Starea de alertă la Praid, prelungită în urma infiltrațiilor produse în salină

Turism   
Starea de alertă la Praid, prelungită în urma infiltrațiilor produse în salină

Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Praid a prelungit starea de alertă la nivel local pentru o perioadă de 15 zile, în urma situației de la Salina Praid, unde s-au produs infiltrații după ce precipitațiile abundente au dus la creșterea debitului pârâului Corund.

Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Adrian Pănescu, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid s-a întrunit în cursul zilei de miercuri și a luat decizia prelungirii stării de alertă la nivelul localității pentru perioada 23 mai- 6 iunie, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Christian Tour se pregătește să vină la Bursă CITEȘTE ȘI Christian Tour se pregătește să vină la Bursă
Evenimente
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Pe perioada stării de alertă se vor lua mai multe măsuri, respectiv 'efectuarea lucrărilor de primă urgență pentru limitarea pătrunderii apei în mină, mobilizarea tuturor mijloacelor, forțelor și factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor necesare, informarea punctuală de către CLSU Praid a populației, cât și a localităților învecinate, despre evoluția fenomenului, precum și acordarea de asistență Salinei Praid în vederea readucerii la starea inițială a obiectivului'.

De asemenea, se interzice accesul accesului populației în zona afectată și în Canionul de Sare de la Praid și se va acorda asistență, dacă situația o impune, persoanelor și gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat.

În informarea transmisă de Adrian Pănescu se menționează că la fața locului sunt dislocate cinci pompe de mare capacitate, 'în scopul descărcării albiei de debitele excesive în cazul creșterii debitului pârâului Corund prin cele două brațe impermeabilizate', iar constructorul este mobilizat pe șantier și 'lucrează la un nou canal'.

Totodată, este asigurată monitorizarea permanentă a evoluției fenomenului de către Administrația Bazinală de Apă Mureș, Salina Praid și Inspectoratul pentru Situații de urgență 'Oltul' al județului Harghita.

VIDEO Izvoare de suprafață cu petrol, transformate în atracție turistică în Buzău CITEȘTE ȘI VIDEO Izvoare de suprafață cu petrol, transformate în atracție turistică în Buzău

Problemele la Salina Praid au apărut pe 5 mai, în contextul precipitațiilor abundente care au determinat creșterea nivelului pârâului Corund și infiltrarea apei în salină.

Accesul turiștilor în subteran a fost suspendat preventiv și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă în localitate. 

viewscnt
Afla mai multe despre
praid
inundatii