la oferta financiară, a venit cu vreo 35-40 de milioane de lei sub prețul pe care noi l-am avut ca preț orientativ la licitație, ceea ce înseamnă că facem și o economie”, a spus în ședința ordinară a CJ Buzău de vineri, președintele Consiliului, Lucian Romașcanu.
Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Umbrărescu, acuzații dure. De ce a reziliat unul dintre cele mai mari contracte semnate pentru autostrăzi în România. Nemulțumiri pentru mai multe loturi CITEȘTE ȘI DOCUMENT Umbrărescu, acuzații dure. De ce a reziliat unul dintre cele mai mari contracte semnate pentru autostrăzi în România. Nemulțumiri pentru mai multe loturi Astfel, constructorul desemnat are la dispoziție 6 luni pentru proiectare și trei ani pentru lucrările propriu-zise, scrie News.ro
 
Președintele CJ a mai explicat că a discutat chiar joi cu constructorul, care i-a spus că  ar putea, dacă se mobilizează, să înjumătățească chiar termenul de execuție.
 
Totodată, Romașcanu a explicat că reabilitarea drumului va fi monitorizată în fiecare etapă a sa și orice greșeală va fi taxată, iar dacă societatea care va lucra nu își va face treaba corespunzător, Consiliul Județean nu va ezita să dea certificate negative.
 
Drumul către Vulcanii Noroioși este într-o stare avansată de degradare iar reabilitarea lui este considerată o adevărată provocare fiind nevoie în primul rând de ample lucrări de stabilizare. Este vorba despre aproximativ 14 kilometri de drum,  iar valoarea proiectului este de peste 3123 milioane de lei. Finanțarea se face prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, iar co-finanțarea de peste 30 de milioane de euro va fi asigurată de CJ Buzău.
viewscnt
Afla mai multe despre
vulcanii noroioși
drum